Patru ani în patru zile
Zile mohorîte de decembrie. Ceata si ploaia care tîrcîie din cer omoarã orice avînt sufletesc. Gãlãgioasã si avîntatã a rãmas doar politica. Evenimentul memorabil al momentului, concurîndu-l pe cel de acum patru ani, identic prin personajele implicate în dramoletã, este cel al retragerii din postura de premier desemnat a domnului Stolojan. Domnul Stolojan, cunoscut pentru iubirile lui constante, care au trecut de la Iliescu la Bãsescu, s-a mai retras o datã. Nuanta este cã preotul care oficia tragica resemnare, acelasi, a plîns atunci iar acum s-a declarat doar „putin trist“. Este vorba, fireste, de domnul Bãsescu, prezidentul care îsi pregãteste, prin toate pîrghiile, realegerea din toamnã. Rezultatul ultimului scrutin, spun apropiati ai sãi, l-au revoltat pînã peste poate. Partidul prezidential n-a obtinut peste 50 la sutã, asa cum dictase seful de fapt al formatiunii. Cu tot ajutorul, cu toatã implicarea celui mare în campanie, cu toate sfortãrile financiare. Procentul de 33 la sutã, chinuit si scremut, este departe de a asigura suportul victoriei rîvnite din noiembrie 2009. ÃŽn consecintã, în distileria de strategii a Cotrocenilor a fost fabricatã o nouã retetã. Dublarea potului electoral s-a fãcut prin atragerea partidului condus de domnul Geoanã. Nu e destul. Ca atare, presedintele s-a aplecat si asupra chimiei interne a noului Guvern, insistînd pe oameni, profile, grade de simpatie. Din gura sefului statului (vorbe repetate si de cel care avea sã fie premier patru zile si nu patru ani) am aflat cã pohteste nu muhaiele ofilite, ci politicieni tineri. Si asa a apãrut tînãrul (cam împiedicat dacã avem în vedere un neplãcut incident televizistic) Boc pe post de premier. Cînd mîzgãlesc aceste rînduri este ora 11, joi adicã si nu stiu încã dacã garnitura de preferati ai noului guvern va cuprinde doamnele si domnisoarele Elena Udrea, Elena Bãsescu, Monica Iacob-Ritzi, Raluca Turcan. Poate vor fi, poate nu vor fi. Nedumereste, însã, chiar la nivelul unor sugestii nevinovate, absenta desãvîrsitã a criteriului competentei.
Mã uitam, în drum spre redactie, în lungile stationãri la care te obligã circulatia în Bucuresti, la peisajul uman stradal. Într-un balcon de bloc fãrã flori, fãrã clasicele sfori cu izmene si cãmãsi atîrnate, un bãrbat nebãrbierit, între douã vîrste, fumeazã. E singur. Nu pare preocupat decît de tigara din care trage disperat, cu o frecventã pe care n-am mai întîlnit-o. Pauza de respiratie dintre douã fumuri practic a fost anulatã. De ce fumeazã nebãrbieritul ãsta de parcã ar veni sfîrsitul lumii? Ticul tigãrii presupune niste relaxãri, chiar un pic de meditatie între fumuri, savurarea fãrã grabã a otrãvii. În Piata Victoriei, unde sînt anuntat radiofonic cã are loc un mare miting mare al protestatarilor nemultumiti de nu stiu ce taxã auto, nu se vede nici un purtãtor de pancartã. Vreo doi-trei insi zgribuliti cascã gura spre Guvern de pe trotuarul din fata Muzeului Antipa. În schimb, în parcarea din partea dreaptã sînt înghesuite (numãr atent) opt masini blindate, cu gratii la geam ale Jandarmeriei. Pe toate laturile pietei care strãjuieste Guvernul (pardon, clãdirea guvernului fiindcã Guvernul vechi nu mai e iar ãl nou n-a iesit încã din maternitatea Cotroceni) sînt autoturisme ale Politiei. Un politist tînãr, cu cãciula albã îndesatã peste urechi, tine în gurã chistocul de trabuc al unui fluier în care nu suflã. A uitat cã stã într-o intersectie si are misiunea sã dirijeze. Privirea lui goalã cautã peste niste acoperisuri un gînd nedefinit. Din cînd în cînd, amintindu-si pesemne cã are o îndatorire dã dintr-o mînã de parcã s-ar apãra de muste. În fata mea e o masinã care transportã pe acoperis un brad înfãsat ca un copil. Un copil lung si verde. Vreau sã vãd fata soferului dar nu mai apuc. El o ia spre Romanã, eu spre Calea Victoriei. Chinurile facerii Guvernului Bãsescu par a lãsa indiferenti acesti oameni. Pruncul guvernamental, cu buricul netãiat, nu creeazã emotii, tulburãri la nivelul soselei. Criza mondialã va veni si fiecare se va apãra cum va putea. Slabe sperante cã de sus, de la nivelul Palatelor, preocupate de propria bunãstare si supravietuire, ne va apãra cineva.
|