Credincio�ii s�rb�toresc �n�l�area Domnului
Credincio�ii ortodoc�i s�rb�toresc, ast�zi, 1 iunie, „�n�l�area Domnului“ sau „Ispasul“, s�rb�toare str�ns legat� de data la care este pr�znuit� �nvierea M�ntuitorului, deoarece, invariabil, aceasta „cade“ la 40 de zile de la Pa�te. Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a venit pe p�m�nt lu�nd chip de om, din voia Celui Prea�nalt, ca semn al iubirii fa�� de omul pe care, astfel, a dorit s�-l elibereze din robia �ntunericului. La v�rsta de 33 de ani, El S-a �n�l�at la Ceruri, �n �mp�r��ia Tat�lui cel plin de slav� ve�nic� �i nepieritoare. A�a a �mplinit M�ntuitorul vorbele proorocilor, �n�l�area la Cer constituind o nou� m�rturie legat� de faptul c� Iisus este Fiul lui Dumnezeu. Mai mult, odat� cu acest moment, El a dat apostolilor, �i, prin ei, nou�, celor ce m�rturisim �ntru numele lui Dumnezeu, o alt� f�g�duin��, anume aceea legat� de a doua Sa venire, despre care, a�a cum scrie Sf�nta Evanghelie (Matei 24, 36), „nimeni nu va �ti c�nd va fi aceasta, nici �ngerii �i nici chiar Fiul, ci numai Tat�l“. Pentru cei care p�zesc poruncile lui Dumnezeu �i sl�vesc numele Lui, prin post �i rug�ciune, prin smerenie �i milostenie, taina celei de-a doua veniri pe p�m�nt a Fiului, care s-a l�sat r�stignit pentru m�ntuirea p�catelor noastre, nu �nseamn� dec�t un motiv permanent de �nchinare. A�a au f�cut �i Apostolii, dup� ce i-au ascultat pe cei doi �ngeri, care le-au vorbit �ndat� dup� �n�l�are.
Preo�ii spun c� rug�ciunile noastre �i cererile smerite de iertare a p�catelor trebuie �n�l�ate la Ceruri cu aceea�i r�vn�, mereu, tr�ind �n cur��enie sufleteasc� fiecare zi �i fiecare clip�, ca �i cum acestea ar fi ultimele dinaintea �nt�lnirii cu Hristos. „F�c�nd astfel, mare comoar� va lua cu sine acela care nu va conteni s� se roage, iar, de va avea timp, chiar �i �n ceasul al XII-lea, fericit va fi p�c�tosul care se va c�i de p�catele sale �i se va-ntoarce �n turma p�storit� de Cel care, la ceasul Marii Judec��i, va pune �n balan�� faptele noastre. A�adar, pilda s�rb�torii de ast�zi ne �ndeamn� s� ne asemuim ucenicilor Marelui �nv���tor, adic�, s� venim, mereu, «cu bucurie mare» �n Biserica lui Iisus, ca, acolo, s� ne �nchin�m Lui, s�-L cinstim �i s�-L rug�m s� ne d�ruiasc� toate cele ce s�nt de folos vie�ii noastre trupe�ti �i suflete�ti. Pentru aceasta, demne de aducere necontenit� aminte stau cuvintele de �ncurajare adresate Apostolilor (Matei 28, 20), c�rora Iisus Hristos le spunea «Iat�, Eu cu voi s�nt �n toate zilele, p�n� la sf�r�itul veacurilor», sf�r�it despre care nimeni nu va �ti vreodat� �n care ceas al vie�ii sale �i va fi dat“, a men�ionat preot Ciprian Clo�c�, inspector eparhial.
Prin bogata sa semnifica�ie, s�rb�toarea �n�l��rii Domnului mai prilejuie�te, la rom�ni, comemorarea tuturor celor care s-au d�ruit neamului, p�n� la sacrificiul suprem, fiind recunoscut� �n calendar drept „Ziua eroilor“. La aceast� dat� mirenii �i preo�ii se adun� laolalt�, �n locurile �nchinate �nainta�ilor care �i-au jertfit via�a, pentru a comemora �i a sl�vi numele eroilor neamului.
|