Liberalii vîneazã voturile „cãpsunarilor“
Urmînd modelul colegilor de la Suceava, liberalii nemteni îsi îndreaptã atentia spre cei plecati la lucru în tãri ale UE. Spania si Italia au devenit un soi de „El Dorado“ pentru politicieni, avînd în vedere numãrul mare de români cu drept de vot plecati sã munceascã pe meleaguri strãine, ca sã aibã cu ce trãi în tarã. Parlamentarii PNL din Suceava, un judet cu foarte multi cetãteni aflati în afara granitelor tãrii, au anuntat, în urmã cu cîteva zile, cã îsi vor deschide birouri în cele douã tãri. Dupã cum a declarat presedintele filialei, Ion Lungu, primul birou va fi înfiintat la Sevilla, urmînd ca un altul similar sã fie amenajat la Torino. Ideea sucevenilor i-a pus pe gînduri pe liberalii autohtoni, mai ales cã din Neamt sînt plecati la munci în afara granitelor peste o sutã de mii de oameni. Majoritatea cu drept de vot. Prin urmare, liderii PNL Neamt se gîndesc cum sã facã sã-i ajute sã îndure mai usor strãinãtatea. „Initiativa celor de la Suceava mi se pare foarte bunã si lãudabilã. Este un punct de reflectie si pentru noi. Pînã acum, nu am discutat în Parlament subiectul deschiderii de cabinete parlamentare în tãrile în care sînt foarte multi cetãteni români, desi poate ar fi trebuit. Vorbim aici de un numãr mare de cetãteni, de oameni activi care nu au stat sã astepte pomanã de la Guvern, ci au avut initiativã si au plecat sã lucreze si sã cîstige bani peste hotare. Cu sigurantã cã ar fi o idee bunã sã fim prezenti acolo pentru ei. Stiu cã, la nivel de Guvern, s-a discutat despre deschiderea unor noi consulate în sudul Spaniei, pentru românii care lucreazã în aceastã tarã, iar apoi a venit PNL Suceava cu aceastã initiativã. Vom discuta si noi în organizatie, sã vedem cu ce am putea veni în sprijinul locuitorilor din Neamt care lucreazã în strãinãtate“, a declarat deputatul Dorinel Ursãrescu, presedintele PNL Roman. Vicepresedintele PNL Neamt a fost si mai explicit. Deputatul Vasile Pruteanu a declarat cã, în sedinta conducerii filialei Neamt a PNL, programatã pentru sfîrsitul acestei sãptãmîni, vor fi discutate atît posibilitatea preluãrii exemplului sucevean, cît si alte initiative care ar putea ajuta diaspora cu problemele pe care le-ar putea avea. Sucevenii liberali s-au gîndit sã-si trimitã parlamentarii cu rîndul la birourile din Spania si Italia, pentru a acorda audiente. Toate cheltuielile ar urma sã fie suportate de parlamentarii în cauzã si de membrii PNL din judet. Dacã liberalii nemteni vor alege sã urmeze calea deschisã de colegii suceveni, vor trebui sã se gîndescã si la aspectul financiar.
Democratii - nu cei din Neamt -se aflã cu un pas înaintea liberalilor, deschizînd un cabinet parlamentar la Castelon, în Spania. În urmã cu circa o sãptãmînã, conducerea Partidului Democrat a aprobat o strategie de cucerire electoralã a românilor din Spania.
|