ÎN VOIA SORTII (I)

FOTO: diaconu.jpg

• interviu cu actorul Mircea Diaconu •

Am ĂŽnceput discutia cu binecunoscutul actor Mircea Diaconu, undeva, la margine de oras, ĂŽntr-o searĂŁ de la sfĂŽrsitul anului trecut, rememorĂŽnd impresiile pe care le-am ĂŽncercat cu 10 ani ĂŽn urmĂŁ, la finalul unei reprezentatii de exceptie cu spectacolul „Variatiuni enigmatice“ de Eric - Emanuel Schmitt, pus ĂŽn scenĂŁ de regizorul Claudiu Goga printr-o colaborare a Teatrului „SicĂŁ Alexandrescu“ din Brasov cu Teatrul „Nottara“ din Bucuresti, si ĂŽn care evoluau, cu farmecul binecunoscut, doi mari actori ai teatrului românesc dintotdeauna: Alexandru Repan si Mircea Diaconu.
I-am amintit interlocutorului meu, rĂŽndurile mele de atunci - cam exaltate, recunosc acum - despre starea resimtitĂŁ ĂŽn fata unui act artistic ce s-a dovedit a fi, ulterior, de mare succes.
„InvoluntarĂŁ complicitate ĂŽntru iubire, varietatea sentimentelor si perceptia individualĂŁ, dualitate complementarĂŁ ĂŽn complexul teritoriu al sufletului femeiesc, exacerbate orgolii masculine seduse atĂŽt de gratia carnalĂŁ cĂŽt si de cea sufleteascĂŁ, impetuozitatea si vehementa androginĂŁ transformatĂŁ ĂŽn vulnerabilitate, dureroasa descoperire, si apoi reconstructia ĂŽntregului functional cu iz de «menage a trois», toate astea la un loc, fiecare ĂŽn parte si multe altele pe deasupra - iatĂŁ datele unui text scris inteligent, cu vervĂŁ si cu o temeinicĂŁ cunoastere a regulilor dramaturgice. Plus doi mari actori care, firesc si sobru, cu multĂŁ naturalete reusesc sĂŁ confere o notĂŁ personalĂŁ si inegalabilĂŁ unui spectacol care, ĂŽn acest moment cel putin, nu are alti termeni de referintĂŁ“.

