Birul pe poluare, o veste bun�
• deputatii au aprobat proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule • astfel, birul va fi mai mic cu p�n� la 25% • nemtenii care au achitat-o, de la 1 iulie 2008, au sanse s� recupereze o parte din bani • se poate solicita diferenta de sum� dintre taxa pl�tit� si cea nou� • Dup� luni de dezbateri, proiectul de lege privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, a fost aprobat �n sf�rsit de Camera Deputatilor, urm�nd s� intre �n vigoare dup� publicarea �n Monitorul Oficial. Vestea bun� este c� actul normativ prevede o reducere a taxei de poluare cu p�n� la 25%. Acest lucru d� posibilitatea nemtenilor ca �n cazul �n care taxa de poluare pe care au pl�tit-o de la 1 iulie 2008 este mai mare dec�t cea rezultat� prin aplicarea noii legi, s� poat� solicita restituirea sumelor reprezent�nd diferenta de tax� pl�tit�. Cu alte cuvinte, dac� un nemtean a pl�tit o tax� de 500 de euro, iar conform noi legi pentru autovehiculul respectiv trebuie achitat� o tax� de 350 de euro, contribuabilul poate solicita diferenta de 150. Conform prevederilor noii legi, care are la baz� principiul poluatorul pl�teste, taxa de poluare va fi pl�tit� o singur� dat�, at�t pentru autovehiculele noi sau second-hand care s�nt �nmatriculate pentru prima dat� �n Rom�nia, indiferent dac� autovehiculul este produs �n tar� sau str�in�tate, c�t si pentru autovehiculele �nmatriculate �nainte de anul 2007 pentru care nu a fost pl�tit� o astfel de tax�. Pentru autovehiculele �nmatriculate �nainte de anul 2007, taxa de poluare va fi achitat� �n momentul primei transcrieri a dreptului de proprietate a autovehiculelor �n cazul �nstr�in�rii acestora, dup� ce intr� �n vigoare legea. Taxa ar urma s� fie achitat� de c�tre cump�r�tor.
Noua tax� va fi calculat� �n functie de tipul motoriz�rii, capacitatea cilindric�, emisia de CO2 si norma de poluare. S�nt scutite de la tax� autovehiculele �ncadrate �n categoria vehiculelor istorice, celor acordate institutiilor de �nv�t�m�nt, s�n�tate si cultur� etc, confiscate sau destinate competitiilor sportive. �n cazul autovehiculelor echipate cu motor diesel prev�zute cu filtru de particule, cuantumul taxei se reduce cu 25%. Numai �n Neamt, p�n� la jum�tatea lunii iulie a cestui an, bugetul de stat �ncasase aproximativ 700 de miliarde de lei vechi din taxa de poluare. Nu toti nemtenii au agreat acest lucru, drept pentru care au dat �n judecat� statul si au solicitat returnarea banilor. De la institurea birului, �n 1997, si p�n� la jum�tatea acestui an, peste 400 de nemteni s-au adresat instantelor de judecat� pentru recuperarea banilor. Aproximativ 200 de litigii au fost solutionate definitiv de judec�tori, iar trei sferturi din procese au fost c�stigate de pl�titorii de taxe. Astfel, bugetul de stat a returnat aproape 11 miliarde de lei vechi. �n 60 de cazuri, procesele au fost pierdute.
|