UPU, cu plec�ciune!
M�rturisesc c� ador umorul. Dar m� pr�p�desc de-a dreptul dup� varianta lui involuntar�. Si asta fiindc� �n ea umorul musteste, gata s� dea pe dinafar� si, �n plus, are paternitate, autor. Nu trebuie un test ADN. Am luat la cunostint� de doza de umor inegalabil din ultimul num�r al „Vietii Medicale“, �n care un director de DSP (nu un terchea-berchea!) motiveaz� pierderea unei bolnave: „Din p�cate, nu s-a mai putut face nimic, deoarece pacienta a venit cu �nt�rziere“. Asta dup� ce bolnava a asteptat zece ore la UPU si �nc� dou�sprezece �n sectie, f�r� un tratament adecvat. Sigur c� iau cu titlu de inventar datele, asa cum au fost consemnate. Dar un s�mbure (cam m�risor) de adev�r exist� �n �ntreaga poveste. Pentru c� lucrurile se petrec asa nu numai �n Maramu', ci si �n alte, foarte multe alte p�rti. Pentru mine personal, dup� o experient� de o viat� (deloc scurt�) tr�it�, am convingerea c� implementarea sistemului UPU-SMURD reprezint� una dintre achizitiile de cea mai mare valoare a ultimilor decenii, un factor de progres colosal, pe care istoria medicinii trebuie s�-l consemneze ca pe una dintre pietrele de temelie ale sistemului medical. Dac� ne referim doar la componenta UPU, obligatorie pentru toate spitalele, evoc acea lung�, foarte lung� perioad�, pe care am tr�it-o, c�nd bolnavul de urgent� se prezenta, absolut la voia �nt�mpl�rii, undeva. Uneori ajungea la internist, acesta �l trimitea la chirurg, chirurgul la cardiologie si asa mai departe, p�n� c�nd pacientul �si g�sea locul cuvenit. Dac� mai ajungea. Dac� sectiile spitalului se aflau �n aceeasi cl�dire, mai era cum mai era. Dar dac� era vorba de un spital pavilionar, Dumnezeu cu mila, trebuiau mijloace de deplasare si brancardieri care nu existau �n schem�, iar dac� era noapte, era vai si amar. Existenta Unit�tilor de Primire a Urgentelor a rezolvat problemele de esent�. Principiile fundamantale de functionare a lor r�spund realit�tii si necesit�tilor. �mi fac datoria fat� de cititorul obisnuit si le enum�r: absolut orice suferint� cu caracter de urgent� (adic� amenint�toare pentru viat�), indiferent de specialitate, ajunge �ntr-un singur loc; unitatea functioneaz� non stop; este locul �n care bolnavul este scos din starea de urgent�; este deservit� de medici specializati �n urgente, care au cunostintele necesare pentru orice domeniu; odat� pacientul scos din starea de urgent� absolut�, el este �ndrumat cu precizie: la domiciliu sau �ntr-una dintre sectiile de spital. Se mai poate �ndoi cineva de starea de progres pe care ele �l reprezint�? Nici vorb�! Trebuie s� fii prea c�rcotas sau prea pornit, dac� nu inconstient, ca s� nu-l recunosti. Si totusi ?! Lucrurile nu merg asa cum ar trebui. Treab� rom�neasc�! Sut� la sut�! Patent absolut! Bolnavii care ajung la UPU au o singur� pl�ngere: timpul de asteptare! Nici calificarea, nici profesionalismul, nici vorba repezit� si altele asemenea. De partea cui este dreptatea? Ca de fiecare dat�, de ambele p�rti. Pe de o parte, bolnavul aflat �n stare de urgent� este dominat de o stare psihologic� particular�: el este cel mai grav, suferinta lui nu se poate cumpara cu a celorlalti, ei mai pot s� astepte, el nu, fiindc� a simtit fiorul mortii trec�nd pe l�ng� el; el devine personajul central, cel mai �ndrept�tit s� fie tratat imediat, doar de aceea este urgent�, de aceea 112 a r�spuns prompt si a avut norocul s� ajung� p�n� aici. De cealalt� parte, serviciul UPU, unde nu se st� degeaba, unde �ntreg personalul se foieste dintr-o parte �n alta, �n permanent� si nu f�r� rost, unde se fac (pe o tur�), zeci de kilometri de fiecare membru al echipei, unde se pun perfuziile, se recolteaz� analizele, se instituie tratamentul si asa mai departe, are si el drept�tile lui: unitatea nu mai are paturi suficiente, se asteapt� eliberarea unuia, pentru ca urm�torul caz s� intre la r�nd (ca la moar�), fiindc� tratamentul nu se poate face pe picioare.