Saiba si actorul

Ioan Amironoaie: Pentru cĂŁ am pornit de la acel spectacol, revin amintindu-vĂŁ cĂŁ atunci mi-ati acordat un scurt interviu. Tin minte cĂŁ v-am ĂŽntrebat cum vĂŁ simtiti ĂŽn postura de „monstru“. Evident, mĂŁ refeream la formula aceea consacratĂŁ de monstru sacru. Si mi-ati rĂŁspuns: „Nu, nu sĂŽnt monstru si am de gĂŽnd sĂŁ ies la pensie un tip cumsecade“.
Mircea Diaconu: Da, si mai ales, vreau sĂŁ ies la pensie la timp. Nu am ajuns ĂŽncĂŁ la vĂŽrsta de pensie si o astept asa cum asteptam sĂŁ se termine zilele de armatĂŁ. Mai am doi ani si douĂŁ luni.
I.A.: SĂŽnteti hotĂŁrĂŽt s-o faceti?
M.D.: Absolut. E dreptul meu.
I.A.: Bine, veti iesi la pensie si veti colabora ĂŽn continuare cu teatrele, cu arta...
M.D.: Voi iesi la pensie pentru cĂŁ am fost salariat atĂŽt amar de vreme: patruzeci si doi de ani.
I.A.: Si totusi, cum se ĂŽmpacĂŁ postura aceasta de pensionar cu cea de liber profesionist. DupĂŁ cĂŽte stiu, ati fost primul actor care ati iesit din sistem. MĂŁ refer la cel institutionalizat.
M.D.: Asta cu iesitul din sistem mĂŁ ĂŽngrozeste, pentru seamĂŁnĂŁ cu iesirea pensionarilor din viatĂŁ.
I.A.: Da, formularea este nefericitĂŁ, asa este.
M.D.: Ce se ÎntÎmplã. Eu am fost primul actor din România care a coborÎt de pe statul de platã. Nu Înseamnã cã am plecat din sistemul teatral, vreau sã spun. Vedeam, si vãd si azi, actorul pe contract si nu pot discuta, cã e si penibil, dealtfel, despre salarile actorilor, care sÎnt mizerabile. As prefera sã discut despre veniturile actorilor. Este o enormã diferentã Între salariu si venituri. Pentru cã veniturile sÎnt urmare a prestatiei artistice, a calitãtii acesteia. Putem discuta despre un box-office, de nevoia de tine sau lipsa de tine. De tine ca actor, ca artist. Cã dacã e nevoie, atunci existi, dacã nu e nevoie nu trebuie sã existi ca artist. Pe cÎtã vreme tot sistemul pe care Îl avem astãzi este ultrainstitutionalizat, Într-o inertie... si stiu ce spun pentru cã am lucrat În teatru, am condus un teatru... Sistemul de azi nu este cu nimic mai bun decÎt cel de pe vremea Suzanei GÎdea, cÎnd se numea Consiliul... Nici nu mai stiu cum.
I.A.: Înteleg în subtext cã vreti sã spuneti cã e rãu acest lucru.
M.D.: E foarte rĂŁu. AdicĂŁ sĂŽnt patru trepte de salarizare, pornesti din prima, apoi treci la a doua...
I.A.: Ca vitezele la masinĂŁ.
M.D.: Exact. Astãzi sînt la fel; sau aproape. Ceea ce este o prostie. pe de altã parte, s-a mai întîmplat ceva groaznic azi. Legile apãrute între timp, europene unele dintre ele, nu ne disting. Noi sîntem un corp special, într-un colt. Noi nu producem. Mã refer la lumea artisticã. Produsul muncii pe actor nu este egal cu cel al celuilalt. E diferit. Si este purtãtor de drepturi de autor. Nu e ca o saibã. Cineva produce o saibã. Altul produce o altã saibã care este egalã cu cealaltã. Ceea ce produce un actor nu este egal cu cea ce produce un alt actor. Si poartã dreptul de autor. Deci nu poate fi stantatã, cîntãritã si plãtitã la fel. Si apoi, actorul, dupã pãrerea mea nu are ce cãuta în Codul muncii. În sens salarial. Actorul, cred eu, trebuie sã fie pe contract. Pînã în ã'90, cînd am iesit pe contract eram deja obosit, bãtrîn, tracasat de milioanele de treburi pe care a trebuit sã le fac pînã atunci: filme, spectacole de teatru, mai scriam si cîte o carte pe un colt de masã. Mereu fãceam toate lucrurile în acelasi timp, pentru cã asta era situatia. Am dorit ca din ã'90 sã le fac pe rînd. Speram eu, mult mai bine.

Dezertor de la post

I.A.: Despre dorul acesta de a scrie cĂŁrti, pentru cĂŁ veni vorba, mĂŁrturiseati undeva cĂŁ v-ar plĂŁcea enorm si vĂŁ exprimati speranta cĂŁ abia la pensie veti putea scrie mai mult. CĂŽte aveti ĂŽn total?
M.D.: Am patru. Dar mici. E mai bine asa. Nu cred cã mai citeste cineva o carte cît o cãrãmidã, astãzi. Trebuie sã scrii ceva ce poate fi citit. Îmi imaginam un prieten care îmi citeste o carte. De ce sã-l pedepsesc cu o carte imensã? A fost o glumã. Dar e un lucru delicat pentru viata mea, acesta... a scrie. Pentru cã mi-am descoperit tîrziu bucuria asta, pe la vreo douãzeci si sapte de ani. Dacã vã intereseazã vã spun mai multe. De altfel, sînt lucruri pe care le spun foarte rar. În primii ani dupã ce am terminat facultatea, stãteam la cãmin, cã nu aveam altundeva unde. Nici nu aveam salariu. Pe noi ne repartizau undeva, obligatoriu. Ori, tinerii de azi suferã cã n-au un loc de muncã. Mai bine asa. Cã a te trimite obligatoriu la Cucuieti, e mult mai grav si mai dramatic.
I.A.: Asta se ĂŽntĂŽmpla la alte specializĂŁri.
M.D.: Da, profesorii de pildĂŁ ajungeau chiar si la Cucuieti. DacĂŁ spun Cucuieti, la actori ĂŽnsemna Turda, BĂŽrlad... E la fel, ca sĂŁ spun asa. Or eu am fost repartizat la Turda. Nu m-am dus si trei ani de zile a fost un chin pe care l-a suportat Teatrul Bulandra, vorbesc de domnul Liviu Ciulei, care s-a tot chinuit cĂŽtiva ani de zile sĂŁ mĂŁ aducĂŁ la Bucuresti si sĂŁ-mi ofere un statut normal, timp ĂŽn care veneau amenzi peste amenzi cĂŁ nu m-am prezentat la post. DupĂŁ trei ani abia Teatrul Bulandra a reusit sĂŁ mĂŁ ia.
I.A.: Dar cum se face cĂŁ ĂŽn perioada pomenitĂŁ jucati ĂŽn Scrisoarea pierdutĂŁ?
M.D.: PĂŁi da, jucam ca figurant.
I.A.: Plãtit ca figurant. Pentru cã dumneavoastrã ati fãcut un rol mare acolo. Alãturi de Dem Rãdulescu. Îmi pare rãu cã aceastã primã variantã, a Scrisorii pierdute din 1972, în regia lui Liviu Ciulei, s-a pierdut.
M.D.: Nu s-a pierdut. N-a fost filmatĂŁ.
I.A.: Exact. ExistĂŁ niste filmĂŁri de la repetitii. Bine cĂŁ am apucat sĂŁ o vĂŁd de aproape treizeci de ori. Cu sĂŁracul Toma Caragiu.
M.D.: Da, dupĂŁ moartea lui Caragiu s-a schimbat distributia.
I.A.: E adevĂŁrat cĂŁ Rodica TapalagĂŁ nu a mai vrut sĂŁ mai joace?
M.D.: Asa este. Nu a mai vrut.

