 S� ne rug�m pentru sora Benedicta
Clopotele bat, departe, �n Moldova, la M�n�stirea V�ratec, pentru sufletul doamnei Zoe Dumitrescu Bu�ulenga. S-a mutat la Domnul acum c�teva ceasuri, �n locul cu verdea�� unde alesese s� tr�iasc� retras� a�a cum, la o vreme, marii c�lug�ri �mbun�t��i�i �ncep a se desprinde de lumea de aici �i, �mbr�c�nd chipul �ngeresc, �mbr��i�eaz� o altfel de �n�elegere a vie�ii dec�t cei ce r�m�n �n lumea noastr� indistinct� �i nedeslu�it�. Aceasta nu este, �ns�, o metafor�, ci un fel de a tr�i exponen�ial, prin chemare �i prin refacere de mituri. Dar, �n�elesul ce se �ntrez�re�te aici impresioneaz� �i creeaz� tulburare, c�ci, acum, nu dispare doar un c�rturar cu �nf�ptuirea impresionant�, ci un �ndrum�tor tainic �i un simbol. Ast�zi, nu s-a str�mutat �n alt� dimensiune numai cea care a fost „Doamna Noastr� Profesoar�“. Moartea ei �ncheie, la drept vorbind, o epoc� �i constituie cel de pe urm� semn esen�ial ce ne arat� c�, de aici �nainte, toate vor fi altfel dec�t ni s-a p�rut c� �nc� mai s�nt �i c�, de ast�zi, turma, dac� mai exist�, va trebui s� se �nt�reasc� de la sine �i s� �n�eleag� rostul ei de a fi �n timp, f�r� s� caute neap�rat un nou d�t�tor de lumin�, ce va veni (dac� va veni) �i se va ar�ta atunci c�nd va trebui s� se arate. Semnele s�nt, �ns�, �n�elese �i clare. �n nep�trunsa lui �ntelepciune, Cel ce le �tie pe toate ne-a ar�tat, �n doar c�teva luni, c� vremurile s�nt altele �i c� lumea noastr� �i pierde, unul dup� altul, Oamenii Mari �i este primejduit� s� r�m�n� f�r� „model“ �i „exemplu“ �i f�r� �ndrumare, r�t�cind �n istoria tot mai indefinit�, tulbure �i rea. �irul �ntreg este impresionant prin t�rie �i, datorit� acesteia, prin �nsemn�tatea pierderilor succesive. Ele �nsemneaz� o mucenicie continu� ce se �ntinde pe sute de ani �i zeci de chipuri de tablou votiv care, odat�
cu sporirea nelini�tii �i ad�ugarea fricii, �ncep a se �terge de pe zidurile unde le punem al�turi de icoan�. Dar �irul recent face s� apar� �ngrijorarea, c�ci cei ce r�m�sesem erau pu�ini, sl�bi�i �i b�tr�ni, iar al�ii, ce ar fi putut s� devin�, m�ine, „Mo�ii no�tri“, nu d�deau semne c� se vor mai ivi sau �nc� nu �i vedeam c� exist�. S-a dus la Domnul, �nt�i, Vl�dica Antonie Pl�m�deal�,care ne-a fost ani de zile p�stor �i reazem �i care - ca un Voievod enigmatic �i prin faptul �nsu�i c� exist� �n fiin��, acolo, aproape de Mun�i- ne d�dea �nc� �ncredin�area c� „predica de pe Munte“ are o semnifica�ie �i un temei �i chiar �i un rost, oric�t ar fi fost totul �mprejurul nostru de �nce�o�at �i de lini�titor. Atunci ne r�m�sese P�storul de la Schit, „Doamna Profesoar�“, pe numele ei �ngeresc Sora Benedicta. Prin aceasta, retragerile noastre dinspre lumea v�zut� - �i or�nduita prin institu�ii - c�tre tainic, sublunar �i secret, p�reau a fi �nc� posibile �i, rezem�ndu-ne aici, n�dejdea �ns�i c� vom mai supravie�ui, precum c�rturarii de limba rom�neasc� �n �ara ocupat� de fanario�i, era �nc� vie �i c�p�ta o justificare �i o �nt�rire. Acum, pare c� nu mai exist� nimic asem�n�tor �i c� „Modelul Omului Mare“ s-a �nl�turat �i nu a l�sat �n urma lui nici m�car un semn de st�ruin�� �i nici un urma� care s� �l poat� reproduce �i ajuta s� renasc� atunci c�nd va fi s� fie �i va veni sorocul.
