Subvenþia la grîu ar putea fi eliminatã
• agricultorii ori vor accepta situaþia, ori se vor reprofila pe cultivarea altor plante, care încã sînt subvenþionate Producãtorii agricoli din zona Roman ar putea sã renunþe, de la anul, la cultivarea grîului ca urmare a deciziei ministrului agriculturii de a renunþa la acordarea subvenþiei la acestã culturã. Se pare cã tãierea ajutorului de la stat menþionat, a fost „bãtut în cuie“, prin pulicarea Hotãrîrii de Guvern 1037/2005, care prevede strict faptul cã subvenþia la sãmînþa de grîu a fost eliminatã dar, în contrapartidã, au fost acordaþi bani pentru alte plante. Pe lista întocmitã pentru culturile ce vor fi sprijinite, figureazã cartoful, plantele furajere ºi unele plante mai puþin abordabile de agricultorii din toate zonele þãrii, respectiv coacãzul, murul, zmeurul ºi afinul. Specialiºtii din acest domeniu ºi-au exprimat pãrerea menþionatã anterior ºi au afirmat cã vor scãdea suprafeþele ce vor fi ocupate cu grîu ºi va creºte numãrul producãtorilor, care îºi vor îndrepta atenþia cãtre celelalte categorii de plante. La aceastã concluzie au ajuns ºi cei care lucreazã efectiv pãmîntul ºi care, ani de zile, s-au ocupat de grîu. Aceºtia ºtiu cît este de greu sã înfiinþeze numai un singur hectar cu aceastã culturã, iar, la final, sã descopere cã nu pot sã acopere, din vînzarea producþiei cheltuielile cu viitoarea culturã, sau chiar mai rãu, cã nu pot sã îºi scoatã nici banii cheltuiþi. „Cel mai greu o vom duce noi, micii fermieri, care nu avem suprafeþe prea mari, dar care trãim din vînzarea grîului. Vom fi obligaþi sã scoatem mai mulþi bani din buzunare pentru cumpãrarea de sãmînþã de cea mai bunã calitate, care este extrem de scumpã sau sã ne reprofilãm“, a declarat unu fermier din Secueni. Acesta a mai spus cã, în cazul în care un producãtor va dori sã foloseascã sãmînþa din cultura proprie, va exista riscul sã nu mai poatã vinde, ceea ce va obþine la anul, din cauza faptului cã noile reglementãri în domeniu cer ca producãtorii de grîu, sã deþinã ºi certificate de calitate, la materialul semincer folosit, fãrã de care nu vor putea comercializa surplusul. Legat de suprimarea ajutorului bãnesc amintit, o parte dintre specialiºti mai cred cã acest lucru s-ar datora ºi faptului cã sumele alocate pentru sprijinierea cultivatorilor de grîu au ajuns la „fundul sacului“ ºi nu ar mai existã posibilitatea de a fi alocaþi alþi bani.
|