La un pas de moarte dup� cearta cu tovar�sul de pahar
Vasile Stanciu, �n v�rst� de 24 de ani, domiciliat �n Farcasa, a ajuns �n spital �n stare critic� �n noaptea de 5/6 decembrie, fiind victima unei grave agresiuni. Aceasta a fost urmarea unui conflict spontan izbucnit pe fondul consumului exagerat de alcool. Cu c�teva ore �nainte de producerea nenorocirii, Vasile Stanciu a b�ut �mpreun� cu cons�teanul s�u Vasile T, �n v�rst� de 28 de ani. La un moment dat, cei doi b�rbati s-au luat la hart�, iar Vasile T. a scos un briceag si l-a �njunghiat pe Stanciu �n mai multe r�nduri. Astfel, victima s-a ales cu o plag� precordial� si cu sectionarea arterei mamare, precum si cu o plag� penetrant� �n partea dreap� a toracelui, care i-a afectat pl�m�nul. Initial, pacientul a ajuns la stationarul din Borca unde a primit primele �ngrijiri medicale, dup� care a fost transportat la Spitalul Judetean. Potrivit preciz�rilor f�cute de c�tre doctor Anca Olaru care �n noaptea de 5/6 decembrie a fost de gard� la Unitatea de Primire a Urgentelor, din momentul producerii agresiunii si p�n� c�nd a ajuns pacientul la spital a trecut cam mult timp, ceea ce a generat complicarea st�rii sale. „C�nd a ajuns la noi, pacientul era �n stare de soc hemoragic si avea si probleme de natur� respiratorie, din cauza pl�gii suferite la nivelul pl�m�nului. Din acest motiv, dup� ce starea lui s-a stabilizat, asa �nc�t s� poat� fi transportat, t�n�rul a fost transferat la Clinica de Chirurgie Toracic� Iasi, pentru a suporta interventia chirurgical� de specialitate, pe care o reclama starea sa“, a declarat doctor Anca Olaru.
Vasile T., autorul agresiunii este cunoscut ca o persoan� violent�. Politistii care efectueaz� ancheta au �ntocmit dosar penal, iar �n functie de num�rul de zile de �ngrijiri medicale acordate se va face �ncadrarea juridic� a faptei.
|
Comentarii la acest articol: |
Ad�ugat de bavaria la data 07.12.2007 19:57 |
Tovarasi de pahar -- lucru neadevarat
nu stiu cum faceti voi o ancheta dar nu aveti informatii corecte despre incident. in primul rand nu erau tovarasi de pahar si nu au petrecut timpul impreuna.
fapta s-a intamplat cand acestia s-au intalnit pe drum, dupa ce faptasul a consumat alcool. victima nu consumase acool pentru ca are probleme medicale care ii interzic acest lucru.
faptasul a iscat o cearta nefiind provocat de victima. dupa o imbranceala faptasul a scos un cutit, nu briceag, si profitand de neatentia victimei l-a injunghiat in mai multe locuri, dintre care cel mai grav in apropierea inimii. Ce relatati despre momentele dupa incident este adevarat.
nu aveti dreptul sa denaturati faptele si sa le prezentati ca o stire de la ora 17, doar ca sa fie ceva senzational. este intradevar ceva senzational in toata povestea aceasta, ca victima a supravietuit dupa o rana asa de grava, cauzatoare de moarte. |
|
|