Pe ici, pe colo, ceva problemute de iarn�
• desi a nins necontenit si a fost ger, iarna nu a creat probleme majore �n judet • luni se circula pe toate drumurile, iar Ambulanta a ajuns la solicit�ri • dou� gravide au dat ceva emotii salvatorilor • scolile se redeschid ast�zi, dup� o zi de vacant� • ninsorile se mai r�resc si nu va mai fi at�t de frig • la Piatra Neamt stratul de z�pad� m�sura 29 de centimetri • abia la finele s�pt�m�nii vor fi din nou minime de -15 grade • Iarna a �nt�rziat anul acesta, dar �n momentul �n care a venit a lovit cu furie, paraliz�nd trei sferturi din tar�. Ninsorile au �nceput �nc� de vinerea trecut� si nu au contenit zile �n sir, pe parcursul acestora fiind instituite succesiv coduri galbene, portocalii si chiar rosu, o premier� pentru tar�. Neamtul, desi s-a aflat sub incidenta codului galben si au fost c�deri masive de z�pad�, a fost mai norocos, deoarece nu a viscolit. Luni, 27 ianuarie, nu existau drumuri blocate, nu erau localit�ti izolate sau cazuri medicale grave la care s� nu se ajung�. Copiii au fost cei mai fericiti de venirea t�rzie a iernii, pentru c� s-au ales cu o zi de vacant�, luni fiind �nchise scolile. Dar ast�zi s�nt asteptati la cursuri. Dac� unele unit�ti nu �si vor relua orele, asta urma s� se stabileasc� asear�, iar directorii s� fie �nstiintati de c�tre conducerea Inspectoratului Scolar. Dar, per ansamblu, azi se vor tine cursuri �n unit�tile de �nv�t�m�nt. Ieri, brambureal� a fost destul�, pentru c� au fost cazuri �n care elevii au venit la ore pentru c� n-au stiut de ziua liber�, aceast� decizie fiind luat� duminic�, �nainte de l�sarea �ntunericului. Altii au stat �n c�mine, fiind internisti care n-au b�nuit de vineri, 24 ianuarie, c� ar putea avea un week-end prelungit. Desi ieri situatia din Neamt nu a fost at�t de dramatic� �nc�t s� se fi anulat cursurile, partea bun� a fost c� n-a mai iesit lumea pe str�zile acoperite de z�pad�.
Toate drumurile s�nt circulabile
P�n� ieri dup�-amiaz�, drumarii aveau motive de laud�, c�ci toate c�ile pe care le au �n administrare erau circulabile. Starea de viabiliatate a drumurilor depinde �ns� de ce se va �nt�mpla cu v�ntul, c�ci dac� va �ncepe s� bat�, foarte usor se vor �nfunda c�ile de acces. „�n ultimele dou� zile s-a intervenit pe toate drumurile judetene, cu 28 de utilaje. Doar pe patru sectoare de drum au fost mici probleme - la F�urei - Climesti, la Boghicea - Nistria, la Valea Ursului - David - Talpa si �n zona St�nita, dar s-a patrulat continuu si nu s-au format suluri de z�pad�. Am tot avut videoconferinte pe tema problemelor iernii, dar nu am avut ce raporta �n mod deosebit de la Neamt. Drumul c�tre M�rgieni a fost la un moment dat praticabil doar pe un fir si s-a intervenit pentru l�rgirea lui. Avem pauz� de o zi din punct de vedere al intemperiilor si vom vedea ce vom avea de tras miercuri, c�nd se anunt� un nou val de viscol“, a declarat Dan Manoliu, vicepresedinte al CJ. Nu la fel de bucurosi s�nt oamenii din Agapia, unde a fost afectat� o linie de joas� tensiune, 440 de consumatori nefiind alimentati cu electricitate. Ieri, spre sear�, urma s� fie ridicat� si restrictia pe E85 pentru autovehiculele cu greutatea mai mare de 7,5 tone. „Se circul� �n conditii de iarn� pe toate drumurile din judet, iar peste c�teva ore (n.r. - ieri dup� amiaz�) se va ridica si restrictia pe E 85, dup� ce se va rezolva situatia de la Focsani“, a declarat comisarul sef Cezar Asandei, seful Politiei Rutiere. Serviciul Voluntar pentru Situatii de Urgent� al Prim�riei Roman si ISU a distribuit ieri sandwich-uri si ceai cald pentru 64 de soferi de TIR trasi pe dreapta din cauza restrictiei de pe E85. „St�m de duminic� noapte de la ora 2 blocati aici. Vin de la Satu Mare si trebuie s� ajung la Bac�u. Drumul este groaznic cum intri �n Suceava. E �nsp�im�nt�tor s� conduci de la Pasul Tihuta �ncoace“, a spus un sofer.
