Un cutremur deja uitat

Asa cum dupã rãzboi multi viteji s-aratã, dupã cutremurul din seara de sîmbãtã s-au arãtat multi dãtãtori cu pãrerea. Textele vorbite sau iscãlite de acestia au stat, din nefericire, sub semnul unei grave slãbiciuni a presei noastre din ultimul timp: prioritatea absolutã acordatã luãrii de pozitie în defavoarea analizei reci a întîmplãrii pentru a extrage din ea concluzii si solutii. Drept urmare, presa de la începutul sãptãmînii a dat în clocot de indignãri, lamentãri, smiorcãieli si rînjete ironice fatã de prestatia unor institutii. Aceastã abordare nu m-a surprins. Am întîlnit-o de zeci de ori pînã acum în cazul unor evenimente tratate la modul isteric de cãtre jurnale si televiziuni. Isteria mediaticã - dupã cum am poreclit-o noi - contine nu numai celebrele transmisii în direct gîfîinde, cu sufletul la gurã, dar si comentariile scrise sau vorbite care dau curs unei emotii de moment. S-au lansat binecunoscutele acuzatii la adresa televiziunilor - a celor de stiri, îndeosebi - dispuse sã facã orice de dragul ratingului. S-au exprimat indignãri fatã de incapacitatea sistemului de telefonie mobilã de a suporta supraîncãrcarea cu convorbiri. Au apãrut si au crescut lamentãrile în legãturã cu incapacitatea autoritãtilor de a comunica rapid cu populatia si, mai ales, în legãturã cu eterna surprindere a statului de cãtre evenimente neprevãzute. Dupã opinia noastrã, acest cutremur a fost într-un fel benefic pentru autoritãti, pentru institutii si pentru români. În alte pãrti se plãtesc bani grei pentru a simula o catastrofã naturalã în vederea punerii la punct a strategiilor de interventie. Desi de micã intensitate, normal, cum i-a zis, în chip memorabil, domnul Gheorghe Mãrmureanu, cutremurul a fost suficient de puternic pentru a fi considerat o simulare perfectã a unui cutremur fãrã sã ne coste putin. În consecintã, mult mai nimerit ar fi fost dacã, în loc de luãri de pozitie, s-ar fi purces la o radiografie a principalelor concluzii ce se pot trage din experienta cutremurului. Într-o societate asezatã dupã aceastã încercare, s-ar fi organizat în ziare si la televiziuni, ample dezbateri cu participarea specialistilor, pentru a vedea ce s-ar putea întreprinde pentru ca slãbiciunile sesizate cu acest prilej sã nu se mai repete. La rîndul lor, autoritãtile s-ar fi aplecat asupra reactiilor diferitelor institutii pentru a avansa propuneri de mãsuri urgent implementate. Nimic din toate acestea nu s-au întîmplat. Emisiunile tv au continuat sã speculeze senzationalul ieftin trãncãnind despre posibilitatea unui nou cutremur. Autoritãtile au luat pozitie fatã de slãbiciunile constatate, au ordonat anchete, dar n-au anuntat nici o mãsurã serioasã. Sînt însã sigur cã acest cutremur de treabã, ca sã-i zicem asa, care a adus o notã de senzational în viata banalã a multor români, se va supune si el blestematei legitãti a isteriei romînesti. O datã trecutã emotia, opinia publicã uitã întîmplarea mai mult sau mai putin tragicã si, veselã, nepãsãtoare, se nãpusteste asupra unui nou eveniment, trãit si acesta la modul isteric.
CÎt despre mãsurile vizÎnd un nou cutremur, nimeni nu se gÎndeste la ele. Pentru cã românul trãieste doar În prezent. Si cu fatalismul sãu tãrãnesc socoteste cã lui nu i se poate ÎntÎmpla nimic rãu.