Hot de masini prins cu „Navodul“
Politistii romascani au reusit sa identifice si sa prinda in timp record un hot de masini. Acest lucru nu ar fi fost posibil daca oamenii legii nu ar fi pus in aplicare „Operatiunea Navodul“, un concept modern de actiune care presupune o reactie rapida a politistilor la solicitarile venite prin intermediul apelurilor 112. Dispeceratul Politiei Roman a receptionat, in noaptea de duminica spre luni, in jurul orei 1.25, apelul lui Gheorghita G., din comuna Ion Creanga, care a reclamat ca Marius S., din Roman i-a furat autoturismul taxi pe care il lasase, oprit, cu cheile in contact, in fata unui bloc de pe strada Bradului. Imediat, conducerea Politiei Roman a dat alarma, fiind demarata actiunea „Navodul“. In mai putin de 25 de minute, autoturismul a fost localizat linga un bloc de pe strada Sucedava. Linga masina, politistii l-au gasit si pe Marius S., autorul furtului. Testat cu fiola alcooltester s-a constatat ca avea o alcoolemie de 0,82 mg/l alcool in aerul expirat. Autorului i s-a intocmit dosar penal pentru comiterea infractiunilor de furt calificat si conducere pe drumurile publice a unui autovehicul avind in singe o alcoolemie peste limita legala. „«Operatiunea Navodul» este un concept modern de actiune, initiat in urma cu aproximativ cinci ani, de catre Politia Romana si presupune o reactie rapida la solicitarile primite prin intermediul apelurilor 112. In cazul prezentat, respectiv furtul unui autoturism, operatiunea si-a propus depistarea urgenta a autoturismului furat, fiind anuntati imediat toti politistii de la toate structurile, respectiv ordine publica, rutiera, politie transporturi, politie de investigatii criminale, aflati in teren. Actiunea se declanseaza imediat dupa ce se primeste apelul, fiind sesizate, de asemenea si toate dispeceratele de politie de pe raza judetului, precum si unitatile de politie situate in vecinatate, in functie de informatiile existente, actiunea putind fi extinsa si la alte judete.
Fiecare inspectorat de politie al judetului limitrof declanseaza, la rindu-i, actiunea si urmareste derularea acesteia pina la identificarea autoturismului, tinind in permanenta legatura cu ofiterii de la celelalte unitati de politie implicate, in scopul coroborarii datelor si informatiilor“, a declarat subinspectorul Catalina Badeanu, purtator de cuvint in cadrul Politiei Neamt.
|