Dou� gravide, duse cu bine la spital
Cadrele de la Ambulant� au avut pe parcursul ultimelor dou� zile aproximativ 400 de solicit�ri. Din fericire, masinile au reusit s� ajung� la toti pacientii, nefiind cazuri unde s� se solicite ajutorul pompierilor sau Armatei. „Am avut dou� gravide pentru care s-au f�cut mobiliz�ri mai serioase, dat� fiind situatia lor, dar nu au fost probleme, astfel �nc�t, �n cel mai scurt timp le-am preluat si dus la spitale. Sper�m ca lucrurile s� r�m�n� la fel si �n orele urm�toare“, a precizat medicul Dorice Albu, managerul SAJ Neamt. Prima gravid�, din Preutesti, comuna Timisesti, a sunat la 112 duminic� seara, la 18.45, spun�nd c� are contractii. O autosanitar� a plecat c�tre solicitare, de acest caz fiind anuntat si ministrul Arafat. Din fericire, masina a reusit s� ajung� la casa femeii f�r� probleme, astfel �nc�t �n jurul orei 20.00 ea era internat� la T�rgu Neamt. Culmea este c� nici m�car nu urma s� nasc�, medicii stabilind c� a fost vorba despre contractii false. Un caz similar a avut loc luni dimineat�, gravida fiind din Ghigoiesti, comuna Stefan cel Mare. Cadrele medicale au avut emotii c� nu vor r�zbi p�n� la pacient�, dar totul a decurs bine.
Pe Ceahl�u e liniste si pace. La fel pe Bistrit�
Montaniarzii au savurat din plin primele zile de iarn� adev�rate. Peste 30 de turisti au urcat pe munte, pe traseele Lutul Rosu si Jgheabul cu Hotare. S�mb�t� sear� s-a �nregistrat singurul incident, dar a fost rezolvat rapid de salvamontisti. C�teva persoane, surprinse de l�sarea �ntunericului, s-au r�t�cit undeva �n zona platoului, dar au fost recuperate. „Dac� este iarn�, nu �nseamn� c� turistii nu urc� pe munte. Ninsoarea o astept�m demult, iar acum c� a venit nu trebuie s� ne panic�m. Pe munte se urc� si iarna si vara, cu conditia ca cei care o fac s� foloseasc� echipament adecvat“, a declarat Raul Papalicef, seful Serviciului Salvamont. Acesta a mai precizat c� stratul de z�pad� �n Dur�u este de aproximativ 30 de centimetri. �ns� acest lucru nu poate fi de folos iubitorilor sporturilor de iarn�, �ntruc�t statiunea nu beneficiaz� de o p�rtie �n �ndev�ratul sens al cuv�ntului. Pe Bistrita, de la viaductul de la Poiana Largului p�n� �n amonte dou� sute de metri de podul de la S�vinesti, pe o lungime nou� kilometri, r�ul prezint� aglomer�ri de gheturi, av�nd grosimi de p�n� la doi metri. Ieri, din amonte curgea zai pe circa 60% din suprafata apei.
