Amintiri din infernul ĂŽnchisorilor comuniste

• preÂşedintele AsociaĂžiei DeĂžinuĂžilor Politici Roman, Alecu MazĂŁre, priveÂşte, acum, cu detaÂşare, clipele de coÂşmar petrecute ĂŽn ĂŽnchisorile comuniste, pentru vina de a-Âşi fi manifestat, cu voce tare, protestul ĂŽmpotriva cartelĂŁrii alimentelor • acesta a fĂŁcut parte din „lotul Ioan Diaconescu“ trecĂŽnd prin ĂŽnchisorile de la Aiud, Gherla, Jilava Âşi la taberele de muncĂŁ din DeltĂŁ Âşi Insula Mare a BrĂŁilei • bĂŁtrĂŽnul a ispĂŁÂşit cinci ani Âşi jumĂŁtate de detenĂžie •

Alecu MazĂŁre, preÂşedintele AsociaĂžiei FoÂştilor DeĂžinuĂži Politici, filiala Roman, la cei 67 de ani pe care i-a ĂŽmplinit, retrĂŁieÂşte cu intensitate, dar nu cu urĂŁ, cei cinci ani Âşi jumĂŁtate de chinuri, pe care i-a petrecut, de la vĂŽrsta majoratului Âşi pĂŽnĂŁ la 24 de ani, ĂŽn puÂşcĂŁriile comuniste. NĂŁscut ĂŽn 29 octombrie 1938, la Galbeni, aproape de Roman, de profesie lĂŁcĂŁtuÂş mecanic, Alecu MazĂŁre a lucrat ĂŽntre 1953-1959 ĂŽn localitatea natalĂŁ, pe un Âşantier de construcĂžii, aparĂžinĂŽnd de IaÂşi, ulterior transferĂŽndu-se la BuhuÂşi. „Prin februarie 1955 ĂŽmi gĂŁsisem un loc de muncĂŁ, mai bine plĂŁtit, la Fabrica de postav din BuhuÂşi. Eram destul de bine vĂŁzut. Pentru cĂŁ mi-au fost apreciate calitĂŁĂžile organizatorice, ĂŽn scurt timp am ajuns Âşef de echipĂŁ. La 17 ani, mi s-a ivit prilejul de a cĂŽÂştiga mai bine, aÂşa cĂŁ am plecat ĂŽn Valea Jiului, unde un unchi, Vasile PanĂžiraÂşu, ajunsese director la Competrol. El mi-a gĂŁsit un loc de lĂŁcĂŁtuÂş la Atelierele Centrale din PetroÂşani, unde, ĂŽn august 1956, m-au prins Âşi revoltele din Ungaria. Am vĂŁzut atunci o mulĂžime de filme documentare despre acestea Âşi, tĂŽnĂŁr fiind, ĂŽn mintea mea au ĂŽnceput sĂŁ ĂŽncolĂžeascĂŁ fel de fel de nemulĂžumiri. DeÂşi intrasem ĂŽn UTM din convingere, am ĂŽnceput sĂŁ simt revoltĂŁ pentru faptul cĂŁ sfertul de pĂŽine neagrĂŁ, pe care-l cumpĂŁram pe cartelĂŁ, nu-mi ajungea sĂŁ mĂŁ satur. Am fĂŁcut imprudenĂža sĂŁ spun cu voce tare cĂŁ mi-e foame. Aveam o serie de colegi, care se ĂŽngrĂŁmĂŁdeau sĂŁ facĂŁ armata la Securitate, Âşi nu pricepeam de ce, atunci. StĂŁteam ĂŽn cĂŁmin cu unul FarcaÂş. Prin noiembrie 1956 abia, mi-am dat seama cĂŁ am fost tras ĂŽntr-o cursĂŁ Âşi am ĂŽnceput sĂŁ-mi mai Ăžin gura. Era, ĂŽnsĂŁ, cam tĂŽrziu. În iunie 1957 am fost chemat la director ĂŽn birou. Doi securiÂşti, ĂŽmbrĂŁcaĂži ĂŽn haine de velur, m-au invitat sĂŁ-i urmez la sediu. M-au ĂŽncuiat ĂŽntr-un subsol Âşi au ĂŽnceput anchetele. La ĂŽnceput nu m-au ĂŽntrebat decĂŽt de ce tot spun, ĂŽn gura mare, cĂŁ mi-e foame. Ulterior m-au chestionat despre un incident pe care l-am avut cu un coleg, Pristavu. La ora 17 mi-au dat drumul cu angajamentul sĂŁ nu spun nimĂŁnui unde am fost. A treia zi m-a chemat la el directorul Âşi mi-a spus cĂŁ nu este bine cĂŁ am intrat ĂŽn colimatorul SecuritĂŁĂžii“, ĂŽÂşi aminteÂşte Alecu MazĂŁre circumstanĂžele ĂŽn care a intrat ĂŽn contact cu Securitatea, la doar 18 ani. În 14 iulie 1957 a fost convocat la Serviciul personal, unde se aflau vreo 14 „haidamaci“, printre care Âşi-a recunoscut pe