�n voia sortii (II)

• interviu cu actorul Mircea Diaconu

Am ďż˝nceput discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, ďż˝ntr-o searďż˝ de la sfďż˝rsitul anului trecut, rememorďż˝nd impresiile pe care le-am ďż˝ncercat cu zece ani ďż˝n urmďż˝, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric - Emanuel Schmitt, pus ďż˝n scenďż˝ de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „Sicďż˝ Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si ďż˝n care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului romďż˝nesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.
I-am amintit interlocutorului meu, r�ndurile mele de atunci - cam exaltate, recunosc acum - despre starea resimtit� �n fata unui act artistic ce s-a dovedit a fi, ulterior, de mare succes. Era un pretext apreciat, cred, de c�tre actorul care, dup� cum veti afla �n r�ndurile urm�toare, se preg�teste pentru o lung� pensie.

Boala si cartea

Ioan Amironoaie: Prin voia sortii, pentru c� tot ati pledat pentru asta �n prima parte a discutiei noastre, ati avut si talent literar, precum ne-ati m�rturisit si precum am constatat, de altfel. Cum ati �nceput, totusi?
Mircea Diaconu: Cďż˝t de cďż˝t am ďż˝ncropit o carte, scrisďż˝ asa cum am fďż˝cut cel mai des; pe unde am putut, ďż˝n tren, pe genunchi... Am si o poveste; nu stiu dacďż˝ am mai spus-o. Eram ďż˝ntr-o noapte ďż˝n cďż˝mďż˝ruta aceea a mea si nu mai aveam de scris nimic. Voiam sďż˝ scriu ca disperatul si n-aveam cu ce. Si am iesit pe stradďż˝ pe la unu noaptea. ďż˝n plus nu aveam toaletďż˝ ďż˝n casďż˝. Era un veceu public mai ďż˝ncolo pe stradďż˝. Mergďż˝nd ďż˝ntr-acolo m-a oprit un militian, gras si cu banderolďż˝. „Buletinul! Pďż˝i ce cauti tu pe stradďż˝?“ Ce sďż˝-i rďż˝spund. Am zis inspirat: „Uite ce e domďż˝'le! Eu sďż˝nt scriitor. Si stii, cďż˝nd scrii e asa ca un fel de febrďż˝. Si nu pot sďż˝ dorm. N-am creion si nu pot sďż˝ scriu. Si sďż˝nt nervos si mďż˝ plimb pe stradďż˝.“ S-a uitat la mine lung, a tras de tunicďż˝, a bďż˝gat mďż˝na asa si a scos un chistoc de creion si mi l-a dat. Si m-a lďż˝sat ďż˝n pace. Am mers acasďż˝, am scris, m-am linistit si am adormit. Mircea Sďż˝ntimbreanu mi-a publicat cartea ďż˝n 1977 cďż˝nd am si primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor. E flatant faptul cďż˝ eram pe acelasi stat de platďż˝ cu Marin Preda, care luase premiul pentru „Delirul“, un imens roman la vremea aceea si din toate timpurile. De atunci aceastďż˝ pasiune a rďż˝mas cea mai importantďż˝ pentru mine. A scrie...
I.A.: Mai mult dec�t actoria?
M.D.: Infinit. De ce v� zic astea? C� lucrurile se leag�. Scriitorul si actorul fac acelasi lucruri, care nu s�nt deosebite. Personajul trebuie tr�it la r�ndul lui, trebuie jucat la r�ndul lui, asa cum si actoria �nseamn� material pe care �l descompui �n buc�ti si pe care �l refaci dup� acea ca un ceasornicar; bucat� cu bucat�, surub cu surub. El trebuie s� mearg�, trebuie s� functioneze; ti-l asumi. Scriitorul are mai multe personaje si acolo poti creea o lume �ntreag�. �n c�teva r�nduri am vrut s� m� las de actorie total si s� trec pe scris. N-am avut t�ria, din p�cate. Am zis s� mai fac un rol si �nc� unul si dup� aceea. Dar aceste patru c�rti pe care le-am scris, toate au corespuns unui concediu medical. Adic�, m-am �mboln�vit, am scris o carte...
I.A.: Cu alte cuvinte, boala si cartea.
M.D.: ďż˝ntocmai. Una a fost splendidďż˝. Cu un concediu mai lung de sase luni, cu o hepatitďż˝ care mi-a picat ca din cer, vďż˝ spun. Cďż˝nd m-am ďż˝mbolnďż˝vit asta a fost prima ďż˝ntrebare: „Si cďż˝t e concediul?“. Si nici nu mďż˝ durea ceva ca sďż˝ sufďż˝r; vreo mďż˝nďż˝, vreun picior... Hepatita nu doare. Te omoarďż˝ doar. ďż˝n fine, si atunci am scris o carte... Nici nu mi-au trebuit sase luni; ďż˝ntr-o lunďż˝ si jumďż˝tate am scris-o. Ca o descďż˝rcare a fost; splendid. Si astept ultima boalďż˝, asta voiam sďż˝ spun, care se numeste pensia, ca sďż˝ scriu.
I.A.: Pensia, ultima boalďż˝. Ce figurďż˝ de stil!
M.D.: Sďż˝ zicem.
I.A.: Poate p�rea putin cinic, poate p�rea...
M.D.: S�-i zicem ultimul concediu medical. Cred c� e mai bine. Si lung, lung... c�t mai lung cu putint�.

