Unic, o or� �n sal� si 10 prin n�meti
• Unic s-a impus �n deplasarea de la Constanta, dar emotii mai mari au fost pe drumul de �ntoarcere din cauza drumurilor acoperite cu z�pad� • la masculin, cei de la VCM-LPS s-au �ntrecut �n gafe �n meciul cu Baia Mare • Unic-LPS Piatra Neamt a avut parte de un final de s�pt�m�n� cu destule emotii tr�ite pe drumurile �nz�pezite ale patriei. Vineri, trupa lui Ionut Harbuz si Mihaela Voivod a ajuns la Constanta, iar s�mb�t� a f�cut instructie cu Tomis. Moldovencele au �nvins �n fieful dobrogencelor, scor final 0-3 (12-25, 8-25, 6-25). Meciul n-a avut astfel istoric, dar ce a urmat a fost greu pentru �ntreaga delegatie nemtean�. Unic s-a urcat �n autocar spre Piatra Neamt �n jurul orei 13:00, dup� care drumul a fost un cosmar alb. Fiind viscol, fiind drumuri greu abordabile, masina care a adus echipa pietrean� �napoi acas� a �naintat greu, iar �n jurul orei 19:00 era �n zona orasului Tecuci. Astfel, „aterizarea“ la Piatra Neamt s-a petrecut undeva aproape de miezul noptii. „A fost foarte greu la �ntoarcerea spre cas�, dar important este c� am ajuns si am sc�pat de probleme. C�t priveste meciul, ni l-am f�cut usor pentru c� s-a jucat cu seriozitate. Sper s� fie o victorie dintr-un sir mai lung, pentru c� avem nevoie de puncte �n clasament“, a declarat Ionut Harbuz, antrenor princial la Unic-LPS Piatra Neamt. Succesul de la Constanta a adus trei puncte echipei moldovene, care a acumuat astfel 20 �n clasamentul Diviziei A1 de volei feminin. Cu acest punctaj, Unic a urcat pe locul VI, profit�nd de rezultatul favorabil de la Craiova, unde gazdele au trecut de CSM Bucuresti cu 3-2, cele dou� echipe care s-au �nfruntat �n fieful oltencelor av�nd �nainte de meci 17 puncte. Astfel, Craiova a acumulat 19 puncte, iar CSM 18. Urm�torul meci al formatiei nemtene va fi acas�, contra SCMU Craiova. Duelul este programat pentru miercurui, 29 ianuarie, �n Sala Polivalent� si va �ncepe cel mai probabil la ora 18:00 dac� nu cumva se va am�na av�nd �n vedere conditiile meteorologice din tar�. VCM-LPS Piatra Neamt a r�mas pe locul IX dup� jocul din etapa 14 a Diviziei A1 de volei masculin. �n Sala Polivelent� s-a impus Stiinta Baia Mare. Scorul final, 1-3 (21-25, 25-23, 21-25, 17-25) reflect� realitatea din teren. Mai matur� si mai decis�, formatia maramuresean� a dovedit c� nu degeaba a �nvins f�r� drept de apel pe Dinamo. Nemtenii au l�sat �ns� de dorit la mai toate capitolele. Num�rul de blocaje care s-au transformat �n punct a fost de sase, adic� mai putin de dou� pe set. Num�rul serviciilor gresite a fost iar mare. „Au f�cut o multime de greseli copil�resti. S�nt sup�rat pentru c� n-am gestionat cum trebuia momentele �n care mingile au fost usoare. E lips� de experiernt� si maturitate. S-a gresit mult la serviciu, �nc�t le-am spus la un moment dat doar s� treac� mingea peste fileu. Am crezut c� la 1-1 la seturi putem controla jocul, �ns� n-am putut mai mult“, a declarat antrenorul principal al gazdelor, Dan Gavril. VCM-LPS Piatra Neamt are miercuri, 29 ianuarie, meci la CSVM Zal�u, iar s�mb�t�, 1 februarie, vine Craiova.
|