Mitropolia Moldovei, dispreþ faþã de lege
• în dispreþul legii, reprezentanþii bisericii continuã ilegalitãþile în masivul Ceahlãu • elicopterul Ministerului de Interne efectueazã zboruri fãrã a avea aprobare într-o zonã protejatã • beneficiar este Mitropolia Moldovei, care transportã pe înãlþimile muntelui materiale pentru hotelul de lîngã vîrful Toaca • administraþia parcului a somat sã se sisteze transporturile • Reprezentanþii Direcþiei de Administrare a Parcului Naþional Ceahlãu ºi Salvare în Munþi au luat atitudine faþã de cele ce se petrec în masiv. Mai exact faþã de Mitropolia Moldovei ºi Bucovinei, care construieºte în apropiere de Vîrful Toaca o aºa-zisã casã de pelerini, în fapt un hotel alpin. ÃŽn acest sens, Ionel Miron, directorul direcþiei amintite, a transmis un fax cãtre Centrul Cultural Pastoral „Daniil Sihastru“ din Durãu, domnului Cãtãlin Ursãrescu, administratorul aºezãmîntului, în care aduce la cunoºtiinþã cã încalcã legea. ÃŽn adresã, conducerea administraþiei enunþã un articol de lege: „ÃŽn perimetrele ariilor naturale protejate ºi în vecinãtatea acestora, precum ºi a altor bunuri ale patrimoniului natural supuse unui regim special de protecþie ºi conservare, este interzisã orice lucrare sau activitate susceptibilã sã genereze un impact negativ asupra acestora“.
Acest lucru survine faptului cã în aceastã sãptãmînã s-au efectuat transporturi de materiale cãtre înãlþimile muntelui cu un elicopter al Ministerului de Interne în interiorul unei arii protejate din Masivul Ceahlãu. Astfel, directorul Miron aduce la cunoºtiinþã beneficiarului cã „poluarea fonicã creatã în acest mod are un efect negativ asupra animalelor sãlbatice din zonã. ÃŽn conformitate cu aceeaºi lege citatã anterior se specificã faptul cã «autorizarea activitãþilor în perimetrul ariilor naturale protejate ºi în vecinãtatea acestora se face cu acordul structurilor de administrare a ariei naturale protejate»“.
ÃŽn adreasã mai este specificat ºi faptul cã, întrucît nu s-a primit nici o solicitate de autorizare a accesului elicopterului în perimetrul Parcului Naþional Ceahlãu, „considerãm cã acþiunea întreprinsã este ilegalã ºi ca urmare solicitãm încetarea survolãrii la joasã înãlþime, precum ºi aterizarea/decolarea elicopterului din perimetrul PNC“.
Menþionãm cã în ultimele douã zile elicopterul pe care scrie mare POLIÞIA, a efectuat mai multe curse între Durãu ºi platoul de lîngã cabana Dochia, curse în timpul cãrora s-au transportat materiale pentru construcþia executatã cu „forþa“ ºi din dispoziþia Mitropoliei Moldovei ºi Bucovinei. Raul Papalicef, ºeful Salvamont Neamþ, serviciu în cadrul aceleiaºi direcþii, a declarat cã aceste zboruri nu fac decît sã sperie populaþia de caprã neagrã care ar putea migra spre alte zone din apropierea masivului. „Deja am observat o migraþie a caprelor încã de anul trecut, cînd s-au mai efectuat astfel de zboruri ºi nu este bine deloc pentru fauna parcului“, a menþionat Raul Papalicef. (FOTO: Acesta este aparatul cu care se efectueazã zboruri ilegale)
|