„Ne dati ori nu ne dati?!“

I.A.: Dup� o viat� dedicat� totusi actoriei, �n primul r�nd, maestre.
M.D.: Cďż˝nd am intrat eu la teatru aveam douďż˝zeci si unu de ani. Generatia de dinainte era cam la douďż˝zeci de ani ďż˝nainte. Caragiu, Cotescu... ďż˝mi spuneau toti „copiluďż˝'“. A propos de „maestre“, unul dintre ei a fďż˝cut odatďż˝ o glumďż˝. Se fac des dintr-astea. Si auzindu-mďż˝ cďż˝ le zic „domnuďż˝', unul dintre ei mi-a zis: „Mďż˝i, mďż˝i, mďż˝i...! Nu-mi mai zi „domnuďż˝'“. Zi-mi simplu: „maestre“!“
I.A.: Orgoliul si vanitatea actoriceascďż˝.
M.D.: Si cďż˝nd mi se ďż˝ntďż˝mplďż˝ acum ca cineva sďż˝-mi zicďż˝ „maestre“, ďż˝nteleg un singur lucru: nu calitatea ďż˝n sine de maestru ci doar vďż˝rsta. A fi maestru ďż˝nseamnďż˝ o vďż˝rstďż˝.
I.A.: Nu are rost s� ne ascundem c� nu ne crede nimeni. Si eu si dumneavoastr� s�ntem n�scuti si crescuti �n perioada comunismului.
M.D.: Fireste, nu e nici o vin� �ntr-asta.
I.A.: Iar fat� de actori aveam un anumit respect si un anumit cult, care se perpetua din tat�-n fiu. Si p�rintii mei aveau idoli �ntr-ale actoriei, eu la fel... Ast�zi cred c� este mai risipit� admiratia aceasta.
M.D.: Nu stiu. Nu noi s�ntem chemati s� decidem. Stiti ce se �nt�mpl�? Am ceva ce spun tot timpul: e loc sub soare pentru toat� lumea. Soarele �i lumineaz� la fel si pe cei buni si pe cei r�i. De asta spun: fiecare actor are publicul lui. Iar noile generatii au la r�ndul lor, idolii lor, s� stii! M� g�ndesc iar�si s� spun, si stiu ce spun, c� un actor apare si creste cu generatia sa; care-l percepe ca actor si cresc �mpreun�. Au bucurii, practic actorul intr� �n memoria afectiv� a spectatorului s�u, trec niste ani de zile, dup� care actorul moare. Se-nt�mpl� lucrul �sta si din p�cate din ce �n ce mai des �n ultima vreme. Moare fizic, dar el mai r�m�ne �nc� at�ta vreme c�t mai tr�ieste ultimul spectator al s�u. Abia dup� aceea, poate, moare cu adev�rat. De asta spun: actorul e al generatiei sale, plus minus.
I.A.: Vreti s� insinuati c� nu poate intra �n eternitate?
M.D.: Da, prin c�rti sau ceva de genul �sta. Altfel se uit�.
I.A.: Dumneavoastr� prin ce sperati s� intrati �n eternitate: prin carte sau prin ce ati f�cut �n film si pe scen�?
M.D.: Depinde.
I.A.: Ati spus c�ndva despre dumneavoastr� c� ati fost un copil mirat. Pe 24 decembrie e ziua dumneavoastr�. Se �nt�mpl� foarte frumos, chiar �n Ajunul Cr�ciunului. Chiar, cum e s� fii n�scut �n ziua �n care se aud colindele?
M.D.: Cred cďż˝ e foarte interesant. Am fost nďż˝scut pe vremea cďż˝nd lumea se nďż˝stea acasďż˝; cu moasa. Sotia mea, mare pasionatďż˝ de horoscoape, m-a ďż˝ntrebat odatďż˝: „La ce orďż˝ te-ai nďż˝scut?“ Am ďż˝ntrebat-o pe mama, care nu stia decďż˝t cďż˝ ďż˝n acele clipe veneau colindďż˝torii. Ceea ce ďż˝nseamnďż˝ cďż˝ era trei - patru dimineata, cďż˝nd copiii vin la geam si ďż˝ntreabďż˝: „Ne dati ori nu ne dati?“ Si mama m-a dat.
I.A.: Frumos spus.
M.D.: De ziua mea, pentru mine e o bucurie si o usurare �n acelasi timp. Pentru c� am un sentiment asa de cald, de bine. E o s�rb�toare general�, la care se bucur� toti. Si �n acelasi timp n-am nici o responsabilitate dac� iese bine sau nu ziua mea; c� nu eu o organizez. Toat� lumea se bucur� oricum de ziua mea - pentru alte motive, slav� Domnului - si pe l�ng� ei si eu.