Masinile parcate au �ncurcat desz�pezirea �n T�rg
Z�pada c�zut� f�r� �ntrerupere a scos �n teren toate fortele implicate
�n actiuni de desz�pezire �n T�rgu Neamt. Sub coordonarea
viceprimarului Traian Humulescu s-a actionat �nc� din week-end,
astfel c� drumurile au fost, ieri, practicabile. „S-a intervenit pe tot
parcursul zilei de duminic�, dar am reluat din nou, luni, pentru c� a
nins toat� noaptea. Utilajele au actionat pe toate sectoarele,
conform planific�rilor. Ca s� usur�m actiunile de desz�pezire, am
trimis politistii locali s� vorbeasc� cu proprietarii masinilor l�sate pe
domeniul public, s� le bage �n curte sau �n garaj. Toate drumurile
s�nt �n bun� stare si s�ntem preg�titi s� o lu�m de la cap�t“, a
declarat Traian Humulescu. A mentionat c� s-au primit si solicit�ri
de la scoli, spital si alte institutii publice, privind �ndep�rtarea
om�tului din curti, si c� de dimineat� p�n� asear� erau planificate
mai multe astfel de interventii. Viceprimarul si-a propus ca ast�zi s�
se ocupe �n mod deosebit de trotuare, cu ajutorul a 40 de oameni,
din care 20 de la firma Eurosal si �nc� tot at�tia din r�ndul
beneficiarilor de ajutor social. Cu ajutorul Politiei Locale s-au
�nl�turat autoturismele de pe cele dou� laturi ale bulevardului Stefan
cel Mare, astfel �nc�t s� se poat� trece la �ndep�rtarea z�pezii.
Ast�zi urma s� vin� r�ndul parc�rilor de pe bulevardul Eminescu. Si
agentii economici au primit avertiz�ri de la politistii locali, privind
obligatia de a �nl�tura z�pada de l�ng� magazinele sau trotuarele
unde �si desf�soar� activitatea. Vremea capricioas� si-a pus
amprenta si asupra oborului s�pt�m�nal. Ieri au fost prezenti doar
c�tiva comercianti, iar clienti, si mai putini.
Vremea se mai �mbl�nzeste
Conform Administratiei Nationale de Meteorologie ieri, 27 ianuarie,
la pr�nz, cel mai frig era �n Piatra Neamt, unde termometrele indicau
-10 grade Celsius. La T�rgu Neamt si Roman erau -9, �n timp ce pe v�rful Ceahl�ului, la Toaca, erau -5 grade. Din cauza v�ntului, temperatura resimtit� era alta. Astfel, indicele de r�cire era de -12 grade la Piatra si T�rgu, romascanii resimteau cam -20 de grade, iar pe Ceahl�u indicatorul era de -24 de grade. Conform ANM indicele de r�cire reprezint� o m�sur� a temperaturii resimtite si depinde de
temperatura aerului si de viteza v�ntului. Cel mai mult a nins la
Piatra Neamt unde stratul de z�pad� m�sura 29 de centimetri, �n
timp ce la T�rgu Neamt, dar si pe Toaca erau 23 de centimetri de
nea. De ast�zi vremea se mai �mbuneaz�. Vor fi nori, dar nu mai s�nt asteptate precipitatii, mai cresc valorile termice, maxima zilei fiind de -6 grade. Si noaptea va mai bine, mercurul din termometre oprindu-se la -7 grade. Cam la fel va fi si miercuri si e posibil s� ning�. Termic nu s�nt mari modific�ri, iar maxima zilei va fi de -6 grade. Noaptea precipitatiile se opresc, dar nu sc�p�m de nori, astfel c� minima ajunge la -7 grade. Deocamdat� meteorologii spun c� pentru ultimele zile ale lui ianuarie ne putem astepta ca �n zona noastr� s� fie ger. �n perioada 30-31 ianuarie se pare c� nu va mai ninge, �n schimb temperaturile diurne se vor �ncadra �ntre -10 si cel mult -12 grade. Noptile vor fi geroase, iar �n Neamt se vor �nregistra minime de -15 grade.
Articol la care au contribuit M. VASILACHE, S. T�RN�, G. MUNTEANU, R. AANEI, A. NACU si D. MURARU
|