Norocoasa imposturĂŁ

I.A.: RĂŁmĂŁsesem la...
M.D.: Da. Revenind, am stat patru ani ĂŽntr-o cĂŁmĂŁrutĂŁ de serviciu, cu un pat pliant, cu o masĂŁ, cĂŽteva cĂŁrti si cĂŽteva discuri. Asa am trĂŁit. Veneam obosit, tĂŽrziu seara, de mĂŽncat nu gĂŁseam nicĂŁieri, nu aveam frigider, nu aveam nimic, se ĂŽnchidea la zece totul, mĂŽncam pĂŽine uscatĂŁ, dacĂŁ aveam... Nu spun lucrurile astea ca sĂŁ impresionez pe cineva, dar aceasta a fost realitatea. Si nu puteam adormi. Pentru cĂŁ dupĂŁ spectacol ai o stare de surescitare. ÎncĂŁ vreo douĂŁ-trei ore nu poti dormi. Asa e meseria noastrĂŁ. Ei, si ĂŽn aceste ore mĂŁ descĂŁrcam ĂŽntr-un fel, mĂŁ linisteam scriind pe o hĂŽrtie cĂŽteva vorbe de peste zi. Si s-a ĂŽntĂŽmplat un lucru. Stiti cĂŁ la Bulandra erau niste concerte splendide pe care le sustinea formatia „Sfinx“, cu Dan Aldea si ĂŽntre piesele muzicale Florian Pittis citea niste pastile extraordinare pe care le scria Radu Cosasu la vremea aceea. Divine erau, splendide, de spirit. Si s-a ĂŽntĂŽmplat ca Florian Pittis sĂŁ plece nu stiu unde. Si eu, pentru cĂŁ stĂŁteam ĂŽn cĂŁmĂŁruta de serviciu, foarte aproape de teatru - mi-au dat locul acela Clody Berthola si Lucian Pintilie, dupĂŁ ce m-au vĂŁzut dormind prin cabine - am fost chemat de urgentĂŁ sĂŁ tin eu ĂŽn locul lui Pittis aceste pauze. M-am dus si am cerut repede dosarul cu texte. Dar era ĂŽncuiat, regizorul tehnic plecase... Cert este cĂŁ nu erau. PanicĂŁ, mai erau cinci minute, am plecat repede acasĂŁ, la cĂŁmĂŁruta acea si am luat repede hĂŽrtiile alea pe care le scriam eu noaptea, nervos de peste zi. Le-am adus, n-am spus nimĂŁnui si le-am citit ca fiind ale lui Radu Cosasu. Sincer mĂŁrturisesc dupĂŁ atĂŽta amar de vreme. I-am mĂŁrturisit si lui. Nici nu s-a supĂŁrat pe mine, ba din contra. Am avut un succes nĂŁprasnic. Si am prins curaj. Am ĂŽnceput sĂŁ le dau o formĂŁ, pentru cĂŁ pĂŽnĂŁ atunci fuseserĂŁ, pur si simplu, aruncĂŁri pe hĂŽrtie. Am ĂŽnceput sĂŁ le cizelez, sĂŁ le aranjez, sĂŁ le dau titluri, ĂŽn fine. Si cĂŽnd s-a ĂŽnchegat ceva cĂŽt de cĂŽt m-am dus la revista „LuceafĂŁrul“, care avea pagini de literaturĂŁ masive... În fine, cert este cĂŁ mi-a apĂŁrut o primĂŁ carte de nuvele. DupĂŁ ce pentru o nuvelĂŁ luasem deja premiul revistei. DupĂŁ care am fost chemat la editura „Meridiane“ de Mircea SĂŽntimbreanu, care era director acolo. Si iarĂŁsi e bine sĂŁ ne aducem aminte de niste oameni.