Un student mirat

I.A.: Cu toate c�, b�nuiesc, v� place c� se bucur� si pentru dumneavoastr�. S� revenim la copilul, la studentul mirat nimerit �n Bucuresti. �nt�lneati o lume nou�, o lume �n care v-ati trezit, pur si simplu, dintr-o ambitie legat� de firea dumneavoastr�, fiind �mpins de la spate numai de destin, cum spuneati. Si m�rturiseati c� primul an de facultate a fost destul de chinuit, al�turi de George Mih�it�...
M.D.: Si al doilea a fost la fel. S-a luminat totul abia din anul al treilea.
Vedeti, interviul dumneavoastr� are niste pereti. At�t. Dac� ar fi s� intru �n subiectul acesta ar trebui s� sparg peretii acestia. Este un subiect imens despre care chiar vreau s� scriu. Ceea ce ati spus adineaori este perfect adev�rat si exact. Asa este. Eu am venit accidental, nepreg�tit absolut deloc pentru admitere, dintr-o aiureal�. Aveam saptesprezece ani, ce putea fi �n capul unui copil? Ceva vag, nimic concret.
I.A.: Aveati saptesprezece ani fiindc� nu ati f�cut clasa a dou�sprezecea.
M.D.: Da. Am f�cut unsprezece clase, cum se f�ceau atunci. Cineva, un profesor de sport mi-a zis, dup� ce am spus o poezie la o serbare unde am luat premiul cel mare. N-am �nteles de ce mi l-au dat. Chiar nu pricepeam de ce. El mi-a spus c� ar trebui s� m� fac actor.
I.A.: Voia s� v� �njure.
M.D.: Din clipa aceea am fost mai atent la actori. La televizor. Nu am vďż˝zut nici un spectacol de teatru pďż˝nďż˝ cďż˝nd am fost student. M-am uitat si poate instinctul meu mi-a zis cďż˝ as putea sďż˝ fac si eu asa ceva. Nici nu stiam mďż˝car cďż˝ pentru actorie trebuie sďż˝ ai facultate. Dupďż˝ ce m-am informat oarecum, m-am apucat sďż˝-i spun lui taicďż˝-miu. Tata a fost ďż˝nvďż˝tďż˝tor, cu un simt pedagogic desďż˝vďż˝rsit. Un pedagog de modďż˝ veche. S-a enervat, nevenindu-i sďż˝ creadďż˝ si neacordďż˝ndu-mi vreo sansďż˝. Asta m-a ďż˝ncďż˝pďż˝tďż˝nat si am insistat. A mai fost ceva ce a contribuit la ceea ce avea sďż˝ urmeze. Atunci eram foarte ďż˝ndrďż˝gostit de o fatďż˝ de la un alt liceu. Fďż˝rďż˝ nici o sperantďż˝. Aproape cďż˝ nu mďż˝ cunostea. Dar eu o iubeam si ďż˝mi venea sďż˝ fac ceva nefďż˝cut. Eram bun la ďż˝nvďż˝tďż˝turďż˝ si simteam nevoia sďż˝ explodez pentru cďż˝ nimeni nu mďż˝ observa. Asta a adďż˝ugat portia aceea de curaj de care aveam nevoie pentru a-i spune lui taicďż˝-miu „Lasďż˝-mďż˝ sďż˝ fiu actor!“ Si tata, dupďż˝ ce s-a ďż˝ncďż˝pďż˝tďż˝nat mai ďż˝ntďż˝i, a ďż˝nteles situatia si s-a gďż˝ndit cďż˝ la teatru se dďż˝ admiterea eliminatorie ďż˝nainte, ca si la muzicďż˝ si sport. Si tata, care era un om pragmatic, a zis: „Copilul trebuie sďż˝ se descarce de obsesie. Lasďż˝' sďż˝ dea, sďż˝ se linisteascďż˝ - cďż˝ ďż˝l dau afarďż˝ imediat, fiindcďż˝ nu are ce cďż˝uta acolo - si dupďż˝ aia punem dosarul la Universitate undeva si gata“. Si el era foarte linistit. Nenorocirea a fost cďż˝ am trecut de prima probďż˝. Erau mii de candidati pe douďż˝zeci si cinci de locuri. Infernal. Si trierea cea mai mare se fďż˝cea la prima probďż˝, eliminatorie. Dupďż˝ asta, veneau pďż˝rintii, iar dialogul cel mai frecvent era: „Ce-ai fďż˝cut?“ „Am picat!“. Si cďż˝nd am coborďż˝t si eu, tata nici nu m-a ďż˝ntrebat altceva. Ba mďż˝ consola: „Hai sďż˝ mergem acasďż˝, nu-i nimic...“ Si i-am zis cďż˝ am trecut. Si nu a ďż˝nteles din prima clipďż˝. Mama unui viitor coleg, Gelu Colceag a exclamat: „Cum mďż˝i bďż˝iatule, tu ai trecut?“ Si ďż˝n clipa aceea tata a realizat. S-a prďż˝busit, pur si simplu. Si zice: „Si acum ce ne facem?“

