Convorbiri despre muzicã cu soprana Catarina Coresi-Lal
Absolventã a Academiei de Muzicã din Bucuresti, soprana Catarina Coresi-Lal s-a specializat la Viena cu prof. Theodore Coresi. Dupã ce încã din studentie a cîntat pe importante scene din tarã, începe o carierã internationalã cu numeroase turnee în Europa. Este laureatã a concursurilor nationale „Ionel Perlea“, „Mihail Jora“, „Sabin Drãgoi“, „Hariclea Darclee“ si „Ion Dacian“. Stabilitã din 1998 la Viena, devine solistã a orchestrei Hofburg. A cîntat în concertul organizat cu ocazia înscãunãrii Sanctitãtii Sale, Papa Benedict al XVI-lea, sub bagheta mestrului Rinaldo Muratori. Este membrã a trupei de operã „Viena Opera Company“.
ÃŽnaintea Concertului vienez din deschiderea celei de a XXXVIII-a editii a „Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt“, soprana Catarina Coresi-Lal a avut amabilitatea sã ne împãrtãseascã cîte ceva despre cariera sa si despre viata pe scena liricã internationalã. Era inevitabil sã nu discutãm si despre crizã...
Valoare si hazard
Reporter: Bãnuiesc cã vã simtiti bine la Piatra Neamt.
Catarina Coresi-Lal: Cum sã nu mã simt bine la Piatra Neamt? Îmi pare rãu cã aceste Vacante Muzicale nu sînt atît de vacante pe cît ne-am dori. Sã avem mai mult timp pentru a vedea tot ceea ce oferã aceste locuri.
Rep.: Oricum, dumneavoastrã veti mai zãbovi pe aici. Si prin Dochia...
C.C.L.: Obligatoriu.
Rep.: Cu atît mai mult cu cît distinsul dumneavoastrã sot e de acolo. Iar dumneavoastrã sînteti din Bucuresti.
C.C.L.: Sînt nãscutã în Bucuresti dintr-un ardelean si o regãteancã.
Rep.: O combinatie interesantã care, se vede, a dat roade pe mãsurã.
C.C.L.: Cariera mea s-a alcãtuit foarte frumos si am avut motive sã fiu multumitã chiar si atunci cînd lucrurile s-au desfãsurat foarte abrupt.
Rep.: Adicã?
C.C.L.: De exemplu, în 2006, am primit dimineata un telefon si am fost întrebatã foarte scurt dacã pot cînta seara rolul lui Lady Macbeth. Era al doilea spectacol dupã premierã si protagonista s-a îmbolnãvit. La ora respectivã eu nu stiam încã duetul din actul III. Dar am acceptat. M-am asezat la pian si în douã ore am considerat cã-l stiu si seara am fost pe scenã. Si a fost un debut de bun augur, pentru cã un an mai tîrziu interpretam acest rol pe scena Operei din Bratislava. Am acceptat o provocare care mi-a adus mari satisfactii mai tîrziu.
Rep.: Iatã, hazardul are rolul lui.
C.C.L.: Asa este.
Între operã si operetã
Rep.: Dar mã surprinde un alt fapt. Acela cã, dupã cîte stiu ati avut dintotdeauna o mare afinitate pentru muzica de operetã. Or, Lady Macbeth e altceva.
C.C.L.: Sã nu uitãm cã pregãtirea mea este aceea de cîntãreatã de operã. Lady Macbeth nu a fost un accident. Am cîntat foarte multã operã. Si chiar si muzicã vocal - simfonicã. Am cîntat la Bergen „Povestirile lui Hoffmann“, iar de curînd în Mexico City am evoluat în „Don Giovanni“. A fost o experientã foarte interesantã avînd în vedere conditiile de altitudine si climã de acolo.
Rep.: Ati fost în Mexic?!
C.C.L.: Ha, ha... Nu numai cã nu am fãcut gripã, dar pînã si bronsita pe care o fac de obicei în aceastã perioadã la Viena, n-am mai fãcut-o.
Rep.: Stiu cã în 2005 ati cîntat în concertul omagial cu ocazia înscãunãrii Papei Benedict al XVI-lea. Cum ati perceput aceastã solemnitate? Si cum s-a întîmplat?
C.C.L.: Tot hazardul, nu? Îl cunosteam pe maestrul Rinaldo Muratori, dirijorul concertelor de la resedinta de varã a papalitãtii, castelul Gandolfo. A fost unul din concertele cu o încãrcãturã emotionalã mai mare decît de obicei. Dar a rãmas o amintire foarte plãcutã.
Rep.: Revenind la repertoriul dumneavoastrã...
C.C.L.: Da, pot sã spun cã, de fapt, opereta reprezintã un hazard în viata mea. Pentru cã, în primul rînd, o fac la Viena, în patria ei. De altfel îmi pregãtesc si doctoratul cu tema „Opereta romanticã vienezã“. A fost oarecum straniu ce mi s-a întîmplat, pentru cã este foarte greu sã te impui acolo în acest gen de muzicã, pentru cã sînt probleme care tin de limbã, de pronuntie, de stilul muzical. Viena a creat o muzicã, are stilul ei si doar acolo, dupã ce vietuiesti, respiri acel aer, asculti acea muzicã, te impregnezi si chiar dacã o cînti apoi, e foarte important ca vienezii sã te si accepte.
Rep.: Pe dumneavoastrã se pare ca v-au acceptat; chiar cu foarte mare plãcere.
C.C.L.: Asa este si chiar dacã cîndva aveam alte planuri, acum mã consider la locul meu în capitala Austriei.
Cum percepem criza
Rep.: Cu lied-ul cum vã împãcati? Îl luati în serios?
C.C.L.: Eu l-am luat în serios încã de la începuturi. Primele premii, la 20 de ani, le-am luat la concursurile de gen. Lied-ul m-a fascinat întotdeauna pentru cã acolo nu mai depinzi de nimeni, ci numai de tine. Si nu mai ai de a face cu nimeni. Pentru cã... cu tuba nu te pui.
Rep.: Ca sã ajungem putin pe tãrîmul social, spuneti-ne cum se simte criza de la Viena?
C.C.L.: Cred cã mai putin decît aici. În plan muzical am mai auzit cã sînt pe ici pe colo probleme.
Rep.: Vã deranjeazã mai tare facturile, creditorii? Asta ca sã vedem dacã mai aveti chef de cîntat. Si, mai ales, de rîs, pentru cã vãd cã vã amuzati teribil.
C.C.L.: Deocamdatã nu cred. Ca femeie si cu responsabilitãtile unei familii, as fi simtit. Dar sînt sigurã cã criza existã. Poate cã noi sîntem prea ocupati ca s-o observãm.
Rep.: Din pãcate noi avem certitudini ferme. Dar pricep de ce ne ocupã cei care ne diriguiesc, tot timpul.
C.C.L.: Oricum, revenind la muzicã, în ciuda crizei perpetue din România, nu sîntem în crizã de talente.
Rep.: Exact, si aceastã ultimã editie a Vacantelor Muzicale la Piatra Neamt, o dovedeste din plin. Vã multumesc!
|
Autentificare
