Sapte pe loc la Primãria Bicazu Ardelean
• doi independenti si cinci implementati politici vor sefia comunei Bicazu Ardelean
Sapte candidati s-au înscris în cursa electoralã pentru obtinerea Primãriei Bicazu Ardelean. Se luptã un pesedist, un pedelist, un penelist, un conservator, un reprezentant al Partidului Verde si doi independenti. Dintre acestia din urmã, un candidat este de sex feminin, în persoana fostei secretare a Primãriei Bicazu Ardelean, acum pensionarã. Vrea sã avanseze pe fotoliul de primar actualul viceprimar, pesedistul Niculae Moldovan, dar acelasi scaun îi atrage si pe Constantin Ion Bîrsan (PDL), Gheorghe Tepes Piser (PNL), Dan Fîrtalã (PC), Constantin Tanislau (Partidul Verde), Ana Fîrtalã (independent) si Toader Tepes (independent). Constantin Bîrsan este presedinte al cooperatiei din comunã, Gheorghe Tepes Piser detine un gater, Dan Fîrtalã este profesor la Tarcãu, Ana Fîrtalã se bucurã de pensia de bugetar, iar Toader Tepes a detinut într-o vreme mai multe gatere. Conform legislatiei, Institutia Prefectului continuã activitãtile de organizare si desfãsurare pentru alegerea primarului comunei Bicazu Ardelean, proces electoral care va avea loc în data de 21 februarie, cînd sînt asteptati la vot 3.301 alegãtori. Astfel, conform calendarului stabilit prin hotãrîre de Guvern, în data de 24 ianuarie a avut loc tragerea la sorti a presedintelui si loctiitorului Biroului Electoral al Circumscriptiei nr. 11 Bicazu Ardelean. Rezultatul tragerii la sorti a fost: presedinte - Maria Silvia Aciobãnitei, vicepresedinte al Tribunalului Judetean Neamt, si loctiitor - Cristina Marazliu, presedinte Sectia penalã a Tribunalului Judetean Neamt. Prin dispozitie a viceprimarului de Bicazu Ardelean au fost delimitate, numerotate si stabilite locatiile pentru patru sectii de votare: Bicazu Ardelean, Telec, Tosorog, Ticos. Prin ordin al prefectului a fost stabilitã dimensiunea stampilelor biroului electoral de circumscriptie si a stampilelor de control ale sectiilor de votare. De asemenea, a fost stabilit necesarul de stampile: o stampilã a Biroului Electoral de Circumscriptie, patru stampile de control a sectiei de votare, patru stampile cu mentiunea „anulat“ si 20 de stampile cu mentiunea „votat“. Sînt necesare 2.584 de timbre autocolante si 3.631 de buletine de vot. Buletinele de vot vor fi executate în perioada 14-16 februarie, dupã modelul stabilit în legislatie. Compartimentul de specialitate al Institutiei prefectului a solicitat primãriei comunei Bicazu Ardelean sã transmitã, pînã pe data de 15 februarie, propunerile cu persoanele din rîndul cãrora se vor desemna presedintele biroului electoral al sectiei de votare si loctiitorul acestuia, desemnarea acestora fãcîndu-se prin tragere la sorti în data de 16 februarie, conform calendarului alegerilor. Pentru tipãrirea buletinelor de vot, Prefecturii i-au fost transmise însemnele electorale ale partidelor care si-au desemnat candidati. „Iatã-ne din nou angajati în organizarea unui proces electoral. Chiar dacã alegerile se desfãsoarã doar într-o comunã, procedura si activitãtile sînt la fel de complexe. Trebuie respectati toti pasii si toate termenele. Noi sîntem la zi cu toate“, a declarat prefectul Mihai Archip. Comuna Bicazu Ardelean a rãmas fãrã edil în noiembrie anul trecut, cînd Gheorghe Tepes Bobescu, membru al PSD, a decedat în urma unei complicatii cardiace.
|