„Presedintele B�sescu a fost gresit informat“
• este de p�rere primarul comunei Ion Creang�, cu privire la transmiterea Parlamentului, de c�tre presedinte, spre reexaminare a Legii privind scoaterea din fondul forestier a terenului necesar investitiei pentru podul de peste Siret • primarul Prichici a precizat c� Ocolul Silvic ar fi trebuit s� nu aib� nici o pretentie, �n conditiile �n care �n anul 1965 nu avea nici o „palm� de teren“ �n zona podului de peste r�ul Siret • seful administratiei publice din Ion Creang� va �nainta un memoriu presedintelui Rom�niei, pentru prezentarea situatiei reale •
Primarul comunei Ion Creang� a primit cu tristete si nemultumire decizia presedintelui B�sescu de a returna Parlamentului spre reexaminare Legea privind scoaterea din fondul forestier a terenului necesar investitiei de la Ion Creang�, prin care ar fi fost salvat podul ce traverseaz� Siretul, grav afectat de inundatiile din 2008 si 2010. Consiliul Judetean are nevoie, pentru realizarea investitia la lucr�rile de consolidare ale malurilor si a podului de peste r�ul Siret, de o suprafat� de teren, de circa 14 hectare, care se afl� �n administrarea Directiei Silvice Neamt. Pentru aceasta, la initiativa deputatului Marius Neculai, a ap�rut legea care aprob� scoaterea din administrarea silvicultorilor a suprafetei necesare realiz�rii lucr�rilor si trecerea �n domeniul public. Numai c� legea a ajuns pe masa presedintelui pentru a fi promulgat�. Nu s-a �nt�mplat acest lucru, iar presedintele a cerut ca legea s� fie reexaminat�. Motivul: Directia Silvic� Neamt ar trebui s� obtin� �n compensare de la Consiliul Judetean o suprafat� de teren egal� cu cea pierdut�. Petric� Prichici, primarul comunei mentionate, a precizat c� pretentiile Directiei Silvice Neamt s�nt nejustificate, pentru c� suprafata de teren �n discutie a apartinut oamenilor p�n� �n 1965. Abia dup� acel an, Ocolul Silvic a �nceput s� cultive vegetatie forestier� pe c�te un hectar sau alte suprafete de teren.
Memoriu �n atentia presedintelui B�sescu
Primarul Petric� Prichici consider� c� seful statului a fost gresit informat. „Ocolul Silvic ar trebui s� ne dea gratis acest teren, f�r� nici o pretentie, pentru c� acel teren a fost p�n� �n anul 1965 al oamenilor din Ion Creang�, care aveau gospod�riile pe malul Siretului. Abia dup� Nationalizare silvicultorii au �nceput s� planteze vegetatie forestier� pe malul r�ului. Nu cred c� pot aduce �n sprijinul lor acte de �nainte de 1962, care s� fac� dovada c� au avut teren �n zona r�ului Siret. Revenind la nepromulgarea legii initiate de domnul deputat Marius Neculai, cred c� domnul presedinte a fost gresit informat asupra acestui subiect, desi nu ar fi trebuit, pentru c� acum c�tiva ani a vizitat podul de la Ion Creang�. Trebuie s� se �nteleag� c� problema este de interes national, mai ales c� la o nou� viitur� podul poate r�m�ne pe uscat, iar apa va n�v�li �n partea din vale a localit�tii Ion Creang�. Avem documente c�, pe la anul 1400, �n zona satului Recea era confluenta r�ului Moldova cu Siret. Din cauza schimb�rii perpetue a albiei si a depunerii de aluviuni pe malul drept s�ntem �n pericol de a fi inundati oric�nd, lucru pe care l-au constatat si specialistii. Acestia au precizat c� a fost deviat cursul r�ului Siret cu 1,5 kilometri, cu multe eroziuni de mal st�ng si depuneri de aluviuni pe cel drept. Dac� nu se realizeaz� aceast� investitie, 5 comune vor avea de suferit si, implicit, peste 25.000 de locuitori“, a declarat primarul Prichici. Acesta a precizat c� nici podul de peste Siret nu a fost construit corespunz�tor, ci �n ritm comunist, de „cincinal“, si c� lungimea constructiei este de doar 36 de metri, ceea ce reprezint� doar o treime din lungimea prev�zut� �n proiect. „C�nd a fost construit podul, �n perioada 1968-1972, s-a lucrat repede la «cincinal» si podul a fost scurtat la 36 de metri, �n loc de trei ori mai mult. Constructia ar fi trebuit s� �nceap� din dreptul fostului Complex de crestere a porcilor si p�n� la prima cas� din Ion Creang�. Oricum ar fi, cu proiect sau f�r�, intention�m s� mut�m toate gospod�riile din valea satului �n zona satului Izvor“, a mai spus primarul Prichici. Acesta a �ncheiat preciz�nd c� �n zilele urm�toare va fi �ntocmit un memoriu la care vor fi anexate mai multe acte, iar acesta va fi trimis Presedentiei Rom�niei.
|