Atleþii romaºcani, învingãtori la „Cupa Bistriþa“
• elevii de la CA ºi LPS au cîºtigat trofeul pus în joc la probele de sãriturã în înãlþime ºi la greutate Atleþii romaºcani, legitimaþi la Clubul Atletic (CA) ºi la Liceul cu Program Sportiv (LPS), au obþinut rezultate notabile, sîmbãtã, 14 ianuarie, la „Cupa Bistriþa“, de la Bacãu. Cei doi elevi ai antrenorului Traian Macovei, (CA), au concurat în cadrul probei de sãriturã în înãlþime, concurs ce a fost dominat, clar, de Traian Neagu. Acesta a reuºit sã sarã peste ºtacheta înãlþatã la 1,95 metri, rezultat care i-a adus trofeul pus în joc. Cel de-al doilea romaºcan, Iulian Bulai, a obþinut locul al IV-lea, cu 1,85 metri. „Am participat doar cu doi sportivi, ceilalþi neavînd, la categoriile prezente, baremurile necesare intrãrii în concurs. Rezultatele obþinute au fost foarte bune, fiind chiar ºi eu surprins. Nu m-am aºteptat ca Traian Neagu sã cîºtige, deoarece favoritul era Iulian Bulai. Acesta din urmã nu a reuºit sã se adapteze la suprafaþa de desprindere, din tartan, care este mult mai rapidã decît celelalte materiale. Dupã aceastã întrecere, sportivii vor ajunge, la sfîrºitul sãptãmînii, din nou, la Bacãu, la un nou concurs interjudeþean, pentru calificare, rezervat categoriilor de juniori III, II ºi I“, a declarat antrenorul Traian Macovei. Rezultate bune ºi-a adjudecat ºi elevii antrenorului emerit Emilian Floroiu. Mãdãlin Rusu a aruncat greutatea pînã la distanþa de 12,22 metri ºi a urcat pe prima treaptã a podiumului. Pe locul al II-lea s-a clasat un alt aruncãtor de la LPS, Mãdãlin Carnariu, cu un rezultat de 11,20 metri. La ora închiderii ediþiei, Ancuþa Arsîni se afla în competiþia probei de 400 metri garduri. „La Bacãu au fost prezenþi circa 180 de sportivi, care au fost înscriºi în cadrul probelor clasice, ce se desfãºoarã în salã. Scopul pentru care am efectuat aceastã deplasare a fost de a ne pregãti atleþii în vederea apropiatului Campionat Naþional de aruncãri lungi, din martie. Sperãm sã aducem rezultate foate bune ºi sîmbãta aceasta, tot la Bacãu“, a declarat profesor Emilian Floroiu.
|