 Despre un anumit fel de a face muzica
• interviu realizat cu Luiza Zan Dincolo de ciudata alaturare de consoane vocalizate, Luiza este un produs autentic al acestui oras. A studiat la Liceul de Arta „Victor Brauner“ din Piatra Neamt, la cel din Iasi, a absolvit Universitatea de Arte din capitala moldava si s-a lipit de muzica elaborata. Si a încercat în jazz. Se pare ca a reusit din moment ce astazi este una din vocile recunoscute atît în lumea underground-ului bucurestean, cît si în strainatate. Deseori, apare în programele muzicale ale marilor televiziuni si participa la importante festivaluri de gen, alaturi de trupa „Slang“. Spre deosebire de „vedetele“ muzicii comerciale ale zilei, Luiza domina un teritoriu fabulos si oarecum ermetic pentru cei vaduviti de spirit. Cu toate ca problematica pieselor, elocventa si actualitatea textelor deriva din spiritul autentic, frust si nesofisticat al tineretului contemporan.
„ÃŽmi place foarte mult spiritul de competitie“
Reporter: Luiza, ai început liceul la Piatra Neamt...
Luiza Zan: ... si l-am terminat la Iasi.
Rep.: Aveai, ca sa spunem asa, o cultura artistica în incipit.
L.Z.: Da, la Iasi am început sa cunosc muzica aceasta de jazz. Mi-am format în acelasi timp un cerc de cunoscuti care m-a ajutat sa plec apoi la Bucuresti. Deci, am terminat facultatea. Dar, deja, fusesem, pe cînd eram studenta în penultimul an, în 2003, la Festivalul de jazz de la Montreux, în Elvetia. Si asta pentru ca mie îmi place foarte mult spiritul de competitie; îl am în sînge. Îmi place foarte mult sa concurez, sa ma lupt cu ceva, pentru ceva. Si la Montreux am luat Premiul special al juriului.
Rep.: Care, se pare, nu te-a multumit.
L.Z.: Asa este. Si anul urmator, exact cu o saptamîna înaintea Festivalului „Cerbul de aur“, am cîstigat Premiul II la Montreux. Dupa care am venit la Brasov si am luat Premiul I.
Rep.: Ãsta a fost unul din lucrurile care te-au consacrat în muzica de gen.
L.Z.: Da, a fost momentul cînd înca se uita lumea la TVR1, înca era important acest festival si chiar am avut o audienta maxima.
Rep.: Asta se întîmpla la editia din 2004.
L.Z.: Exact. În seara în care am luat premiul, au venit la noi mai multi oameni din industria muzicala româneasca sa ne peteasca.
Rep.: Ooo!
L.Z.: Sa ne curteze, poftim. Si ne-au chemat la niste discutii importante, printre care se numara si cea care va fi mîine...
Rep.: Si pe care, dupa cîte se vede, o astepti cu emotie.
L.Z.: Da, asa este. Cu toate ca aceste discutii, în Bucuresti, au loc într-un mod foarte comunist si foarte... emotionant. E un mediu foarte ciudat.
Rep.: Lamureste-ne!
L.Z.: De pilda, te cheama într-un birou cu usile închise, intra la un moment dat o secretara care pune niste cani pe masa si se retrage foarte sfioasa, îndurînd privirile aspre ale asistentei, de parca ar fi facut nu stiu ce mare greseala, se închid usile si toti reprezentantii respectivei case de discuri discuta cu noi în fata, se pun contractele pe masa... Se discuta în termeni foarte duri.
Rep.: Adica?!
L.Z.: Adica, ori semnezi, ori nu semnezi; nu prea exista loc de negociere. Se negociaza doar lucrurile marunte, care nu conteaza cu adevarat.
Rep.: Probabil ca stiu prea bine care le este interesul si de ce anume au nevoie.
L.Z.: Da, la scopurile clare care le aduc lor bani, niciodata nu vor negocia si nu vor da înapoi. Noua ni s-au pus în fata doua contracte: unul de un an si jumatate - si n-o sa spun cu cine ca nu e voie - pe care l-am refuzat, considerînd termenul prea mic. Daca numai pentru atîta timp voiau sa investeasca în noi înseamna ca nu au încredere în noi si am ales contractul pe trei ani cu „Zone Records“...
