„SĂŁ ne ĂŽnstrĂŁinĂŁm de rĂŁutĂŁti, sĂŁ lepĂŁdĂŁm mĂŽnia si orice poftĂŁ de clevetire, de minciunĂŁ si de jurĂŁmĂŽnt mincinos“

• de vorbĂŁ cu duhovnicul Iustin PĂŽrvu

IatĂŁ-ne, deja, intrati pe portile SfĂŽntului si Marelui Post, perioada de patruzeci de zile ĂŽn care fiecare dintre noi, crestinii, trebuie sĂŁ fim asemenea unui luptĂŁtor care, ĂŽn vremea rĂŁzboiului duhovnicesc, nu se ĂŽndeletniceste decĂŽt cu rugĂŁciunea si cu ostenelile trupesti, alungĂŽnd fiecare cuget trimis din lumea sensibilĂŁ. RĂŽnduiala de nevointĂŁ a Postului Mare si, mai ales, aceea a primei sĂŁptĂŁmĂŽni se desfĂŁsoarĂŁ exact ĂŽn vederea acestui rĂŁzboi. DupĂŁ o pregĂŁtire de trei sĂŁptĂŁmĂŽni, postul ĂŽncepe hotĂŁrĂŽt ca o adevĂŁratĂŁ anihilare a vrĂŁjmasului prin rugĂŁciune si nevointĂŁ trupeascĂŁ. Slujbele bisericesti sĂŽnt ĂŽnsotite de multe metanii si ĂŽnchinĂŁciuni, iar prin post trupul este strunit, poftele se domolesc, iar mintea ĂŽncepe a se curĂŁti. Întreaga perioadĂŁ este marcatĂŁ de puternica prezentĂŁ a lui Dumnezeu, ceea ce dĂŁ, fiecĂŁruia dintre noi, nĂŁdejde, ĂŽncredere si dragoste de Dumnezeu. CĂŁinta, umilinta si zdrobirea inimii nu numai cĂŁ sĂŽnt istovitoare, ci pline de ĂŽncredere si dĂŁtĂŁtoare de putere. ÎncĂŁ din primele zile se simte biruinta asupra pĂŁcatului si vestea marii bucurii a Învierii. Numirea generalĂŁ de „post“ nu se restrĂŽnge numai la oprirea de la bucate, ci aratĂŁ o ĂŽntreagĂŁ lucrare de ĂŽnnoire a omului care este suflet si trup. SĂŁ ne ĂŽnstrĂŁinĂŁm de rĂŁutĂŁti, sĂŁ lepĂŁdĂŁm mĂŽnia si orice poftĂŁ de clevetire, de minciunĂŁ si de jurĂŁmĂŽnt mincinos. Nu numai gura si stomacul sĂŁ posteascĂŁ, ci toate simturile noastre: ochi si urechi, gurĂŁ, mĂŽini si picioare.
În sĂŽmbĂŁta de la sfĂŽrsitul sĂŁptĂŁmĂŽnii se face pomenirea Sf Mare Mucenic Teodor Tiron care a izbĂŁvit pe crestinii care posteau de la spurcarea cu jertfe idolicesti, pusĂŁ la cale de Iulian Apostatul. Minunea se face ca o ĂŽncheiere a sĂŁptĂŁmĂŽnii de nevointĂŁ, arĂŁtĂŽnd, astfel, cĂŁ prin post si rugĂŁciune putem sta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ĂŽmpotriva tuturor multimilor vrĂŁjmasilor celor vĂŁzuti si nevĂŁzuti, deoarece „cu noi este Dumnezeu, ĂŽntelegeti neamuri si vĂŁ plecati!“.
Prima duminicĂŁ din Postul Mare este numitĂŁ Duminica Ortodoxiei sau, mai bine spus, Duminica Triumfului Ortodoxiei ĂŽn care Sf BisericĂŁ prĂŁznuieste ĂŽntĂŁrirea credintei ortodoxe, biruinta asupra numerosilor eretici osĂŽnditi de cele sapte Sinoade Ecumenice.
În decursul timpului au apãrut multi învãtãtori mincinosi care au creat schisme si erezii, cum ar fi cele ale lui Arie, Macedonie, Dioscor, Nestorie si cea iconoclastã care a zguduit Biserica veacuri întregi. Erezia iconoclastã a fost una dintre cele mai cumplite. Ea a început în timpul împãratului Leon Isaurianul, prigoana fiind continuatã de cãtre urmasul lui Constantin Copronimul. Cei doi au domnit mult timp, pricinuind Bisericii foarte multe suferinte. Au urmat la tron alti împãrati iconoclasti care au continuat reaua lor lucrare. Monahii au fost cei care au apãrat cu cea mai mare dîrzenie icoanele. Împãratii iconoclasti au închis aproape toate mãnãstirile si bisericile. Monahii au suferit crunte schingiuiri: li se scoteau ochii, li se tãiau nasurile, li se spãrgeau capetele cu icoanele. celor ce pictau icoane li se ardeau degetele pe table de aramã înrosite în foc. Cînd pe tronul Bizantului s-a suit împãrãteasa Irina, aceasta a reusit pentru o vreme sã opreascã aceastã prigoanã. În anul 787 a adunat cel de al saptelea Sinod Ecumenic care a declarat solemn cã cinstirea icoanelor este legiuitã si dreaptã. Nu o singurã datã am fost acuzati de eretici cã noi ne închinãm icoanei ca unui idol. Icoana nu este idol. De aceea, cînd privim la o icoanã, ochii nu trebuie sã se opreascã la materia din care e alcãtuitã - lemn si culoare - ci mintea trebuie sã treacã dincolo de ea, înãltîndu-se la o cunoastere de tainã a celor nevãzute. Icoana este un model pentru noi, iar prãznuirea sfintelor icoane ne pune în fata modelului împlinit, deja, de sfinti. Prin cinstirea si sãrutarea lor cu evlavie, ne împãrtãsim si noi din harul sfîntului zugrãvit în ea, cãpãtînd astfel putere în lupta ce o avem de purtat. Iatã cã în prima sãptãmînã din Postul Mare ne-am luptat cu puterile vrãjmase, ne-am curãtat sufletul prin pocãintã si nevointã si mai cu seamã prin împãrtãsirea cu Sfintele Taine ca sã reînnoim, astfel, în noi icoana omului celui duhovnicesc. Dar, totusi, sã ne punem întrebarea: În ce mãsurã am reusit sã facem acest lucru? Dumnezeu sã ne ajute sã petrecem postul în vrednicie ca sã ne bucurãm de slava Învierii lui Iisus Hristos.