„Victorie meritata, dar cu prea mult trac“
• interviu cu Leon Ivanov, fostul capitan al formatiei Ceahlaul Leon Ivanov, fostul capitan al Ceahlaului, a fost unul dintre suporterii echipei sale de suflet in toate jocurile din acest start de campionat. Evident ca a fost in tribune la partida cu Unirea Urziceni si a acceptat sa raspunda la citeva intrebari la finalul confruntarii cistigate de galben-negri cu 2-1.
Reporter: Este meritata victoria Ceahlaului din meciul cu Unirea Urziceni?
Leon Ivanov: Dupa ce am vazut in teren, victoria echipei noastre este pe deplin meritata, dar se vedea prea mult trac in ceea ce se face pe teren. Ceahlaul a fost echipa mai buna, care si-a dorit mai mult cele trei puncte si care a avut mai multa determinare. Cred ca aici s-a facut diferenta in jocul de vineri seara.
Rep.: Cum ai cataloga partida?
L.I.: Partida a fost una de lupta, iar la Ceahlaul s-a vazut clar ca nu este o echipa inchegata. Parerea mea este ca multitudinea de modificari din primul 11 afecteaza jocul in ansamblu si duce la instabilitate. De asemenea, am vazut, chiar si in aceasta etapa cu numarul 5, prea multe emotii si lipsa de incredere.
Rep.: Care sint oamenii care au fost peste medie in jocul cu Unirea Urziceni?
L.I.: Alistar a fost fotbalistul care a decis multe in partida cu Urziceni. Experienta sa, valoarea si stiinta jocului l-au facut jucatorul numarul unu al partidei. Mi-a placut si Ivasca, un fotbalist care a jucat pentru prima data in Liga I, dar care a adus un plus de viteza in atac. Cit despre cei care nu mi-au placut il trec aici pe Curca, pentru ca ar fi trebuit sa gindeasca mai repede si mai bine la golul primit si pentru ca a mai avut ceva ezitari.
Rep.: Ce nu a mai mers in jocul echipei?
L.I.: Cred ca ar trebui mai multa munca la mijlocul terenului. Acolo s-a gresit in cele trei infringeri. Mijlocasii nu au ajutat indeajuns apararea, iar in atac nu asigura mai multe pase virfurilor. Trebuie un travaliu mai mare in acea zona a terenului.
Rep.: Ceahlaul poate indeplini obiectivul impus, si anume o clasare pe locul 10?
L.I.: Obiectivul este posibil de realizat. Valoarea individuala a lotului ne da dreptul sa speram la o asemenea performanta. Trebuie lucrat insa la coeziune.
Rep.: Alistar vorbea la ultima conferinta de presa, inaintea jocului cu Unirea Urziceni, despre un spirit al Ceahlaului care nu mai exista. Ce s-a putut vedea din acest spirit in jocul de vineri?
L.I.: Intr-adevar, a lipsit in primele 5 etape ale campionatului. In jocul cu Unirea pot spune ca am vazut ceva din acest spirit, dar individual. Sint insa jucatori care trebuie sa le transmita colegilor acest spirit de lupta si cred ca, pina la urma, se va reveni la acea putere de lupta colectiva. Pe vremea noastra si virfurile faceau munca de jos. Si Axinia era bataios si alerga mult la recuperare, iar atunci cind era nevoie nu se dadea la o parte de la clinciuri. Asa trebuie sa faca toti acum.
|