Teatru de teatru, ce pana mea?!
RELEUL PIETRICICA
Revin cu mare pl�cere la aceast� rubric�, pe care am tinut-o �n Monitorul cam doi ani buni. Multumesc de g�zduire.
Azi voi face vorbire despre teatru. V�d c� �n presa nemtean� nu mai apar cronici de teatru, nici m�car recenzii, doar programe si reclame cu poze. Pe bani. Chiar si pe timp de Festival. Nu-si mai d� nimeni cu p�rerea, ceea ce, alt� dat�, d�dea culoare. Acum, mai nou, dup� spectacole, actorii sunt parc� obligati s� �si trag� niste scaune pe scen�, s� se aseze pe ele, transpirati si abia iesiti din roluri, iar spectatorii sunt invitati s� dialogheze cu realizatorii si cu eroii, c�ti spectatori mai r�m�n acolo, c� multi pleac�. E un experiment. �n fine, e un fel de politic� a teatrului, a Festivalului TT, un proiect, deh!
Sincer, am v�zut dou� spectacole si un sfert, mai am bilet la unul, dar n-am avut curajul de a r�m�ne la dialogul post festum fiindc� mi s-a p�rut, �n primul r�nd, o impertinent�, o continuare nefireasc� a unui SPECTACOL, care fiind rotund, trebuia s� se �ncheie c�nd s-a tras cortina, iar �n al doilea r�nd fiindc�, pur si simplu, uit�ndu-m� la chipurile actorilor care spuseser� deja ce au avut ei de spus, nu-i vedeam foarte dispusi unui dialog �n care, eventual, spectatorii pietreni s�-i sf�tuiasc� cum s�-si �mbun�t�teasc� prestatia. . . sun� ca dracu', nu?! �ndr�znesc a spune, �n latin�, si un dicton pe m�sur�: „Post coitum omne animalium triste est“.
Oricum, n-am citit nici m�car un articolas, �n presa nemtean�, despre aceste dialoguri care, pe bune, �n viu, au avut loc dup� fiecare spectacol. Poate au fost filmate, dar nici asta nu cred. Or'sc�t, experimentul nu a rupt coada la ibric, vorba lui Baranga. (Despre astfel de nout�ti �n teatru, citeam acum 35 de ani �n revista Secolul XX) .
Pentru mine, ca spectator, sfertul s-a numit Wolfgang, o adaptare dup� un dramaturg grec, Yannis Mavritsakis, f�cut� de regizorul Radu Afrim. Am rezistat doar 20 de minute, chit c� piesa a �nceput cu o replic� dur�, care ar fi trebuit s� trezeasc� hohote de r�s: „Ce pana mea!“, rostit� de o actrit�, �n fine. . . �n acele prime 20 de minute publicul era inert fiindc� pe scen� se petreceau niste secvente pe care le puteai vedea, cu coatele pe balcon, dac� locuiesti �n D�rm�nesti sau M�r�tei (chestie care ar putea defini un neorealism rom�nesc), adic� limbaj grosier, f�r� motivatie, f�r� acoperire, doar asa, de dragul de a �njura, �mbr�nceli caraghioase (coregrafie de c�min cultural), decor aglomerat, cu unele utilit�ti, dar ur�t (pe scen� si ur�tul trebuie s� arate altfel), pr�fuit, plus o sonorizare �nfior�toare, o coloan� sonor� care mi-a zg�riat �nc� de la �nceput timpanul (efect de band� �ntoars�) si metafore, bre!, o groaz� de subtilit�ti metaforice care s� te pun� pe g�nduri, . . . am plecat. Am auzit c� spectacolul a avut succes la Bucuresti sau la Craiova, �n fine, am vorbit si cu un prieten care mi s-a dest�inuit c� l-a v�zut de dou� ori, c� e exceptional, or fi fost si niste scene sexy, n-am habar. Poate am gresit eu. Si chiar cred c� nu am avut r�bdare s�-l v�d tot. Dar, repet, primele 20 de minute au fost �nfior�tor de neconcludente, de terne, pr�fuite si amatoristice, o pierdere de timp. Un experiment pentru care n-am avut organ s�-l receptez, adic� je n'ais pas d'organe pour, o fi fost doar vina mea.