cei doi „ĂŽngeri pĂŁzitori“, de la prima ĂŽntĂŽlnire. „Mi-au rĂŁmas pĂŽnĂŁ Âşi sculele pe banc. M-au «umflat» Âşi m-au ĂŽmbrĂŽncit ĂŽntr-un Gaz, ducĂŽndu-mĂŁ la sediul SecuritĂŁĂžii din Deva. În beciurile acesteia am stat vreo douĂŁ sĂŁptĂŁmĂŽni, cĂŽt au durat anchetele. Eram scos din celulĂŁ cu ochelari de tablĂŁ la ochi, aÂşa ca sĂŁ nu-mi dĂŁdeam seama unde mĂŁ aflu Âşi dacĂŁ este zi sau noapte afarĂŁ. Atunci au ĂŽnceput torturile Âşi m-au ĂŽntrebat ce influenÞã a avut asupra mea unchiul meu. Abia acolo mi-am dat seama cĂŁ, de fapt, de asta m-au luat, ca sĂŁ afle mai multe despre el. SoĂžia lui era fiica unui mare latifundiar din zonĂŁ. Au ĂŽnceput sĂŁ mĂŁ tortureze, pentru a le spune ce Âştiu despre ĂŽntĂŽlnirile lor. Îmi tot puneau sub nas niÂşte hĂŽrtii, pe care ar fi vrut sĂŁ le semnez. Am refuzat acest lucru, cu atĂŽt mai mult cu cĂŽt nu Âştiam mare lucru despre unchiul meu. Eu locuiam la cĂŁmin Âşi n-am fost pe la el decĂŽt de cĂŽteva ori“, a mai spus Alecu MazĂŁre. DupĂŁ douĂŁ sĂŁptĂŁmĂŽni de anchete, tĂŽnĂŁrul a fost urcat ĂŽntr-o maÂşinĂŁ, cu ĂŽncĂŁ un coleg de celulĂŁ, Âşi cu o bĂŁtrĂŽnĂŁ, Maria Stoica, ce avea 61 de ani, fiind duÂşi pentru a fi judecaĂži la Tribunalul Militar din Sibiu. Nimeni din familia acestora nu a aflat decĂŽt foarte tĂŽrziu unde se aflau. κi aminteÂşte cĂŁ acel bĂŁrbat a primit 7 ani de detenĂžie, el Âşase ani, iar bĂŁtrĂŽna, care drĂŁcuise pe secretarul de partid din satul ei, trei ani. „Ne-au ĂŽncadrat la Articolul 327. Am avut dreptul sĂŁ facem recurs, care s-a judecat tot la Deva. Acolo, nu numai cĂŁ mi-au respins recursul, dar mi-au schimbat Âşi ĂŽncadrarea juridicĂŁ, acuzĂŽndu-mĂŁ de «uneltire ĂŽmpotriva ordinii sociale», fiind ĂŽncarcerat ĂŽn penitenciarul de tranzit de la Jilava. Am fost, apoi, transferat, ĂŽn decembrie 1957, cu un grup de 70 de deĂžinuĂži politici, din care a fĂŁcut parte Âşi preÂşedintele de mai tĂŽrziu al PNÞCD, Ioan Diaconescu, ĂŽn penitenciarul de la Gherla. Aici am stat ĂŽntr-o celulĂŁ, vizavi de camera «Zero» a condamnaĂžilor la moarte, pĂŽnĂŁ ĂŽn mai 1959, trĂŁind momentele vestitei revolte a deĂžinuĂžilor. În vara lui '58, comandatul penitenciarului, vestitul torĂžionar Goiciu Âşi politrucul ĂŽnchisorii, locotenentul Tudose, au fĂŁcut o diversiune, provocĂŽnd pe «frontieriÂşti» (persoane care ĂŽncercaserĂŁ sĂŁ treacĂŁ, clandestin, frontiera n.r) stĂŽrnind cunoscuta revoltĂŁ, care, dupĂŁ ĂŽnĂŁbuÂşire, a atras ĂŽnĂŁsprirea regimului de detenĂžie. „Au urmat luni de coÂşmar, cu anchete, care transformau oamenii ĂŽn cĂŽrpe, cu percheziĂžii corporale ĂŽngrozitoare Âşi umilitoare. Eram cĂŁutaĂži pĂŽnĂŁ Âşi ĂŽn anus, ne erau distruse Âşi saltelele de paie mucede, pe care ne odihneam, fiind obligaĂži sĂŁ dormim pe ciment, unde ni se ĂŽncingeau plĂŁmĂŽnii. Au urmat luni Âşi luni de teroare fizicĂŁ Âşi psihicĂŁ. Ni se dĂŁdea zeamĂŁ chioarĂŁ Âşi, din cĂŽnd ĂŽn cĂŽnd, peste aceasta jumĂŁri topite Âşi rĂŽncede, din care nu puteai sĂŁ nu faci diaree. La Gherla nu a mai curs apa. Primeam douĂŁ cĂŁniĂže de un sfert de litru, pentru a bea“, rememoreazĂŁ acele clipe cumplite fostul deĂžinut politic.

