Bani publici sifonati prin CA, AGA, sponsoriz�ri si donatii
• Consiliile de Administratie si Adun�rile Generale ale Actionarilor de la societ�tile CL sau CJ au fost locuri c�ldute pentru clientii partidelor • la Publiserv, indemnizatia net� a membrilor CA e de 1.200 de lei ron • multe societ�ti care functioneaz� pe bani publici s�nt extrem de darnice �n sponsoriz�ri si donatii n
Societ�tile subordonate consiliilor locale sau celui judetean au fost si, �n mare parte, mai s�nt niste vaci bune de muls pentru clientii partidelor care s-au succedat la putere. Local sau la nivel central. Nu intr�m �n disputa dac� aceste societ�ti s�nt, sau nu, necesare. E una mai mult principial�. Ele �n principiu ar putea fi folositoare, �ns� modul �n care au fost administrate a dovedit c� au fost transformate mai mereu �n pusculite de partid din care banul public a fost sifonat spre clientela politic�. �ntr-o editie precedent� am v�zut c�teva „scheme“, aparent legale, prin care unii privati se pot �mbog�ti �n umbra unor astfel de societ�ti subordonate CL sau CJ. Lucr�ri c�stigate de privati si subcontractate la firmele de stat la preturi mai mici, lucr�ri c�stigate de privati, profit�nd de non-combatul societ�tilor pe bani publici, dar efectuate cu utilaje si materiale de la cele din urm�. De aceast� dat� ne concentr�m asupra unui alt aspect cel putin discutabil, dac� nu chiar condamnabil din punct de vedere moral, dar de multe ori si legal. E vorba de indemnizatiile pe care le-au �ncasat cei care au fost pusi politic prin acele Adun�ri Generale ale Asociatiilor sau Consilii de Administratie de la respectivele societ�ti. Era si �nc� mai este o adev�rat� b�t�lie pentru acapararea de c�tre partide a acestor pozitii, pentru a le putea �mp�rti apoi ca ciolane bune de ros pentru clientela proprie. Si de multe ori pe acele scaune ajungeau astfel persoane care aveau „calificare“ �n lipit afise electorale, f�cut cafele prin birouri de partide, cules scame de pe umerii sefilor de formatiuni politice. Numai cu competente manageriale nu. Si erau pl�titi destul de bine, dac� nu chiar foarte bine. De multe ori pe nimic, dovad� fiind numeroasele cazuri �n care Curtea de Conturi, venit� �n control, imputa sumele �ncasate de agamani sau administratori. Cel mai recent caz prezentat de Monitorul, la compania judetean� Apa Serv. C�t priveste cunatumul indemnizatiilor, un exemplu recent a fost dat de noua conducere a Publiserv. Mihai Obreja, membru �n AGA la societatea respectiv�, a spus c� un membru al CA �ncaseaz� 1.200 de lei ron net. „Cam mult“, a opinat profesorul Obreja si nu prea putem s�-l contrazicem. C�t priveste membrii CA, la nivelul societ�tilor subordonate Consiliului Local Piatra Neamt, s-a �ncercat punerea �n acord cu noua legislatie. Care solicit� o selectie a celor care doresc s� ocupe respectivele functii. Care s-a realizat, iar �n acest moment adun�rile generale pot efectua o selectie la r�ndul lor dintre cei care au obtinut punctaj de „trecere“. R�m�ne de v�zut pe viitor dac� se va remarca o �mbun�t�tire a managementului si dac� banii vor fi pe m�sura muncii prestate pentru societate, nu pentru a recompensa servicii f�cute partidului. O alt� modalitate prin care au fost sifonati bani publici, nu putini, de la societ�tile subordonate CL si CJ a fost cea a sponsoriz�rilor sau donatiilor. Care la un moment dat au fost f�cute f�r� num�r, f�r� num�r, c�tre obscure ONG-uri sau asociatii chipurile non-profit. Necunoscute din punct de vedere al actiunilor si rezultatelor �n planul societ�tii civile, dar probabil extrem de cunoscute tot la nivel de partide. Si lideri politici. Despre astfel de sponsoriz�ri am scris av�nd ca obiect de studiu aceeasi companie judetean� de ap�, dar recent am aflat c� �n aproximativ acelasi mod s-a actionat si la Publiserv. Acelasi Mihai Obreja a f�cut public faptul c� �n urma unui audit intern, e drept, se pare cu destule „sc�p�ri“, s-a constatat c� s-a cam exagerat cu donatiile si sponsoriz�rile. Astept�m �nc� s� ne fie remis si nou� acest audit, pentru a prezenta public informatiile si concluziile lui, noi neav�nd aceeasi „sfial�“ �n a nominaliza �n clar cine au fost beneficiarii donatiilor si sponsoriz�rilor. C� tot au fost f�cute din banii pietrenilor. La fel �ntelegem c� s-ar fi �nt�mplat si pe la Parking. Cel putin asa sustineau �n urm� cu ceva timp liberalii pietreni, c� s-a exagerat cu cheltuielile de protocol si publicitate. E drept c� dup� ce PMP a venit al�turi de PNL �n Consiliul Local Piatra Neamt critica liberal� s-a redus �n intensitate p�n� la a disp�rea total. Pur� coincident� probabil. Concluzia e una relativ simpl�: cele mai multe societ�ti subordonate consiliilor locale si celui judetean au fost folosite pentru a sifona bani publici. Si dac� nu se va aplica o transparent� total�, toate cheltuielile, indemnizatiile, sponsoriz�rile, contractele etc. f�cute publice, atunci s�nt motive mai mult dec�t �ntemeiate s� credem c� se va continua �n modul descris. Domnilor directori, administratori si agamani se aude? Sau poate aud consilierii locali care ar trebui s� fie direct r�spunz�tori pentru ceea ce se �nt�mpl� �n aceste societ�ti.
|