ÃŽncepe procesul unui cioban deosebit de periculos
• Gheorghe Pîrlea este la a doua infractiune împotriva vietii • el rãspunde penal pentru acuzatia retinutã în sarcina sa • pentru prima faptã, a fost achitat • Gheorghe Pîrlea, de 35 de ani, din Dumbrava Rosie, urmeazã a fi trimis în judecatã de procurorii Parchetului Judetean Neamt, în sarcina sa fiind retinutã infractiunea de tentativã de omor deosebit de grav. ÃŽnvinuitul este la a doua infractiune împotriva vietii, fapt pentru care a fost expertizat psihiatric la Institutul de Medicinã Legalã „Mina Minovici“ din Bucuresti si s-a stabilt cã rãspunde penal. Acuzatul are reprezentarea faptelor sale, are discernãmîntul pãstrat si rãspunde penal pentru fapta comisã. La prima tentativã de omor, care a avut loc în 2004, a fost diagnosticat cu oligofrenie de gradul I si s-a stabilit cã are discernãmîntul diminuat, dar prezent în momentul sãvîrsirii faptei. Ulterior, pentru acestã faptã a fost achitat, dar s-a dispus mãsura internãrii medicale, care nu a mai fost pusã în aplicare, deoarece Parchetul a fãcut recurs, cauza aflîndu-se, încã, pe rolul Curtii de Apel Bacãu. Noua infractiune, pentru care va fi judecat în stare de atest preventiv, a avut loc în noaptea de 9 spre 10 ianuarie 2007, cînd a înjunghiat un bãrbat provocîndu-i leziuni care i-au pus viata în pericol. Victima este tot cioban, Ioan Mãlureanu, de 34 de ani, din Dumbrava Rosie. Cei doi protagonisti erau bãuti destul de bine, s-au luat la ceartã, iar într-un acces de furie, pe fondul discernãmîntului mai mult lipsã, Pîrlea l-a înjunghiat pe Mãlureanu cu un cutit folosit la tãierea porcilor. Victima a ajuns la spital în stare gravã, cu puls si tensiune scãzute, în stare de semiconstientã. Mãlureanu a fost diagnosticat cu plagã penetrantã abdominalã, cu interesare visceralã. Prima faptã comisã de Pîrlea a avut loc în aprilie 2004. Atunci, a agresat tot un cioban, lovindu-l cu un topor în cap, iar de remarcat este faptul cã în ambele cazuri autorul era destul de bine bãut. De fiecare datã, el a recunoscut faptele comise, nu a negat nici o clipã comportamentul violent, ci l-a justificat prin consumul de alcool. Pe 6 aprilie 2004, l-a atacat pe Ion Muraru, de 60 de ani. Pe acesta l-a lovit cu un baltag în regiunea frontalã. Rezultatul a fost o fracturã cu înfundare frontalã, leziuni care i-au pus în pericol viata. Cînd prima dintre cauze era în pronuntare, dosarul a fost repus pe rol pentru expertizarea psihiatricã a bãrbatului. Ulterior, însã, a fost achitat, cu aplicarea mãsurii de sigurantã a internãrii medicale, care însã nu a mai avut loc. La prima dintre victime, medicii au apreciat cã sînt necesare pentru vindecare 28-30 de zile de îngrijiri medicale, în timp ce la fapta mai recentã a fost stabilit un necesar de 18-19 zile.
|