Modernizari pe doua drumuri judetene, la final
• la mijlocul lunii viitoare, Drupo va începe modernizarea drumului Girov-Hanul Ancutei Echipele de lucru ale societatii Drupo Neamt se vor retrage, începînd de miercuri, 30 mai, de pe drumurile Silistea-Secuieni si Tazlau-Borlesti. Interventiile pe cele doua drumuri judetene se vor încheia conform graficului stabilit de catre conducerea societatii Drupo si Consiliul Judetean Neamt. ÃŽntre localitatile Silistea si Secuieni, angajatii de la Drupo au acoperit gaurile din asfalt cu plombe (s-a actionat pe traseul dintre granita cu Bacaul si pîna în E85, în localitatea Secuieni). Conform statisticilor existente la Consiliul Judetean Neamt, acest drum a fost cel mai prost din judet, gropile însumînd o suprafata de 8.000 de metri patrati. Inginerul Sorin Cezar Bruma, directorul societatii Drupo Neamt, a declarat ca tot mîine se va da în folosinta drumul Tazalu - Borlesti. Muncitorii de la Drumuri Judetene au turnat pe o lungime de 1,8 kilometri covor asfaltic, au pietruit si au pus plombe în gropi. Vineri, 1 iunie, echipele de lucru de la Drupo se vor muta pe drumul judetean care trece prin localitatea Danesti, comuna Girov. Directorul Sorin Bruma sustine ca, pîna la sfîrsitul saptamînii viitoare, cu certitudine se vor încheia lucrarile si pe acest traseu. Conform studiului de fezabilitate, pe acest drum se va turna covor asfaltic pe o lungime de un kilometru. Lucrarile de pietruire pe Girov - Itrinesti au fost finalizate, iar, de la jumatatea lunii viitoare, SC Drupo va începe cea mai importanta lucrare a sa din acest an, punînd la punct drumul Girov - Hanul Ancutei. „Pîna pe 30 august, noi trebuie sa terminam toate lucrarile la care ne-am angajat la începutul anului. Valoarea totala a lor depaseste 7 milioane de lei (70 miliarde de lei vechi - n.r.). Altfel, va fi mare belea pe capul nostru, al celor din conducerea societatii“, a declarat directorul general al SC Drupo Neamt, Sorin Cezar Bruma.
Drumurile judetene reprezentative din Neamt însumeaza 4,35 hectare de gropi. Altfel spus, gaurile din asfalt, daca ar fi puse una lînga alta, ar avea o suprafata de 43.500 de metri patrati.
|