�N VOIA SORTII (I)
FOTO: diaconu.jpg
• interviu cu actorul Mircea Diaconu • Am �nceput discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, �ntr-o sear� de la sf�rsitul anului trecut, rememor�nd impresiile pe care le-am �ncercat cu 10 ani �n urm�, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric - Emanuel Schmitt, pus �n scen� de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „Sic� Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si �n care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului rom�nesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.
I-am amintit interlocutorului meu, r�ndurile mele de atunci - cam exaltate, recunosc acum - despre starea resimtit� �n fata unui act artistic ce s-a dovedit a fi, ulterior, de mare succes.
„Involuntar� complicitate �ntru iubire, varietatea sentimentelor si perceptia individual�, dualitate complementar� �n complexul teritoriu al sufletului femeiesc, exacerbate orgolii masculine seduse at�t de gratia carnal� c�t si de cea sufleteasc�, impetuozitatea si vehementa androgin� transformat� �n vulnerabilitate, dureroasa descoperire, si apoi reconstructia �ntregului functional cu iz de «menage a trois», toate astea la un loc, fiecare �n parte si multe altele pe deasupra - iat� datele unui text scris inteligent, cu verv� si cu o temeinic� cunoastere a regulilor dramaturgice. Plus doi mari actori care, firesc si sobru, cu mult� naturalete reusesc s� confere o not� personal� si inegalabil� unui spectacol care, �n acest moment cel putin, nu are alti termeni de referint�“.
Saiba si actorul
Ioan Amironoaie: Pentru c� am pornit de la acel spectacol, revin amintindu-v� c� atunci mi-ati acordat un scurt interviu. Tin minte c� v-am �ntrebat cum v� simtiti �n postura de „monstru“. Evident, m� refeream la formula aceea consacrat� de monstru sacru. Si mi-ati r�spuns: „Nu, nu s�nt monstru si am de g�nd s� ies la pensie un tip cumsecade“.
Mircea Diaconu: Da, si mai ales, vreau s� ies la pensie la timp. Nu am ajuns �nc� la v�rsta de pensie si o astept asa cum asteptam s� se termine zilele de armat�. Mai am doi ani si dou� luni.
I.A.: S�nteti hot�r�t s-o faceti?
M.D.: Absolut. E dreptul meu.
I.A.: Bine, veti iesi la pensie si veti colabora �n continuare cu teatrele, cu arta...
M.D.: Voi iesi la pensie pentru c� am fost salariat at�t amar de vreme: patruzeci si doi de ani.
I.A.: Si totusi, cum se �mpac� postura aceasta de pensionar cu cea de liber profesionist. Dup� c�te stiu, ati fost primul actor care ati iesit din sistem. M� refer la cel institutionalizat.
M.D.: Asta cu iesitul din sistem m� �ngrozeste, pentru seam�n� cu iesirea pensionarilor din viat�.
I.A.: Da, formularea este nefericit�, asa este.
M.D.: Ce se �nt�mpl�. Eu am fost primul actor din Rom�nia care a cobor�t de pe statul de plat�. Nu �nseamn� c� am plecat din sistemul teatral, vreau s� spun. Vedeam, si v�d si azi, actorul pe contract si nu pot discuta, c� e si penibil, dealtfel, despre salarile actorilor, care s�nt mizerabile. As prefera s� discut despre veniturile actorilor. Este o enorm� diferent� �ntre salariu si venituri. Pentru c� veniturile s�nt urmare a prestatiei artistice, a calit�tii acesteia. Putem discuta despre un box-office, de nevoia de tine sau lipsa de tine. De tine ca actor, ca artist. C� dac� e nevoie, atunci existi, dac� nu e nevoie nu trebuie s� existi ca artist. Pe c�t� vreme tot sistemul pe care �l avem ast�zi este ultrainstitutionalizat, �ntr-o inertie... si stiu ce spun pentru c� am lucrat �n teatru, am condus un teatru... Sistemul de azi nu este cu nimic mai bun dec�t cel de pe vremea Suzanei G�dea, c�nd se numea Consiliul... Nici nu mai stiu cum.
I.A.: �nteleg �n subtext c� vreti s� spuneti c� e r�u acest lucru.
M.D.: E foarte r�u. Adic� s�nt patru trepte de salarizare, pornesti din prima, apoi treci la a doua...
I.A.: Ca vitezele la masin�.
M.D.: Exact. Ast�zi s�nt la fel; sau aproape. Ceea ce este o prostie. pe de alt� parte, s-a mai �nt�mplat ceva groaznic azi. Legile ap�rute �ntre timp, europene unele dintre ele, nu ne disting. Noi s�ntem un corp special, �ntr-un colt. Noi nu producem. M� refer la lumea artistic�. Produsul muncii pe actor nu este egal cu cel al celuilalt. E diferit. Si este purt�tor de drepturi de autor. Nu e ca o saib�. Cineva produce o saib�. Altul produce o alt� saib� care este egal� cu cealalt�. Ceea ce produce un actor nu este egal cu cea ce produce un alt actor. Si poart� dreptul de autor. Deci nu poate fi stantat�, c�nt�rit� si pl�tit� la fel. Si apoi, actorul, dup� p�rerea mea nu are ce c�uta �n Codul muncii. �n sens salarial. Actorul, cred eu, trebuie s� fie pe contract. P�n� �n �'90, c�nd am iesit pe contract eram deja obosit, b�tr�n, tracasat de milioanele de treburi pe care a trebuit s� le fac p�n� atunci: filme, spectacole de teatru, mai scriam si c�te o carte pe un colt de mas�. Mereu f�ceam toate lucrurile �n acelasi timp, pentru c� asta era situatia. Am dorit ca din �'90 s� le fac pe r�nd. Speram eu, mult mai bine.