„Savoarea de a construi“

I.A.: Asta da, lovitur��' de teatru!
M.D.: Am intrat pe ultima treapt�. Eu si George Mih�it�. M-a salvat proba scris� de literatur� rom�n�. Si acum �mi aduc aminte de atmosfera examenului si de faprul c� nu puteam distinge nimic dincolo de luminile care m� tintuiau. Cu colegii, apoi, a fost o problem� �n primii ani. Nu-i �ntelegeam. Eu eram c�zut din lun�.
I.A.: Iat� c� ati r�mas s� v� luptati cu �ntunericul rampei, de care pomeneati, mai bine de patruzeci de ani.
M.D.: Stiti ce se ďż˝ntďż˝mplďż˝? Poate cďż˝ as fi putut foarte bine sďż˝ fiu un profesor, un medic... Profesoara mea, Sanda Manu, o foarte mare profesoarďż˝, ďż˝mi zicea: „Diaconu, ce sďż˝ fac eu cu tine? Ce sďż˝ facďż˝ un teatru cu tine? Tu nu trebuiesti la nimic, tu nu arďż˝ti ďż˝n nici un fel. Te pune pe scenďż˝ omul si tu esti nimeni“. Nici ea nu ďż˝ntelegea, nici eu pe atunci cďż˝ cele mai bune personaje sďż˝nt astea; ďż˝n care pornesti constructia de la o foaie de hďż˝rtie, de la nimic, de la banal, cum sďż˝nt, de altfel, cele mai multe personaje. Firescul, normalul din noi, acestea au fost personajele mele de mai tďż˝rziu. Si este un domeniu urias, vast cu adevďż˝rat. Cu alte cuvinte, eu m-am dus unde a fost locul meu. Dar am ďż˝nteles greu lucrul ďż˝sta. Si m-am dus singur. Mai mult, m-am dus ďż˝n compozitie. Deci, eu fiind banal, se putea construi. Asa s-a ďż˝ntďż˝mplat ďż˝n facultate cďż˝nd s-a ďż˝mbolnďż˝vit o fatďż˝ din cele trei doamne la curte din „Regele gol“. Cum eram cel mai scund din clasďż˝, mi s-a pus rochia fetei si am intrat ďż˝n spectacol. Si am avut cel mai mare succes. Era rol de compozitie. Si asta a fost savoarea, asta e savoarea actoriceascďż˝ cu adevďż˝rat: sďż˝ te duci cďż˝tre altceva decďż˝t esti tu.
I.A.: Apoi filmul. Cum s-a �nt�mplat?
M.D.: Filmul a venit mai t�rziu. Eram deja consacrat �n lumea teatral�. Iar filmul m-a ajutat s� descop�r exact ceea ce am spus mai devreme: firescul, naturaletea, care este arma principal� pentru cinema. �n teatru am avut norocul s� intru �ntr-o familie fabuloas�; aceea a teatrului Bulandra, condus de Liviu Ciulei, Lucian Pintilie, cu marii actori de care am pomenit. De pild�, pentru c� veni vorba, din prima distributie a Scrisorii pierdute numai eu mai tr�iesc.
I.A.: Au!
M.D.: Da, asa este. Ei, ďż˝n clipa ďż˝n care ai suces cu un anumit tip de personaj - dau exemplul filmului „Actorii si sďż˝lbaticii“, un succes imens atunci, unde jucam un comisar - este periculos. Mi s-au oferit mai multe roluri de comisar, ulterior, pe care le-am refuzat. Si nimeni nu ďż˝ntelegea de ce. Pentru cďż˝ devii un mecanism, te automatizezi...
I.A.: Un cabotin.
M.D.: Nu cabotin. Te mecanizezi, pur si simplu. Lumea �ti pune o stampil� si asa r�m�i toat� viata. Iar marea savoare este aceea de a te duce mereu �n alt personaj, si �n altul... Savoarea, imensa pl�cere de a construi.