O lansare ratata
Rep.: Care a dat faliment dupa un an.
L.Z.: Da. A fost o mare greseala si am luat o mare palma peste fata. Am pierdut pentru ca nu am avut timp ca într-un singur an sa ne facem publicul. Automat, cînd esti la o casa de discuri, oamenii nu mai sînt asa apropiati. Intervine, inevitabil, acea bariera psihologica. Esti protejat, spun ei. De ce are nevoie de sustinerea mea, daca e deja sustinut si aparat? Dar nu e chiar asa. Prin urmare nu am avut posibilitatea sa ne creem publicul nostru si, în plus, casa de discuri, dupa ce ca ne-a lasat balta, a facut niste greseli majore cu noi.
Rep: De pilda?
L.Z.: A ales, de pilda, un moment nefavorabil lansarii discului nostru. Am lansat discul pe data de 15 iulie, cînd în Bucuresti nu era nimeni. Nimeni din presa... ÃŽn iulie nu e nimeni în Bucuresti. E pustiu. Lansarea în aer liber a fost un esec, în ciuda faptului ca au fost alaturi de noi oamenii nostri. Cîntarea a iesit, am avut invitati din afara, am cîntat cu B. Johnson, Vlaicu Golcea... din punct de vedere tehnic si muzical a fost o lansare reusita, dar momentul ales de casa de discuri a fost superprost, mai ales ca la numai trei saptamîni dupa aceea am fost la „Cerbul de aur“ din nou. ÃŽn loc sa lansam acolo materialul, unde era presa, invitati, aglomeratie, noi eram deja lansati si deja casa de discuri era pe duca. A fost o foarte mare greseala.
Rep.: Strategica.
L.Z.: Da, o greseala strategica. Discul este, dupa parerea mea, foarte reusit ca produs muzical. E românesc si nu e românesc. Suna interesant. Sînt piese bine individualizate, care suna interesant si am încercat sa le facem cît mai divers.
Despre supravietuire
Rep.: Nu de putine ori mi s-a întîmplat sa te vad pe programele centrale, în diferite locuri din Bucuresti, în formule diferite. Cînti des în Capitala în astfel de împrejurari?
L.Z.: Acum e vara si nu mai avem foarte multe concerte în Bucuresti, dar din septembrie pîna la jumatatea lui iunie am mai multe contracte în cluburi.
Rep.: Eu stiu, ca oricine, ca omul, ca sa traiasca are nevoie de o anumita sustinere materiala. Tu cum ti-o asiguri?
L.Z.: Nu traiesc din cîntat. Locuiesc în Bucuresti si lucrez la un studio de reclame. Din asta traiesc. Am un salariu fix si muzica e ceva suplimentar.
Rep.: Te-am întrebat pentru ca multa lume ori gîndeste gresit, ori îsi închipuie cine stie ce despre cei pe care îi vad pe scena. Deci tu ai un job.
L.Z.: Dar e foarte simplu. Din muzica nu se poate trai.
Rep.: Unii spun, si o si dovedesc, ca uneori se poate trai din muzica; si chiar bine.
L.Z.: Sînt cazuri si cazuri. Traiesc din muzica cei care fac compromisuri calitative; si concesii gustului public.
Rep.: Prin urmare ai un job care nu tine de muzica.
L.Z.: Ba da, tine de muzica. Eu fac muzica la un studio. Adica partea de muzica pentru reclame. Compun piese scurte, de treizeci de secunde, sa zicem, cît dureaza o reclama, stau la butoane, înregistrez muzica, fac toata partea de productie audio. Ca un începator.
Rep.: Ai casa?
L.Z.: Nu. Stau cu chirie. Nici n-o sa am vreodata casa.
Rep.: De ce? E prea scump?
L.Z.: E mult prea scump si dupa cum se arata, nici n-o sa fie vreodata mai ieftin. Dar nici nu vreau sa investesc în asa ceva. Daca ar fi sa am o suta de mii de euro, cît costa acum un apartament cu doua camere în Bucuresti, mi-as cumpara un studio. (Va urma).
|
Autentificare
