Agen�ii economici �i pot forma ucenici
• firmele pot deconta cheltuielile legate de preg�tirea ucenicilor • ace�tia pot avea �ntre 16 �i 25 de ani • Un act normativ recent stabile�te condi�iile �n care se poate desfa�ura ucenicia la locul de munc�. Poate fi �ncadrat� �n munc�, ca ucenic, orice persoan� fizic� care a �mplinit 16 ani, dar nu are mai mult de 25 de ani �i nu de�ine o calificare pentru ocupa�ia pentru care se organizeaz� ucenicia la locul de munc�. Contractul de munc� se poate �ncheia �i la v�rsta de 15 ani, dar numai cu acordul scris al p�rin�ilor sau al reprezentantului legal al minorului. Se pot �ncadra ca ucenici �i cet��enii str�ini sau apatrizii, care au permis de munc� �n Rom�nia, precum �i cet��enii din statele membre ale Uniunii Europene. Pot �ncheia contracte de munc�, �n calitate de angajator, numai persoanele fizice sau juridice autorizate de Ministerul Muncii Solidarit��ii Sociale �i Familiei. Durata contractului de ucenicie nu poate fi mai mic� de jum�tate de an, dar nu poate dep�i trei ani. Ucenicul poate fi supus unei perioade de prob� de cel mult 30 de zile, conform Legii 279/2005, privind ucenicia la locul de munc�. Formarea profesional� cuprinde at�t preg�tire teoretic�, c�t �i partea practic�. Salariul de baz� lunar va fi cel pu�in egal cu salariul de baz� minim brut pe �ar�, iar programul trebuie s� fie de 8 ore pe zi timp de 5 zile pe s�pt�m�n�. Angajatorul trebuie s�-i asigure salariatului din alt� localitate, f�r� posibilitate de navet� zilnic�, condi�ii de cazare �i mas�. La �ncheiarea contractului, angajatorul poate solicita absolventului angajarea obliga�iei de a r�m�ne la la unitatea respectiv� cu contract de munc� pe o perioad� negociat� �ntre p�r�i. �n caz contrar, ucenicul va rambursa contravaloarea cheltuielilor f�cute de angajator cu formarea sa profesional�. Angajatorii care �ncadreaz� �n munc� persoane, �n baza unui contract de ucenicie la locul de munc�, primesc lunar, la cerere, din bugetul asigur�rilor de �omaj o sum� egal� cu 50% din salariul de baz� minim brut pe �ar�, pe perioada derul�rii contractului de ucenicie. De asemenea, mai poate primi o sum� egal� cu contravaloarea lunar� a serviciilor de instruire teoretic� a ucenicului, f�r� a putea dep�i 20% din salariul mediu brut pe �ar�. �n scopul asigur�rii form�rii profesionale a ucenicilor angajatorii care beneficiaz� de subven�ii s�nt obliga�i s� p�streze raporturile de munc� ale acestora pe durata contractului de ucenicie.
|