Un profesor universitar propune un cerc al pensionarilor licentiati
• la initiativa unei profesoare universitare pensionare, în Piatra Neamt se va înfiinta un cerc al intelectualilor licentiati • sãptãmînal sau bilunar, mintile sclipitoare din generatia a III-a se vor întîlni la Cofetãria Diana, pentru a se delecta • Pensionarii nemteni, indiferent de vîrstã, de realizãrile din timpul vietii si de cît de modeste sau consistente le sînt veniturile actuale, dar care detin o diplomã care le atestã studiile universitare, au sansa de a se întîlni într-un cadru organizat pentru a petreace momente inedite, alãturi de colegi de studentie, de serviciu, de oameni cu care sînt „pe aceeasi frecventã“. Initiativa apartine unei profesoare universitare, pensionarã de ceva vreme, care dupã ce a gustat din traiul specific altei tãri, dupã zeci de schimburi de experientã cu oameni din toatã lumea, dupã zeci de ani de muncã în interesul studentilor, s-a gîndit sã revinã în orasul natal si sã se dedice acum celor din breasla cãreia îi apartine - pensionarii. Aurelia Pârlogea, fost profesor universitar, doctor în stiinte juridice, a revenit acum douã luni în Piatra Neamt, orasul copilãriei. S-ar putea scrie pagini întregi despre activitatea profesionalã, dar, dupã cum a declarat, preferã ca de aceastã datã semenii sã afle doar despre o initiativã. „Vreau ca pensionarii din Piatra Neamt si din judet, care au o diplomã de licentã, sã ne constituim într-un centru, într-un cerc al intelectualilor pensionari. O datã pe sãptãmînã sau de douã ori pe lunã vreau sã ne întîlnim si sã ne bucurãm de un program elevat - sã avem parte de seri de poezie, de dans, sã ascultãm muzicã de toate genurile si sã mergem împreunã în excursii prin tarã sau în strãinãtate. Am în plan sã realizãm o orchestrã de camerã, sã ne implicãm în microrecitaluri, sã punem în scenã diverse piese, sã participãm la concursuri de poezie si epigrame etc. Cercul nostru va fi apolitic, nonprofit si nonguvernamental“, a declarat Aurelia Pârlogea.
Prima reuniune a fost programatã pentru 17 iulie, la Cofetãria Diana, al cãrei patron, Valericã Frãtilã, s-a arãtat onorat de gãzduire. Dupã înscrierea în acest grup, intrarea se va face pe bazã de legitimatie si nu se pune problema vreunei contributii bãnesti. „M-am gîndit sã ne întîlnim joia, de la ora 18 si pînã la 22, la Cofetãria Diana, directorul dovedidu-se deosebit de amabil si promitîndu-ne sprijin neconditionat. Vreau sã ne petrecem bãtrînetile într-un mod cît mai plãcut, cu cinste si fermitate si cu elegantã sã trecem peste toate intemperiile vietii. ÃŽi astept pe toti doritorii de a intra în acest cerc, care atunci cînd au fost în activitate au fost judecãtori, procurori, avocati, notari, medici, actori, solisti vocal-instrumental, arhitecti, profesori, ofiteri sau ingineri sã ne cunoastem. Pe 17 iulie va avea loc si alegerea unui colegiu de coordonare. Si încã o precizare - vor fi excluse jocurile de table si sah. Astea se practicã în altã parte“, a mai spus initiatoarea proiectului.
|