Trei „pasi“ care ar trebui legiferati
Sigur, tr�im �n Rom�nia, oameni suntem, mai intervine o cunostint� si se mai ia o urgent� peste r�nd si... uite asa, toat� lumea se pl�nge de acelasi neajuns: timpul de asteptare. Cu orele, nu cu minutul. Cu alte cuvinte, ne lovim de un pat. De un nemernic de pat. Exist� solutie?!? F�r� �ndoial� c� da si ce m� mir� este aceast� inertie imbecil� (�mi cer iertare pentru exprimare, dar nu o pot ocoli), aceast� ignorare a realit�tii, acesti ochelari de cal care orbesc orice initiativ� si care se �nv�rt �n jurul unui enunt extrem de simplu, coplesitor de simplu, care deriv� �n cascad�: UPU TREBUIE S� FUNCtIONEZE! CA S� FUNCTIONEZE, TREBUIE S� AIB� CONDITII! Dincolo de acest enunt, orice vorb� este goal�. Cum ar trebui procedat? Chiar dac� unii m� pot acuza c� m� dau destept nevoie mare, �i las �n pace, dar spun ce cred c� ar trebui f�cut. Mai �nainte de a �ntreba pacientul cum �l cheam�, de a-l �nregistra si lua �n evident�, cu dat� si or� de prezentare, v�rst�, CNP si toate celelalte (pentru toate acestea exist� timp), succesiunea gesturilor as trebui s� fie:
1. Plasarea pacientului pe un pat. Scuza paturilor insuficiente si ca atare ocupate este la fel de imbecil�. Orice UPU cunoaste (sau ar trebui s� cunosc�) frecventa, volumul solicit�rilor si chiar tipurile cele mai frecvente de urgente. Pe un an sau pe o perioad� mai lung� si, ca atare, trebuie s� impun� (acesta este cuv�ntul) asigurarea num�rului de paturi de care trebuies� dispun�.
2. M�surarea TA (tensiunea arterial�). Gest obligatoriu, care permite o prim� selectie a cazurilor si ne arat� dac� mai dispunem de ceva timp sau trebuie s� action�m cu maxim� rapiditate si care dicteaz� atitudinea ulterioar�.
3. Montarea perfuziei cu ser fiziologic. Ne asigur�m accesul �n torentul circulator pentru administrarea medicamentelor, pentru recoltarea analizelor necesare, pentru diversele explor�ri etc. Aceste trei gesturi, de o simplitate uluitoare, care dureaz� c�teva minute, pot fi realizate �n orice conditii, cap�t� valoare de gesturi de aur, �nseamn� promptitudine si elimin� orice s�m�nt� de nemultumire sau de insatisfactie. Ele ar trebui legiferate. Pe bune. Cine nu le respect�, nu c� trebuie sanctionat, dar nu are ce c�uta �ntr-o unitate medical�. Afar�! Se mai poate pl�nge un apartin�tor c� pacientul nu a fost luat �n seam� si c� a asteptat ore �n sir pe un scaun pe jum�tate rupt �n sala supraaglomerat�? Mai poate da cineva vina pe sistem? Mai poate cineva acuza pe cineva de lips� de profesionalism? �n nici un caz. Nu, nu vreau s� fiu acuzat de simplitate �n g�ndire, de minimalizare a unor situatii si conditii obiective, de argumente schioape etc, etc. Este vorba de apelul la bun simt, de lucruri elementare, de ancorare �n realitatea imediat�, la �ndem�na oric�rui om chemat s� rezolve o situatie. Trebuie s� recunoastem c� imaginea general� a UPU nu are asem�nare. Cine a ajuns s� o aib� �n privire nu o va uita niciodat�. Ea este poarta de intrare, marca depus�, cea care consfinteste calitatea si valorarea unei unit�ti spitalicesti si a celor care o deservesc. Nu sunt vorbe de clac�. Am v�zut destul de multe asemenea unit�ti. Majoritatea cu un numitor comun greu de acceptat, de lucru de m�ntuial�, de improvizatie, doar ca s� se spun� c� exist� si c� legea a folt respectat�. Cum s� poti accepta un spatiu limitat �n care se afl� 10-12 paturi si tot at�tia membri ai echipei, dac� nu mai multi, laolalt� cu aparatur�, monitoare, dulapuri cu medicamente si materiale, birouri si puzderie de elementele de care nimeni nu se poate dispensa, ba s� mai r�m�n� spatiu pentru manevrarea c�rucioarelor port-targ�, a personalului de pe ambulant� etc. P�n� si aerul de respirat se afl� mult sub limitele normelor cunoscute. S� mai vorbim de confortul pacientului si al personalului? De conditii minimale? De stres, oboseal� si suprasolicitare? S� mai vorbim de situatia general dramatic� a medicinii noastre? De perspectivele ei sumbre, usor de intuit, �n conditiile �n care medicii si asistentele �si caut� de lucru �n alte t�ri, �n care profesionisti plini de bun�voint� sunt obligati s� depun� armele si s�-si cear� demisiile, �mpiedicati de persoane lipsite de bun simt, cocotate �n posturi de decizie, de lipsa cronic� si mereu mai grav� a suportului material de fiecare zi, de risipa colosal� de fonduri si resurse si celelalte? N-am crezut �n apocalips�, dar �ncep s� m� �ndoiesc de propriile credinte. Prea multe semne ale ei ne asalteaz�. Cu fiecare zi care trece.
|