Romania, vazuta de la Washington. Dosariada: putere, santaj si manipulare

E aproape fascinant spectacolul zilei de azi. Si cind spun „spectacolul“, cuvintul e corect ales, fiindca asistam la devoalari controlate de dosare si persoane, din grupuri controlate. Focusul, interesant, nu pare axat pe politicieni, ci pe presa si pe biserica.
Foarte bine. Dar de ce? In spatele unei astfel de decizii se afla oameni si interese. Iar listele furnizate acum, pe diverse cai, opiniei publice, trebuie sa aiba o tinta sau un sens. Asa ca, in lipsa unor informatii reale, tot ce poti face este sa te intrebi cui foloseste si la ce. La eventuala inlocuire a unui esalon de politicieni deja uzati si al caror „termen de folosinta“ e depasit, cu altii „mai noi“? La eliminarea din viata publica, macar pentru o vreme, a unor indezirabili din presa? Sau a unor nume care nu mai conteaza astazi din punctul de vedere al necesitatii de cadre. Plus o curatare a lumii preotesti de catre cei care raportau secretele spovedaniei, ori ale colegilor de rantie catre Securitate. De fapt, cu exceptia unora dintre nume, lucrurile acestea erau bine cunoscute tuturor. Iar unele dintre nume au creat in familiile respective reale tragedii, rupturi, divorturi. Ramin, insa, multe alte domenii unde sistemul functiona cel putin la fel de bine, in industrie, in scoli, in spitale, in biata viata personala si generala a oricui, in conducerea statului.
Dincolo de asta se afla, insa, o tinta care face abstractie de persoane si tine cont de momentul politic si de rezultatele sale. O astfel de tinta trebuie sa includa evolutii ale diverselor situatii si variante de lucru. De obicei, tinta este puterea. Acel concept despre care se spune ca are darul de a corupe. Puterea absoluta, a spus un cinic, corupe absolut. Iar informatiile de acest tip despre oameni inseamna putere. Revelarea unei parti dintre ele acum, mixata cu scandaluri de coruptie - arestarea prefectului de Iasi care ar fi cerut mita 3 hectare de teren este un exemplu - poate muta un spor de credibilitate de pe o parte a esichierului politic in alta. PNL a trebuit sa ia niste decizii dureroase, eliminindu-i pe cei aflati in relatii de lucru cu securitatea (pe altii, ca Mona Musca, dindu-i afara cu maxima voiosie), in vreme ce PD isi pastreaza colaboratorii fie „pina la decizia CNSAS“, devenit o institutie ce poate oferi indulgente, fie ca specialisti. PSD sta pe craca, in calitate de pasare de curte, si se uita la rodicilestanoiu din propria ograda, ca are. Despre PRM, e aproape hazliu sa scrii. Ce sa scrii?! Acolo e clar, multi sint oameni care au lucrat in sistemul de informatii si au spus-o din start.
Ce nu e limpede este numarul dosarelor reale, nu al celor aruncate pe piata. Cei care detin controlul nu au furnizat nici o informatie clara despre ce este in mod real, cit a iesit efectiv la vedere, cit va fi, ce va ramine secret etc. Unul dintre fostii sefi ai serviciului de informatii francez avea sadicul obicei de a-si pune pe jar musafirii, spunindu-le zimbitor: „Stiu tot“. Majoritatea incepeau sa se foiasca stinjeniti. Un singur om l-a infruntat si l-a pus in postura de a-si cere scuze.
Daca legi aceste lucruri cu datele aparute constant in sondajele opinie, obtii un trend: dupa revolutie, Biserica si Armata au fost cel mai bine cotate institutii la capitolul credibilitate. Ultimul sondaj al INSOMAR a aratat ca 87% dintre romani au mare incredere in Biserica. 77 la suta dintre cei intervievati au declarat ca au incredere in Armata, iar 65 la suta in mass media. Daca se reuseste mutarea accentului, ea ar trebui sa fie utila cuiva. In batalia prefigurata pentru viitoarele campanii, dosarele aratate acum, ca si cele bine pastrate, inseamna capital electoral plus control pentru cei ce le manevreaza. Si nu pot fi decit oameni aflati la putere.

„Vladimir Soloviov spunea, intr-un pasaj celebru: «Natiunile nu sint ceea ce gindesc ele, ci ceea ce cugeta Dumnezeu despre ele in vesnicie».
�mi inchipui ce putin selecteaza din istoria umana perspectiva teologica. �n fata lui Dumnezeu, natiunile nu pot fi salvate, decit in masura in care �l realizeaza. Cum Dumnezeu n-are o intelegere speciala pentru fenomenul fortei, raminem, prin ceea ce e mai esential in noi, de capul nostru.
(…) Pina acum nimeni n-a vorbit de natiuni morale si imorale; exista numai natiuni puternice si natiuni slabe, agresive si tolerante. Apogeul unei natiuni presupune infinite crime; amanuntele loviturii in istorie ofera o imagine de apocalips. (…) Spectacolul ascensiunii si al prabusirii culturilor mari nu te face decit cinic. Si cinismul se amplifica de regretul ca Romďż˝nia, asezata la periferia istoriei, nu poate lua parte direct la acest spectacol, ci constituie doar un ecou al ascensiunilor si prabusirilor altora“.
Emil Cioran, „Schimbarea la fata a Romaniei“