Zi neagr� la ATI Roman
Cinci bolnavi au decedat vineri, 11 aprilie, la Sectia Anestezie Terapie Intensiv� (ATI), din cauza unor afectiuni necrut�toare. Doctor Nicoleta Buga, medic sef al Sectiei ATI, a declarat c�, �n unele cazuri, decesul era de asteptat, av�nd �n vedere starea extrem de grav� �n care au venit pacientii. Afectiunile hepatice au fost principalul motiv care a dus la complicatiile afectiunii de baz�, respectiv cirozele, �n urma c�rora au decedat dou� persoane. „Este, �ntr-adev�r, un num�r record de decese �nregistrate �n 24 de ore. Dac� lu�m �ns� �n calcul starea grav� �n care pacientii au fost adusi �n reanimare, decesul putea fi anticipat, pentru c� sansele de supravietuire �n urma unor astfel de boli s�nt foarte reduse, chiar nule. Pacientii aveau v�rste cuprinse �ntre 60 si 80 de ani. Familiile unora dintre decedati i-au adus la spital �n ultima clip�, preciz�nd c� au vrut doar s�-si fac� datoria. Unii erau �n com� atunci c�nd au sosit la noi. Ca si medici reanimatori, nu putem face altceva dec�t s� �i monitoriz�m si s� le administr�m medicatia corespunz�toare. Cirozele hepatice decompensate au dus la deces, iar �n zona Roman, majoritatea acestor afectiuni foarte grave s�nt cauzate de consumul excesiv de alcool“, a declarat doctor Nicoleta Buga, medic sef al Sectiei ATI din cadrul Spitalului Roman.
|