Dezertor de la post
I.A.: Despre dorul acesta de a scrie c�rti, pentru c� veni vorba, m�rturiseati undeva c� v-ar pl�cea enorm si v� exprimati speranta c� abia la pensie veti putea scrie mai mult. C�te aveti �n total?
M.D.: Am patru. Dar mici. E mai bine asa. Nu cred c� mai citeste cineva o carte c�t o c�r�mid�, ast�zi. Trebuie s� scrii ceva ce poate fi citit. �mi imaginam un prieten care �mi citeste o carte. De ce s�-l pedepsesc cu o carte imens�? A fost o glum�. Dar e un lucru delicat pentru viata mea, acesta... a scrie. Pentru c� mi-am descoperit t�rziu bucuria asta, pe la vreo dou�zeci si sapte de ani. Dac� v� intereseaz� v� spun mai multe. De altfel, s�nt lucruri pe care le spun foarte rar. �n primii ani dup� ce am terminat facultatea, st�team la c�min, c� nu aveam altundeva unde. Nici nu aveam salariu. Pe noi ne repartizau undeva, obligatoriu. Ori, tinerii de azi sufer� c� n-au un loc de munc�. Mai bine asa. C� a te trimite obligatoriu la Cucuieti, e mult mai grav si mai dramatic.
I.A.: Asta se �nt�mpla la alte specializ�ri.
M.D.: Da, profesorii de pild� ajungeau chiar si la Cucuieti. Dac� spun Cucuieti, la actori �nsemna Turda, B�rlad... E la fel, ca s� spun asa. Or eu am fost repartizat la Turda. Nu m-am dus si trei ani de zile a fost un chin pe care l-a suportat Teatrul Bulandra, vorbesc de domnul Liviu Ciulei, care s-a tot chinuit c�tiva ani de zile s� m� aduc� la Bucuresti si s�-mi ofere un statut normal, timp �n care veneau amenzi peste amenzi c� nu m-am prezentat la post. Dup� trei ani abia Teatrul Bulandra a reusit s� m� ia.
I.A.: Dar cum se face c� �n perioada pomenit� jucati �n Scrisoarea pierdut�?
M.D.: P�i da, jucam ca figurant.
I.A.: Pl�tit ca figurant. Pentru c� dumneavoastr� ati f�cut un rol mare acolo. Al�turi de Dem R�dulescu. �mi pare r�u c� aceast� prim� variant�, a Scrisorii pierdute din 1972, �n regia lui Liviu Ciulei, s-a pierdut.
M.D.: Nu s-a pierdut. N-a fost filmat�.
I.A.: Exact. Exist� niste film�ri de la repetitii. Bine c� am apucat s� o v�d de aproape treizeci de ori. Cu s�racul Toma Caragiu.
M.D.: Da, dup� moartea lui Caragiu s-a schimbat distributia.
I.A.: E adev�rat c� Rodica Tapalag� nu a mai vrut s� mai joace?
M.D.: Asa este. Nu a mai vrut.
Norocoasa impostur�
I.A.: R�m�sesem la...
