Salariile dasc�lilor, date, dar cum?
• contabilii unit�tilor de �nv�t�m�nt nu stiu �n baza a ce prevederi s� calculeze salariile pe luna care se �ncheie peste c�teva zile • „Profesorii sun� la noi �n draci ca s� afle cum se dau lefurile pe aceast� lun� si nu stim ce s� le r�spundem“, a declarat Gabriel Plosc�, presedintele SLI Neamt • Circa 10.000 de salariati din Neamt, toti lucr�tori �n unit�tile de �nv�t�m�nt, risc� s� nu �si primeasc� lefurile la timp din cauza vidului legislativ. Desi se vorbeste despre aplicarea prevederilor Legii salariz�rii unice, pentru angajatii din educatie mai s�nt multe am�nunte care nu se cunosc si �n lipsa lor nu se pot stabili salariile cuvenite fiec�rui angajat. Teoretic, lefurile care se vor acorda �n ianuarie 2010 nu pot fi mai mici dec�t cele din decembrie 2009. Practic, s-ar putea ca lucrurile s� nu fie chiar asa, dar dac� se va �nt�mpla asta, sindicalistii amenint� cu proteste, pentru c� guvernantii au anuntat si sustinut tot timpul c� bugetarilor le vor �ngheta salariile �n acest an, adic� vor r�m�ne la valoarea de luna trecut� si nu c� le vor fi reduse. „Nu este exclus ca salariile pe ianuarie 2010 s� fie mai mici dec�t cele de pe decembrie 2009. O dovad� clar� este c� a sc�zut sporul de rural, care ajungea p�n� la 80% si acum este limitat la maximum 20%. Ar fi trebuit purtate discutii cu reprezentantii ministerelor care s�nt implicate �n salarizarea din educatie �nc� de s�pt�m�na trecut�, dar s-au am�nat pentru �nceputul acestei s�pt�m�ni, ceea ce a dus la crearea unei st�ri de neliniste �n scoli. Deocamdat� b�jb�im legislatia referitoare la salarizare. Profesorii sun� la noi �n draci ca s� afle cum se dau lefurile pe aceast� lun� si nu stim ce s� le r�spundem. Tot astept�m criteriile de aplicare a Legii salariz�rii unice. Ne intereseaz� s� purt�m negocieri pentru cresterea valorii coeficientilor“, a declarat Gabriel Plosc�, presedintele Sindicatului Liber din �nv�t�m�nt Neamt.
.
Cum r�m�ne cu salariile de merit?
Sindicalistul a mai afirmat c� tot ce se spune �n domeniul salariz�rii unor anumite categorii sociale par a fi doar vorbe �n v�nt, spuse doar ca promisiuni de campanie electoral�: „Constat�m cu regret c� s-a f�cut at�ta tam-tam cu salariile si pensiile nesimtite, despre care se spunea c� vor disp�rea, si de fapt a fost un balon de spum�. Toate acele lefuri si pensii exagerat de mari r�m�n �n plat�, pentru c� vor �ngheta veniturile. Nu se modific� nimic la valoarea lor. Cineva ar trebui s� �si asume r�spunderea pentru aceast� parad� fals�. La noi, campania electoral� �nseamn� minciuni de la un cap�t la altul si ar trebui s� nu mai credem nimic din ce ni se spune. La fel s-a �nt�mplat si cu Legea educatiei, care ulterior a devenit neconstitutional�, dup� ce s-a f�cut at�ta tam-tam, s-a pierdut at�ta vreme si energie pe discutii si negocieri. Vorbe �n v�nt! Acum am ajuns s� nu stim cum s� calcul�m salariile pentru a iesi la nivelul celor de luna trecut�, desi mai s�nt c�teva zile si ar trebui date!“. O problem� de interes major �n �nv�t�m�nt o reprezint� salariile de merit, care din acest an nu se mai acord�, dar acest lucru nu s-a anuntat oficial, ci numai s-au trezit angajatii din educatie c� nu mai exist� prevederi legale �n baza c�rora s� se aloce. Povestea e c� dac� salariile r�m�n la nivelul celor de anul trecut, �n mod automat, beneficiarii salariilor de merit din 2009 le vor �ncasa si anul acesta. Doar c� nu exist� cadru legal pentru alocarea lor. Pe de alt� parte, este posibil ca unii dintre cei care le-ar putea primi �n 2010 s� nu le merite, dac� ar fi s� li se evalueze activitatea didactic� pe 2009, �ntruc�t ei au fost recompensati cu 15% la salariu pentru prestatia din 2008. „Teoretic, cei care au avut salarii de merit �n 2009 ar trebui s� le ia si �n 2010, desi nu e corect, pentru c� evaluarea pentru salariul de merit s-a f�cut �n 2008 si atunci ar fi pl�titi de dou� ori pentru aceeasi munc�. Pe de alt� parte, dac� se scoate salariul de merit din leafa acelor beneficiari, salariile scad �n acest an �n comparatie cu cele de anul trecut si iar nu iese treaba. Ne cred un popor de prosti guvernantii nostri“, a mai spus presedintele Gabriel Plosc�. Teoretic, salariile �n �nv�t�m�nt se dau �n prima s�pt�m�n� a lunii, �n contul lunii trecute.
|