Sectie de carte romaneasca la Biblioteca „Nino Colombo“ din Beinasco
Municipalitatea pietreana a decis sa vina in sprijinul romanilor plecati la munca in Italia, contribuind la infiintarea unei sectii de carte romaneasca. Aceasta va functiona in cadrul Bibliotecii „Nino Colombo“ din municipiul Beinasco, infratit cu Piatra Neamt. La propunerea conducerii Primariei, legislativul local a avizat aceasta propunere, dind curs, totodata, alocarii sumei de 50 milioane de lei pentru dotarea sectiei de carte cu materiale de informare si de promovare a municipiului Piatra Neamt, asigurarea fondului de carte, ca si a unor publicatii si reviste de specialitate. Partea italiana ar urma sa contribuie cu spatiul si echipamentele necesare functionarii.
Dupa ce aceasta initiativa va fi dezbatuta si la nivelul municipalitatii din Beinasco, autoritatile din localitatile infratite vor incheia un protocol care va purta semnaturile primarilor Gheorghe Stefan si Gilberto Giuffrida, ca si a viceconsulului onorific al Italiei, Luigi Bodo.
|