Madrigal si Orchestra Advahov pe scena Vacantelor Muzicale
Programul Vacantelor Muzicale, editia 43, cuprinde, pentru luni, 4 iulie 2016, a doua zi a evenimentului deschis duminic� seara, dou� concerte speciale. Primul se adreseaz� iubitorilor muzicii corale, invitat fiind cel mai valoros ansamblu al t�rii, Corul National de Camer� Madrigal. Al doilea eveniment al serii se va constitui �ntr-un regal folcloric oferit de Orchestra Fratilor Advahov, ansamblu foarte apreciat dincolo de Prut. Corul Madrigal va evolua �n Sala Mare a Teatrului Tineretului, �ncep�nd cu ora 19. Este etalonul mondial al muzicii corale camerale, cu un repertoriu �ndreptat c�tre Renasterea european�, creatia bizantin� si muzica contemporan� rom�neasc� si universal�. A fost �nfiintat �n anul 1963 de c�tre reputatul dirijor Marin Constantin, sustin�nd peste 4.100 de concerte pe prestigioase scene din Europa, America si Asia. La numai cinci ani de la nasterea sa, Madrigalul a primit Medalia UNICEF, iar trei ani mai t�rziu prestigiosul premiu al Criticii Muzicale Germane. Au urmat Il Saggitario d'Oro, �n Italia - 1976, Medaille en Vermeil - Luxemburg 1979, Diploma de onoare si Premiul Grand Duc Adolf tot �n 1979, Premiul exceptional al ATM �n 1979, Diploma de onoare a Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Rom�nia �n 1985 si 1993. �n 1992 Corul Madrigal a fost declarat la Paris Bun al Patrimoniului Cultural Universal UNESCO, iar presedintele UNESCO din acel timp, Federico Mayor, a tinut un discurs emotionant si i-a oferit maestrului Marin Constantin titlul de Ambassadeur de bonne volonte de l'UNESCO. Din 1969, Madrigalul a sustinut permanent concerte �n SUA, Canada, Europa si Asia. „Miracolul Madrigal“, cum l-a numit Wilma Vernocchi, membr� a conducerii Operei Scala din Milano, a incitat imaginatia multor poeti si compozitori care au scris special pentru ansamblu. Discografia realizat� de Madrigal num�r� multe LP-uri si CD-uri �nregistrate la Electrecord. De exceptie este CD-ul Mysterium, cu soprana Angela Gheorghiu si Orchestra Filarmonicii din Londra dirijat� de Ion Marin, �nregistrat la Casa Decca. Au fost realizate filme de scurt metraj si filme difuzate �n Rom�nia, Italia, Belgia, Franta, Germania, Olanda, Japonia si Macedonia. BBC a realizat �n 2006 un film cu Angela Gheorghiu si Corul Madrigal la M�n�stirile din Bucovina, iar Mirel Iliesiu a luat la Festivalul de la Cannes premiul Palm d'Or cu filmul „C�ntecele Renasterii“, �n interpretarea Madrigalului. �n ianuarie 2011, Marin Constantin a trecut �n nefiint�. Celebrul dirijor Ion Marin a devenit directorul de onoare al ansamblului, iar bagheta dirijoral� i-a fost predat� dirijorului Voicu Popescu.
Orchestra Fratilor Advahov
Muzica traditional� a acestei seri va r�suna, de la ora 21, �n Piata Turnului, pe esplanad�, fiind asigurat� de Orchestra Fratilor Advahov. Vasile si Vitalie Advahov, descendenti dintr-o familie de l�utari din sudul republicii, s-au n�scut �n Cahul. Ambii p�rinti au fost profesori la Scoala Pedagogic� din Cahul. Tata preda acordeonul si conducea mai multe grupuri de orchestr�. �n 1978 a absolvit Institutul de Arte din Chisin�u, clasa de acordeon si dirijor de orchestr�. Imediat dup� aceasta, a format o orchestr� �n care a adunat toti l�utarii din sud, inclusiv pe Dumitru si Gheorghe Botgros, tat�l si, respectiv, fratele dirijorului Nicolae Botgros, pe Ion Marinovici, Ionel si Toma Acris. Ast�zi, orchestra feciorilor s�i este un adev�rat miracol, de care se bucur� toat� lumea. Orchestra municipal� a fratilor Vasile si Vitalie Advahov, care num�r� 30 de instrumentisti, a fost fondat� �n 2003. Debutul lor din acel an a fost de mare succes, CD-ul „Lume, nu m� judeca“ fiind �nregistrat cu distinsa c�nt�reat� de muzic� popular� din Republica Moldova, Zinaida Julea. De atunci �ncoace, Orchestra fratilor Advahov este solicitat� frecvent de c�tre interpretii de pe ambele maluri ale Prutului. „C�nt�m cu vedete, dar promov�m si tineretul, pentru c� s�ntem si noi tineri“, afirma Vasile Advahov. Specialistii �n materie caracterizeaz� aparitia acestei formatii drept un miracol, ea adun�ndu-i �n jurul s�u pe cei mai talentati tineri l�utari din Basarabia, majoritatea veniti de pe b�ncile Liceului republican Ciprian Porumbescu, unde au �nv�tat fratii Advahov �nsisi. Solistii care �nsotesc orchestra fratilor Advahov pentru spectacolul din seara muzicii traditionale a editiei din 2016 a Vacantelor Muzicale s�nt Zinaida Julea, Mihai Ciobanu si Igor Cuciuc.
|