Al doilea s-a numit Dragoste si informatie, Teatrul National Caragiale din Bucuresti. Alt� marf�. Un SPECTACOL viu, frumos, o �nc�ntare. O scenografie impecabil�, o coregrafie care mi-a adus aminte de Jacgues Tati, acel Hulot �n Trafic, o miscare scenic� pus� la punct milimetric, un adev�rat regal, o bijuterie. Le multumesc fiindc� mi-au ar�tat c� �si respect� publicul. Am fost fascinat de ilustratia muzical� original�, de scenografie, de lumini, de minutiozitatea �n care au pus �n valoare detaliile, iar aici, si pe cei sase actori: Voicu Aanitei, Alex C�lin, Nicholas Catianis, Cristina Dr�ghici, Dana Marineci si Lavinia Pele. Am aplaudat p�n� mi s-au �nrosit palmele. Cred c� am strigat si de c�teva ori bravo!
Al treilea, tot din Bucuresti, Teatrul Nottara, se cheam� Somnambulism, un spectacol al regizorului de la TT, Alexandru M�zg�reanu. Un esec perfect pe un text al rusoaicei Iaroslava Pulinovici, s� m� scuze lumea bun�. Abia am asteptat s� se termine ca s� plec de acolo, de la balcon, unde mai g�sisem bilete cu o lun� �nainte. Publicul pietrean este foarte generos. Punerea �n scen� a fost de un amatorism evident. Minimalismul scenografiei, cu dou� ecrane mari, pe care curgeau imagini paralele nu ar fi deranjat prea tare, uneori se potriveau cu textul doamnei Pulinovici, dar sonorizarea si asa zisa ilustratie muzical�, �ti rupeau urechile. Plus o petard�. Iar c�nd un actor, un oarecare, cu nas de clovn, a �nceput s� c�nte fals, �nfior�tor de fals, Help, o pies� celebr� a formatiei The Beatles, chiar c� �mi venea, din nou, s� ies, s� plec de-acolo, din teatru. Iar c�nd un altul, a �nceput s� citeze, minute �ntregi, lungi de tot, din Wikipedia, despre somnambulism, ca la t�mpiti, am priceput c� noul val nu m� prinde. Eu merg la teatru pentru altceva. Eu merg la teatru pentru a vedea un SPECTACOL, iar Somnabulismul lui M�zg�reanu, cu tot efortul actorilor, a fost o cacofonie de urlete penibile, de improvizatii cu tent� filozofico-sociale si de jenante prestatii actoricesti, colorate cu nu mai spun ce, p si p si alte p. �ntr-un decor minimalist, am asistat la o minimalist� dramolet�, pe un text de trei parale. Se pare c�, anul acesta, TT a ales pentru Festival, piese care nu prea au avut sanse prin alte p�rti. Mergeti s� vedeti Somnambulismul lui M�zg�reanu, e aproape jenant. Publicul, din patriotism local, si-a aplaudat nemteanul, apoi nu mai stiu ce s-a petrecut, c� am plecat.
Ca o minim� concluzie de c�rcotas: Cele dou� spectacole si un sfert pe care le-am v�zut au �nceput pe acelasi calapod: adic� un personaj din pies� st�tea inert pe scen�, sau pe margine, �n timp ce publicul intra �n sal� - Wolfgang, Dragoste si informatie, Somnabulism- bre!, poate c� nu mai pricep eu fenomenul teatral rom�nesc de azi, experimentele, programele, �n fine. . .
Dar ceea ce �nc� stiu se rezum� la faptul c� eu, om al cet�tii, �mi pun un sacou si m� duc la teatru. Am aplaudat de multe ori, am r�s cu lacrimi de multe ori, am si acum �n suflet ochii si gesturile unor mari actori, farmecul lor, puterea lor de a fascina publicul. Acum v�d un public aproape inert. Eu sunt aproape inert. Din dou� piese si un sfert, am aplaudat, din suflet, doar una.
|