Conferinta cravatelor rosii, la PSD Neamt
• PSD Neamt si-a completat locurile vacante din conducere, a dezb�tut modific�rile la statut si s-a hot�r�t s�-l sustin� pe Geoan� Social-democratii din judet si-au stabilit obiectivele pentru urm�torii trei ani. Sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamt a g�zduit, s�mb�t�, Conferinta Judetean� extraordinar� a PSD Neamt, ocazie cu care toate fotoliile au fost ocupate, iar majoritatea celor trei sute de delegati si invitati au avut ocazia s�-si afiseze cravatele rosii. Au fost prezenti toti parlamentarii PSD de Neamt, lideri marcanti ai organizatiilor din judet, iar maestrul de ceremonii a fost Valer Dorneanu, vicepresedinte al PSD. Social-democratii au intrat rapid �n lucr�ri, imediat dup� ascultarea imnului national. Senatorul Ioan Chelaru a dat citire mesajului presedintelui Mircea Geoan�, ocazie cu care a subliniat faptul c� PSD se afl� �n fata a cinci campanii electorale (europarlamentarele, localele si generalele din 2008, precum si prezidentialele din 2009, plus alegerile interne de anul viitor) pe care trebuie neap�rat s� le c�stige. Obiectivul declarat al PSD este c�stigarea alegerilor si punerea �n aplicare a proiectului „Rom�nia Social�“, prezentat, de asemenea, delegatilor, s�mb�t�. Presedintele Ioan Munteanu a prezentat succint si sintetic raportul activit�tii Organizatiei Judetene Neamt a PSD, de la alegerile din 2004, p�n� �n prezent. Au fost readuse �n discutie plec�rile primarilor, criza de identitate, fr�m�nt�rile interne, c�stigarea alegerilor, dar si pierderea puterii, eforturile f�cute pentru resuscitare, abuzurile actualei Puteri, „fapte si minciuni ale Aliantei portocalii“ si rolul important al organizatiilor de femei si tineret. Nu a fost uitat nici proiectul Generatia 2008, prin care PSD �si preg�teste noua armat� de politicieni, nici activitatea parlamentarilor proprii. Deputatul Ioan Bivolaru a prezentat, apoi, pozitia Organizatiei Neamt cu privire la cele 44 de propuneri de modificare a statutului PSD, trimise de la centru. PSD Neamt e de acord numai cu 37 dintre ele, celelalte neconvenindu-i, �ns� a ad�ugat acestora si propunerile proprii. Care ar fi peste o sut�. „�n primul r�nd, trebuie s� ne hot�r�m ce fel de partid vrem s� fim si c�rui electorat ne adres�m. Trebuie s� fim un partid de st�nga! Nu de centru-st�nga, pentru c� ar fi ca si cum am invita de-a st�nga noastr� alte partide“, a spus Ioan Bivolaru. �ntru simetrie, coerent� si spirit de echip�, acesta a precizat c� una din modific�rile la care s-a g�ndit organizatia este revenirea la mandatul de patru ani al conducerii PSD, ca s� poat� fi tras� si la r�spundere, dar s� aib� si timp fizic necesar pentru a face ceva �n partid. Tot Ioan Bivolaru a vorbit si despre necesitatea ca vicepresedintii s� nu mai fie doar onorifici, ci s� se implice activ �n coordonarea directiilor si departamentelor PSD. R�nd pe r�nd, au urcat la tribun� toti cei care au avut ceva de spus sefilor de partid. Printre discursuri, au fost completate si efectivele Consiliului Judetean al PSD, Comitetului Executiv Judetean, Biroului Permanent Judetean, s-au stabilit delegatii pentru congresul din decembrie si candidatii pentru consiliul national si cele dou� comisii interne (de arbitraj si financiar�). „A fost foarte bine. De mult nu am mai avut �n partid o dezbatere at�t de s�n�toas�, cu idei rationale si solutii punctuale, f�r� vorbe �n v�nt sau discursuri goale. Am adoptat apelul de sustinere a presedintelui Mircea Geoan�, am reusit s� complet�m toate posturile vacante, a fost o conferint� judetean� reusit�, fie si numai pentru faptul c� am vorbit deschis unii cu ceilalti“, a declarat Ioan Munteanu.
FOTO: Ioan Munteanu, presedintele PSD Neamt, multumit de conferinta judetean� extraordinar�
|