Cum e turcu’ si pistolu’!
Demersul patriotic al fostului sef al serviciilor secrete externe Liviu Turcu, actualmente, înteleg, cetãtean american, a reusit sã bulverseze bulversata viatã politicã româneascã. Stocurile de motorinã pentru iarnã, presiunea gazelor, chiar si chestiunea vitalã a murãturilor au trecut în plan secund. Megaspionul Turcu l-a dat în gît întîi pe Varujan Vosganian, propus de liberalul Tãriceanu pentru postul de comisar european. Armeanul care nu s-a avut niciodatã bine cu turcul, din motive de geografie, religie si alte cîte, a primit un bocanc în maxilar tocmai cînd îi era lumea mai dragã. Numai cã turcul nostru e român. Mã rog, azi american. Complicate sînt simpatiile si adversitãtile planetare! Oricum, Vosganian s-a jurat tigãneste pe mormîntul strãmosilor, pe copii si neamuri, cã n-a avut treabã niciodatã cu securitatea si cu atît mai putin cu serviciile de spionaj extern. Argumentul care, pentru multi dintre noi stã în picioare, e cã actualul vicepresedinte al Uniunii Scriitorilor din România n-a plecat înainte de ‘89 nici pînã la Ruse, iar statutul lui de merceolog sau contabil prin suburbiile Bucurestilor, la Bragadiru, pãreau incompatibile cu statutul de spion pe Brodway. Reteta bulionului de Bragadiru nu interesa cred siguranta nationalã nici mãcar în vremea lui Ceausescu, perioadã în care ofiteri români biruiau niste coduri secrete în tãrile occidentale si sterpeleau formule pentru arme sofisticate.
Ei bine, acesti fosti spioni care sînt pesemne (unii dintre ei) si actuali spioni pot fi tinta cuiva. Acel cineva actioneazã deocamdatã prin Liviu Turcu. Megaspionul din vremea comunistã a fost înjurat copios în aceste zile, dat în judecatã, suspectat de evadare de la balamuc. Nici mie nu mi s-a pãrut, analizîndu-i chipul la televizor, cã ar fi cu totul întreg. Dar cîti dintre noi n-avem un gram de nebunie în tãrtãcutã? Cine stã în spatele lui Liviu Turcu? Am pus întrebarea unor colegi mai priceputi în arta investigatiei si unora specializati cu pixul în abordarea serviciilor secrete. Am aflat astfel - e una dintre opinii - cã în spatele lui Liviu Turcu se decupeazã, uriasã, umbra nu a lui Mircea la Cozia, ci a lui Traian Bãsescu la Cotroceni. Bãsescu însusi, dacã Liviu Turcu ar fi animat de impulsuri patriotice, venite fie si dupã 17 ani, ar fi putut fi un nume pe lista sa. Nu e, asa cum nu este nici un apropiat al presedintelui.
Seneca cel Bãtrîn mi se pare tinea minte o mie sau zece mii de cuvinte în ordinea în care îi erau spuse o singurã datã. De aici si vorba „ai o memorie a la Seneca“. Turcul nostru are pesemne o memorie fabuloasã dacã a tinut minte numele unor ilustri necunoscuti recrutati acum douã decenii. Ei bine, memoria lui a fost asternutã ofrandã la picioarele actualului presedinte al României care a mai îngenuncheat o datã liberalii, l-a mai cocosat o datã pe Tãriceanu si a mai arãtat pisica grãmezii de soricei politici înghesuiti la colt.
Alti cunoscãtori avanseazã o idee mai complicatã. Cicã de afarã, de peste Ocean, acum, înainte de intrarea în Uniunea Europeanã, s-ar dori înlocuirea integralã a fostilor spioni ai României, indiferent ce ar face ei acum. Unii sînt mari politicieni, unii mari oameni de afaceri, altii bancheri sau în continuare spioni prin lume. Fãrîmarea acestei structuri de elitã ar fi obligatorie. Face bine aceastã actiune demolatoare României? Nu stiu. Strãdania mea de a mã documenta mi-a mai asternut în fatã o variantã si o dilemã. Cicã între serviciile secrete (Dumnezeule, cît de des vorbim în acesti ani de serviciile secrete de parcã nimic n-ar mai conta pe pãmînt!) s-ar da o bãtãlie. Bãtãlia între securistii lui Traian Bãsescu, mai supusi, mai nemetafizici si securistii scoliti ai spionajului extern. Primii, ajutati de presedinte, încearcã decapitarea celorlalti. Lucrurile care par complicate sînt uneori foarte simple. Zicala „cum e turcu’ si pistolu“ rãmîne însã atîrnatã ca nuca în perete. Cine-i turcul si cine-i pistolul? Turcul ar trebui sã fie Traian Bãsescu, iar Liviu Turcu, pistolul cu care a detonat primele capse.
|
Autentificare