„Nu eu decid“

I.A.: Cum era Mircea Sîntimbreanu? În copilãrie aveam o multime de cãrtulii cu povestiri cu si despre copii scrise de el. Era, într-un fel scriitorul celor mici.
M.D.: Un om de aproape doi metri, la vĂŽrsta lui... Se spun despre el diverse istorii. Permiteti-mi sĂŁ spun una acum. Cine stie, poate om dispĂŁrea si nu se vor sti. Se pare cĂŁ atunci cĂŽnd el era tĂŽnĂŁr student, la facultate fuseserĂŁ niste miscĂŁri studentesti, ceva de stĂŽnga... ĂŽn fine. Au apĂŁrut niste tineri studenti comunisti care au vrut sĂŁ se alĂŁture acestor miscĂŁri si scandaluri. Si se pare cĂŁ un tĂŽnĂŁr comunist a vrut si el sĂŁ aibĂŁ pĂŁreri ĂŽntr-un mediu studentesc, ceva de genul ĂŁsta. Si atunci, un student foarte ĂŽnalt, de vreo doi metri, care era Mircea SĂŽntimbreanu la vremea aceea, l-a luat de mĂŽnĂŁ si a vrut sĂŁ-l dea afarĂŁ. Acela a fost foarte ĂŽncĂŁpĂŁtĂŽnat si atunci studentul ĂŽnalt i-a dat un sut ĂŽn fund de l-a aruncat pe scĂŁri. Stim cĂŁ cel ĂŽnalt era Mircea SĂŽntimbreanu, dar mai apoi am aflat cĂŁ celĂŁlalt era Nicolae Ceausescu.
I.A.: Amuzant.
M.D.: Cazul este autentic si ĂŽl stiu din sursĂŁ autorizatĂŁ, chiar de la cel ĂŽn cauzĂŁ. Ei bine, Mircea SĂŽntimbreanu m-a chemat la el si mi-a zis: „Ti-am citit nuvela si ti-am pregĂŁtit un contract de debut cu o carte de prozĂŁ scurtĂŁ. CĂŽte mai ai?“ „Niciuna“ am rĂŁspuns si nu i-a venit sĂŁ creadĂŁ. Mi-a dat termen sase luni sĂŁ vin cu restul. Si atunci a trebuit sĂŁ muncesc, ca sĂŁ spun asa. N-aveam ĂŽn plan lucrul ĂŁsta; asa mi s-a ĂŽntĂŽmplat toatĂŁ viata mea. Am fost ĂŽmpins de la spate.
I.A.: Cu exceptia faptului, spun eu, cĂŁ nu v-a ĂŽmpins nimeni sĂŁ faceti actoria. A fost o alegere.
M.D.: A fost si n-a fost. A fost ca o încercare, ca un loto, dacã vreti, ca un fel de încãpãtînare copilãreascã fãrã nici o motivatie în spate. În sensul cã nu aveam manifestãri artistice, nu eram dintre cei care spuneau tot timpul versuri. Nu eram de tipul ãsta; fãceam matematicã, fãceam real, liceu sportiv, nu aveam aplecare. A fost asa ca un accident. Dar asta-i soarta; pînã la urmã trebuie sã te împaci cu ea. Si mã las mereu pe mîna sortii, care întotdeauna a stiut ce sã facã cu mine, mai bine decît mi-am plãnuit eu vreodatã viata.
I.A.: O sĂŁ creadĂŁ lumea cĂŁ nu sĂŽnteti un luptĂŁtor.
M.D.: Ba da, sînt foarte luptãtor. În clipa în care soarta mã trimite undeva mã duc ca un disperat. Si încerc sã fac cît pot de bine ceea ce am de fãcut. Dar nu eu decid. Pentru cã de cîte ori am încercat sã-mi decid eu însumi soarta, cineva de sus m-a trimis exact în altã parte. Unde nu mã asteptam. Ce-mi rãmînea mie de fãcut? Sã fac cît mai bine cea ce am de fãcut. Asta-i singura mea datorie. Si azi si mereu asta am încercat.