„R�m�n�nd f�r� P�stori, ne vom risipi �i ne vom sl�bi p�n� la firul de ap� firav ce se sufoc� �n nisip“
De oriunde am privi �i c�tre orice zare, apropiat� sau �ndep�rtat� a rom�nit��ii, o descurajare ce anun�� destr�marea ni se pare c� s-a a�ezat cu o putere pe care numai miracolul ar putea s� o �ndep�rteze. �n lumea noastr� nea�ezat�, Fapta, �nv���tura �i Pova�a �ncep s� se uite, ori s� se dispre�uiasc�; Memoria ne scade; uitarea se a�terne; Cartea mare, cu Oameni Mari, st� aruncat� de o parte �i se destram� cu filele �mpr�tiate; Cuv�ntul doar se mai aude, dar spus �optit, de la �nv���tor la ucenici, ca �n vremurile insondabile, de Prigoan�. Speran�a c� m�ine va ap�rea un Cr�i�or s-a �nl�turat �i nici nu se mai �ine minte. Dar, poate c� acesta �nsu�i s� fie un mesaj ce ajunge la noi �i �l vom putea primi cu totul dac� �l vom putea �n�elege. Odat�, demult, se spunea c� R�ul ar fi voit s� aib� Lumea un singur cap, ca s�-l poat� zv�rli �n ��r�n�, f�c�nd, astfel, ca toate s� nu mai fie or�nduite �i, astfel, risipite s� se piard� �i s� se uite. S� fie, a�adar, adev�rat c�, r�m�n�nd f�r� P�stori ne vom risipi �i ne vom sl�bi p�n� la firul de ap� firav ce se sufoc� �n nisip �i �n de�ert? Dar poate c� tocmai acesta este Semnul ce se a�teapt� �i care ne arat� c� nu unul, ci o mie �i nu un Cap, ci un milion de semin�e - care, l�s�nd urma, vor fructifica - �nsemneaz� ast�zi destinul nostru istoric �i r�spunsul colectiv �naintea celor ce nu doresc „S� �nfloreasc� o mie de flori“.
La rom�ni, „Omul Mare“ este, poate, istorie, dar �nc� nu �i noi, cei ce s�ntem azi pe P�m�nt. C�ci via�a noastr�, indiferent de c�t o mai fi s� fie, nu ar mai avea nici o semnifica�ie mai �nalt� �i nici un rost
definit, dac� nu se va sprijini pe Memorie �i pe „Amintirea Faptei“ binevoitoare �i �n�elepte �i pe Pomenirea P�rin�ilor ce ne-au f�cut posibili �n trup �i �n g�nd, acord�ndu-ne dreptul de a ne defini.
S� ne rug�m, dar, pentru Sora Benedicta, st�ruitor �i grav, ast�zi �i m�ine �i Duminic�, atunci c�nd, de ziua Ar�t�rii semnului Sfintei Cruci la Ierusalim, trupul ei chinuit va fi scobor�t �n morm�nt la M�n�stirea Putna, �n preajma Sf�ntului Voievod �tefan cel Mare; loc tainic, de Rena�tere simbolic� viitoare, loc de c�rturar de liter� aurit� �i de r�ze�, adic� de om liber, a�a cum a fost.
|
Autentificare