M.D.: Da. Revenind, am stat patru ani �ntr-o c�m�rut� de serviciu, cu un pat pliant, cu o mas�, c�teva c�rti si c�teva discuri. Asa am tr�it. Veneam obosit, t�rziu seara, de m�ncat nu g�seam nic�ieri, nu aveam frigider, nu aveam nimic, se �nchidea la zece totul, m�ncam p�ine uscat�, dac� aveam... Nu spun lucrurile astea ca s� impresionez pe cineva, dar aceasta a fost realitatea. Si nu puteam adormi. Pentru c� dup� spectacol ai o stare de surescitare. �nc� vreo dou�-trei ore nu poti dormi. Asa e meseria noastr�. Ei, si �n aceste ore m� desc�rcam �ntr-un fel, m� linisteam scriind pe o h�rtie c�teva vorbe de peste zi. Si s-a �nt�mplat un lucru. Stiti c� la Bulandra erau niste concerte splendide pe care le sustinea formatia „Sfinx“, cu Dan Aldea si �ntre piesele muzicale Florian Pittis citea niste pastile extraordinare pe care le scria Radu Cosasu la vremea aceea. Divine erau, splendide, de spirit. Si s-a �nt�mplat ca Florian Pittis s� plece nu stiu unde. Si eu, pentru c� st�team �n c�m�ruta de serviciu, foarte aproape de teatru - mi-au dat locul acela Clody Berthola si Lucian Pintilie, dup� ce m-au v�zut dormind prin cabine - am fost chemat de urgent� s� tin eu �n locul lui Pittis aceste pauze. M-am dus si am cerut repede dosarul cu texte. Dar era �ncuiat, regizorul tehnic plecase... Cert este c� nu erau. Panic�, mai erau cinci minute, am plecat repede acas�, la c�m�ruta acea si am luat repede h�rtiile alea pe care le scriam eu noaptea, nervos de peste zi. Le-am adus, n-am spus nim�nui si le-am citit ca fiind ale lui Radu Cosasu. Sincer m�rturisesc dup� at�ta amar de vreme. I-am m�rturisit si lui. Nici nu s-a sup�rat pe mine, ba din contra. Am avut un succes n�prasnic. Si am prins curaj. Am �nceput s� le dau o form�, pentru c� p�n� atunci fuseser�, pur si simplu, arunc�ri pe h�rtie. Am �nceput s� le cizelez, s� le aranjez, s� le dau titluri, �n fine. Si c�nd s-a �nchegat ceva c�t de c�t m-am dus la revista „Luceaf�rul“, care avea pagini de literatur� masive... �n fine, cert este c� mi-a ap�rut o prim� carte de nuvele. Dup� ce pentru o nuvel� luasem deja premiul revistei. Dup� care am fost chemat la editura „Meridiane“ de Mircea S�ntimbreanu, care era director acolo. Si iar�si e bine s� ne aducem aminte de niste oameni.
„Nu eu decid“
I.A.: Cum era Mircea S�ntimbreanu? �n copil�rie aveam o multime de c�rtulii cu povestiri cu si despre copii scrise de el. Era, �ntr-un fel scriitorul celor mici.
M.D.: Un om de aproape doi metri, la v�rsta lui... Se spun despre el diverse istorii. Permiteti-mi s� spun una acum. Cine stie, poate om disp�rea si nu se vor sti. Se pare c� atunci c�nd el era t�n�r student, la facultate fuseser� niste misc�ri studentesti, ceva de st�nga... �n fine. Au ap�rut niste tineri studenti comunisti care au vrut s� se al�ture acestor misc�ri si scandaluri. Si se pare c� un t�n�r comunist a vrut si el s� aib� p�reri �ntr-un mediu studentesc, ceva de genul �sta. Si atunci, un student foarte �nalt, de vreo doi metri, care era Mircea S�ntimbreanu la vremea aceea, l-a luat de m�n� si a vrut s�-l dea afar�. Acela a fost foarte �nc�p�t�nat si atunci studentul �nalt i-a dat un sut �n fund de l-a aruncat pe sc�ri. Stim c� cel �nalt era Mircea S�ntimbreanu, dar mai apoi am aflat c� cel�lalt era Nicolae Ceausescu.
I.A.: Amuzant.
M.D.: Cazul este autentic si �l stiu din surs� autorizat�, chiar de la cel �n cauz�. Ei bine, Mircea S�ntimbreanu m-a chemat la el si mi-a zis: „Ti-am citit nuvela si ti-am preg�tit un contract de debut cu o carte de proz� scurt�. C�te mai ai?“ „Niciuna“ am r�spuns si nu i-a venit s� cread�. Mi-a dat termen sase luni s� vin cu restul. Si atunci a trebuit s� muncesc, ca s� spun asa. N-aveam �n plan lucrul �sta; asa mi s-a �nt�mplat toat� viata mea. Am fost �mpins de la spate.
I.A.: Cu exceptia faptului, spun eu, c� nu v-a �mpins nimeni s� faceti actoria. A fost o alegere.
M.D.: A fost si n-a fost. A fost ca o �ncercare, ca un loto, dac� vreti, ca un fel de �nc�p�t�nare copil�reasc� f�r� nici o motivatie �n spate. �n sensul c� nu aveam manifest�ri artistice, nu eram dintre cei care spuneau tot timpul versuri. Nu eram de tipul �sta; f�ceam matematic�, f�ceam real, liceu sportiv, nu aveam aplecare. A fost asa ca un accident. Dar asta-i soarta; p�n� la urm� trebuie s� te �mpaci cu ea. Si m� las mereu pe m�na sortii, care �ntotdeauna a stiut ce s� fac� cu mine, mai bine dec�t mi-am pl�nuit eu vreodat� viata.
I.A.: O s� cread� lumea c� nu s�nteti un lupt�tor.
M.D.: Ba da, s�nt foarte lupt�tor. �n clipa �n care soarta m� trimite undeva m� duc ca un disperat. Si �ncerc s� fac c�t pot de bine ceea ce am de f�cut. Dar nu eu decid. Pentru c� de c�te ori am �ncercat s�-mi decid eu �nsumi soarta, cineva de sus m-a trimis exact �n alt� parte. Unde nu m� asteptam. Ce-mi r�m�nea mie de f�cut? S� fac c�t mai bine cea ce am de f�cut. Asta-i singura mea datorie. Si azi si mereu asta am �ncercat.
|