Munca, o salvare
În mai 1959, dupã o vizitã medicalã, printre deþinuþii care au îndrãznit sã cearã ieºirea la muncã s-a numãrat ºi Alecu Mazãre.
Acesta a cunoscut ĂŽn ĂŽnchisorile Âşi lagĂŁrele de muncĂŁ pe unde a trecut, toatĂŁ „crema“ intelectualitĂŁĂžii interbelice, azvĂŽrlitĂŁ de comuniÂşti ĂŽn ĂŽnchisoare. κi aminteÂşte de colonelul Miclescu, cel ce ĂŽnĂŁbuÂşise miÂşcarea legionarĂŁ, de profesorii Bora Âşi Al. Zup, de inginerii Iacob, Cazan, Petcu, Cucu sau Gheorghe, de Antoniu, de la Opera RomânĂŁ, oameni care au ĂŽndurat, cu demnitate, grozĂŁviile din puÂşcĂŁriile amintite. 50 dintre deĂžinuĂži au fost urcaĂži, ĂŽn mai 1959, ĂŽn vagoane de marfĂŁ, fĂŁrĂŁ a Âşti unde pleacĂŁ, κi aminteÂşte doar de o cĂŁlĂŁtorie lungĂŁ Âşi obositoare, cu trei opriri, la BraÂşov, PloieÂşti Âşi Tulcea, unde au fost mutaĂži pe un Âşlep de cereale Âşi duÂşi pĂŽnĂŁ la graniĂža cu Ucraina, la Periprava. În apropiere, la Recea, 1.200 de oameni trĂŁiau, alĂŁturi de vipere, ĂŽndurĂŽnd vĂŽnturi puternice. Au tĂŁiat stuf Âşi au prĂŁÂşit porumbul, fiind bucuroÂşi cĂŁ soarele le-a ĂŽntĂŁrit oasele. „Cu apa o duceam, ĂŽnsĂŁ, foarte prost, Se aducea cu sacaua de la DunĂŁre. La sfĂŽrÂşitul lunii septembrie, ĂŽn 1959 am fost transferaĂži la Salcia, ĂŽn Insula Mare a BrĂŁilei, la fĂŁcut diguri. S-a lucrat din noapte ĂŽn noapte, pĂŽnĂŁ prin 1960, cĂŽnd am fost dus la Agana, tot la fĂŁcut diguri. DupĂŁ o perioadĂŁ, am aflat cĂŁ la dig se lucra din douĂŁ direcĂžii Âşi cĂŁ ĂŽn tabĂŁra vecinĂŁ se afla unchiul meu“, mai povesteÂşte preÂşedintele AFDP, filiala Roman. La sfĂŽrÂşitul lunii octombrie 1960, a fost selectat, din 2.000 de deĂžinuĂži, un lot de 80, aceÂştia fiind trimiÂşi sĂŁ lucreze ĂŽn Fabrica penitenciarului Aiud, organizatĂŁ pe principii de producĂžie Âşi condusĂŁ de deĂžinuĂži. Aici a ĂŽntĂŽlnit, din nou, foarte mulĂži intelectuali, specialiÂşti, printre care Âşi inginerul romaÂşcan Constantin Bogza, acesta fiind Âşi specialistul care a pus ĂŽn funcĂžiune uzina de la Aiud.
În 14 ianuarie 1963, dupĂŁ cinci ani Âşi jumĂŁtate, a beneficiat de efectele unui decret de graĂžiere, fiind pus ĂŽn libertate. Întors acasĂŁ a trĂŁit anii colectivizĂŁrii, ĂŽn 1964 s-a cĂŁsĂŁtorit, lucrĂŽnd mai ĂŽntĂŽi la Prefabricate, apoi la fabrica de Tricotaje „8 Martie“ din Piatra NeamĂž Âşi, de la ĂŽnfiinĂžare Âşi pĂŽnĂŁ la pensionare, la Întreprinderea de Tricotaje „Smirodava“ Roman, de unde a ieÂşit la pensie, ĂŽn 1997. MulĂži ani a fost urmĂŁrit de Securitate. DupĂŁ RevoluĂžie a pus bazele filialei Roman a AFDP, care mai numĂŁrĂŁ doar 150 de membri, cu tot cu beneficiarii drepturilor de refugiaĂži politici.
FOTO: PreÂşedintele AsociaĂžiei DeĂžinuĂžilor Politici Roman, Alecu MazĂŁre, rememoreazĂŁ clipele petrecute ĂŽn ĂŽnchisorile comuniste