Carte de gazetar - Viorel Tudose
Viorel Tudose a fost, �n �ntreaga sa fiint�, un om de cuv�nt si un om al cuv�ntului. A fost gazetar. Este o meserie pe care, dac� o faci cu abnegatie, asa cum a f�cut-o el, te seac� de viat�. Toat� viata ta se duce, galop�nd, �n vietile altora, �n �nt�mpl�rile si �n dramele lor. �nveti s� te uiti la oameni si s� �ncerci s� auzi si lucrurile pe care nu ti le spun. S� le accepti m�rturiile, inclusiv omisiunea lucrurilor importante, astfel �nc�t s� creezi, zi dup� zi, un fragil zid de h�rtie care va descrie, c�t de curat poti fi tu, realitatea. Cu constiinta c� nimic nu e �ntreg sau perfect, dar cu �ntelegerea c� ai �ncercat. Viorel Tudose spunea despre gazet�rie c� este „o meserie de oase tari“. O meserie de oameni care iau bucata de viat�, o scriu, si apoi o duc la tipar. Tiparul de mod� veche, imprimat �n cartoane si pl�ci groase de plumb, ce-ti intr� �n s�nge si ti-l otr�vesc si astfel. Ne-a �nv�tat pe multi s� scriem. Nu c� n-am fi stiut s� punem cap la cap vorbe. Ne-a �nv�tat s� adun�m fapte cu acuratete si determinare si apoi s� tragem o unic� sir�, ca o lance, care s� sustin� textul, din toate acestea. Detaliile urma s� le iei si s� le adaugi c�t s� dea culoare si viat� faptelor mari. Era aparent simplu. Era, �n fapt, un exercitiu de reconstructie istovitor, �n care te �nv�ta, pas dup� pas, s� te �ndoiesti si s� reverifici, s� �ti fie team� de forta vorbelor tale, s� reiei un fir pierdut si aparent neimportant �n povestirea ta. Te �nv�ta s� tai fraza, s� �i dai substant� si verb. C�t s-a putut, si aproape c�t nu s-a putut, Viorel Tudose a f�cut gazet�rie adev�rat�. Mai ales �n acei ani �'90, �n care a existat at�ta sperant� si �n care jurnalismul nu era �nc� o afacere. �mpingea cu palmele mari, cu degete lungi, acele vorbe, ca pe usoare cor�bii care construiau �nc� o cale pe m�rile zilei. Vedeai, �n racursi, m�rile lumii cu toate rutele navelor-povesti, ghemul colorat al fiec�rui drum de ap� si scopul s�u independent, precis. Iar noi eram acolo, cu el, �nv�t�nd nu doar s� spunem povestea, ci si s� o asez�m printre celelalte, �n contextul larg al m�rilor de cuvinte. Viorel Tudose avea acest dar. Fiinta aceea �nalt�, subtire, cu ochi arz�tori de c�lug�r grec, �n m�inile c�reia se miscau linistit pixuri, tig�ri, povesti ale oamenilor, te f�cea s� vezi orizontul �ndep�rtat pe care erau proiectate �nt�mpl�rile imediate. R�m�sese la Piatra Neamt, dar avea forta de-a arunca �nt�mpl�ri anodine pe fundaluri neasteptate. G�ndul lui t�ios si abraziv sau duios, gonea, ca un condotier al ideii, c�tre oceanele pe care nu a mai apucat s� le vad�. Avea forta vital� si fragilitatea pe care numai poetii le au. Asta l-a f�cut un gazetar str�lucit. Asta l-a si ucis. Acum ar fi spus, ca de obicei: „Tine-ti firea. Tine-ti sira“.
Decembrie 1989
A fost cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodat�. S�-ti tii, c�t poti, firea si sira spin�rii dreapt�, �n scris si �n viat�, chiar si atunci c�nd s�nt fracturate si adunate-mpreun� �ntr-un bandaj de vorbe si fapte. C�nd l-am cunoscut, �n decembrie 1989, chiar asta f�cea. R�m�sese �n ziar, la Ceahl�ul, s� scoat� editia nou�, una dintre putinele din tar�, �ntr-un moment incert si periculos. Asa a tinut ziarul Ceahl�ul. Asa ne-a �nv�tat si pe noi. Era, desigur, un sfat ne�ndur�tor pe care si l-a aplicat sie �nsusi deseori, pl�tind cu ziarul, cu viata, cu prietenii si cu ceea ce-a iubit. Era nes�buit. Avea umor. Avea temeri. Era generos si ne�ncrez�tor. Putea fi crud sau prea dur. Putea fi timid. Era un fel de om-v�nt, de o generozitate neverosimil� cu el �nsusi si cu ceilalti. Ridica �n fiecare zi castele de h�rtie care se f�ceau scrum chiar �n cursul aceleiasi zile, �n truda miraculoas� si sf�sietoare a m�nuitorilor de cuvinte. Avea un sur�s subtire pentru prosti si pentru �nchipuiti. Asa le zicea unora: „Niste �nchipuiti“. Niste oameni care nu ajungeau s� fie dec�t fantosele pozitiilor lor. Aceia simteau, fie si f�r� s� par� c� accept�, t�isul ascuns sub domesticul „b�die“. Cine si-a �nchipuit c� popularul „b�die“ reprezenta egalizare, nivelare, amestec, tare m� tem c� s-a �nselat. Dedesubt era Viorel Tudose, un domn cu m�nusa de zale a mintii, a educatiei si a acelui camion de c�rti, de care nici o impostur� nu putea trece. Un om cu adev�rat incomod. Avea aroganta b�ieteasc� a cavalerilor penei si mintii �n fata cavalerilor pungii si ai culiselor nesf�rsite. Era constient c� jocul, pe lumea aceasta este, de regul�, �n m�ini care nu pretuiesc g�ndul si pana, ci vor �ncerca mereu s� le sfarme. C�nd a renuntat la ziarul Ceahl�ul cred c� Viorel Tudose a renuntat la ceva ce construise pun�nd �n interior, ca pe un liant necesar, propria sa viat�. Ti se pot lua multe �n lumea aceasta. Nu ti se poate lua ce ai visat si ai construit �nl�untrul t�u, ce ai d�ruit altora sau i-ai �nv�tat, ce ai v�zut si ai �nteles, oamenii pe care i-ai �nt�lnit si ti-au schimbat destinul. Speram c� nu ti se poate r�pi dreptul la cuvintele tale. O crud� naivitate, la v�rsta mea si �n lumea �n care tr�im. Nu e nimic de reprosat celor care, �ntr-un fel sau altul, i-au r�pit dreptul de a semna �n ziarul �n care si-a pus, zi dup� zi, cu bine si cu r�u, amprenta. Nu poti reprosa neomenia sau lipsa de �ntelegere. Este ca si cum ai reprosa cuiva c� e schiop, ghebos sau c� are sufletul str�mb. Viorel Tudose a construit alt ziar. A scris si la Monitorul. A scris poezii care anuntau c�l�toria sa, sub umbra regal� a prim�verii. A mai vorbit o vreme cu lumea si cu noi. Dar, �n inima sa, el plecase.
|