BACALAUREAT ˊ50
Tinere, nu-s povesti!
Iunie, 1950. Galati. Intrasem la examenul de bacalaureat dominat de spaime si nesigurant�. Nu de ale buchei c�rtilor, ci fiindc� aveam fratele mai mare arestat de mai bine de jum�tate de an (mama �l c�uta prin �nchisori), �mpreun� cu c�tiva colegi, pentru vina de neiertat c� juraser� credint� bisericii ortodoxe si poporului rom�n, �n cadrul G.P.L. (Grupul „P�reri Libere“), form� de rezistent� tinereasc� fat� de t�v�lugul venit de la R�s�rit. Sf�nt� naivitate ! „Uneltirea �mpotriva or�nduirii sub form� organizat�“ nu era o bagatel� si avea s� se termine cu o condamnare de 4 si apoi cu un supliment de 18 ani. Cum se zvonea c� urmau noi arest�ri din r�ndurile elevilor, cineva o sf�tuise s� m� determine s� las bacalaureatul si s� m� duc� undeva, departe, la niste rubedenii. N-am acceptat. Ce-o fi, o fi ! Dac� eram pe lista lor, tot aveau s� dea de mine. Dup� ce am terminat examenul, nu usor, nu simplu, la vremea amiezii am venit acas�, fericit c� sc�pasem de grij�, dar obosit. Mama m-a culcat cu capul �n poala ei si m-a hr�nit ca pe copii mici: pilaf de orez cu salat� de castraveti proaspeti. Dar printre furculita �nc�rcat�, picurau lacrimi din ochii ei. Cum s� nu-mi amintesc figura mamei �ndurerate, �ncrustat� pe vecie �n amintire? Cum s� uiti c� astfel de fapte �nsemnau o siluire a visurilor oric�rui adolescent si s-au petrecut �ntr-un regim care-si f�cea pav�z� din pretuirea omului? Cum s� nu doresti ca asemenea lucruri s� nu se mai �nt�mple niciodat�? Atent la ce se petrece �n jurul meu, acum, c�nd ne bucur�m de libertate si de vointa noastr�, de �ntreb�ri tot nu pot sc�pa. Cum s� accept cu inim� bun� c� at�tia si at�tia elevi au refuzat s� treac� pragul bacalaureatului, care-i consfinteste ca oameni de isprav�? Cum s� nu fiu ap�sat, c�nd iau seama la at�tea eforturi, cheltuial� si energie risipite? Cum s� fiu �mp�cat c� scoala, familia, societatea n-au reusit s� trezeasc� �n spiritul acestor tineri simtul datoriei fat� de cei care i-au format, pentru propriul viitor, pentru care s�nt datori s� fac� ceva? Cum s� r�m�n senin c�nd �mi dau seama c� viata at�tor tineri, pentru care p�rintii se dau peste cap si fac sacrificii enorme ca fiicelor si fiilor lor s� nu le lipseasc� nimic si s� nu mai �ndure ce au �ndurat ei �n tineretea lor, �si pun sub semnul �ntreb�rii viata si viitorul? M� simt �ntr-un fel vinovat, si ca mine ar trebui s� se simt� toti de-o seam� cu mine, c� nu am f�cut pentru generatiile de dup� noi, suficient de mult si mai ales c� am l�sat, cu nemernic� usurint�, s� se n�ruie bog�tia str�ns�, cu migal� si efort, traditia si bunul renume al culturii si educatiei, prefer�nd s� ne maimut�rim dup� altii. Nu s�nt vorbe goale. Cultura, educatia s�nt instrumentele care te fac s� vezi mai bine, s� judeci mai usor si mai drept si s�-ti definesti orizonturile, indiferent de domeniul spre care te �ndrepti.
|