Sedinta de Consiliu cu parfum de vacanta, la Roman
• la �ntrunirea de ieri au participat doar 13 din cei 21 de alesi locali Alesii locali romascani s-au reunit, ieri, 28 iunie, cu efectivul redus, �n cadrul sedintei extraordinare a Consiliului Local al Municipiului Roman, pentru a se pronunta asupra unui numar de 11 proiecte de hotar�re. La sedinta au participat doar 13 consilieri din 21, restul absent�nd din diverse motive. „Chestiunea arzatoare“, proiectul de modernizare a strandului municipal, a fost am�nat pentru alta �ntrunire a consilierilor locali. Primarul Dan Ioan Carpusor, aflat �n concediu, si-a exprimat dorinta de a participa la discutiile cu privire la acest important proiect, ce a generat, �n sedinta ordinara de la �nceputul lui iunie, discutii si orgolii nebanuite �n r�ndurile consilierilor, �n special al celor PSD. Pe ordinea de zi au fost trecute proiecte de hotar�re cu privire la concesionarea de terenuri sau efectuarea unor schimburi de suprafete, dar, din cauza ne�ndeplinirii a doua treimi din cvorum, acestea au fost am�nate. Au trecut proiectele cu privire la aprobarea unor tarife, modificarea organigramei statului de functii si a numarului de personal al Consiliului Local, repartizarea locuintei ANL, componenta comisiei de licitatii si proiectul privind aprobarea efectuarii unor cheltuieli pentru achizitia de instrumente muzicale pentru Colegiul National „Roman-Voda“. Singurul proiect care nu a trecut a fost modificarea bugetului local pe anul 2007, consilierii Marius Popescu, Mihail Florea si Constantin Ghica opin�nd ca ar fi trebuit discutat mai pe larg. Mihail Florea a facut trimiteri la faptul ca echipa HCM a primit o suma mare de bani �n conditiile �n care tinta va fi evitarea retrogradarii din Liga Nationala, iar pentru parcari nu s-au gasit bani, cu toate ca exista un proiect initiat de catre el, �nca de acum doi ani. „N-as mai vrea sa vad turn�ndu-se asfalt pe strada cu roaba si cu oameni �n tenisi. As vrea sa vad si eu borduri, trotuare si parcari. Consider ca o suma de cinci miliarde de lei vechi s-ar fi putut rupe de la alte capitole pentru realizarea unor noi locuri de parcare“, a mentionat �n fata colegilor Mihail Florea. Referitor la aceste aspecte, directorul financiar al Primariei Roman, Mihai Plaii, a precizat ca aceasta nu este o rectificare de buget local, ci o modificare, deoarece s-a �ncasat, �n plus, suma de 2.600.000 lei. „La capitolul �nvatam�nt s�nt obligatii financiare restante din anul trecut, pe care trebuie neaparat sa le onoram. �n ceea ce priveste echipa de handbal, consider ca suma acordata va fi suficienta si pentru abordarea unui alt obiectiv dec�t retrogradarea. Sa nu uitam ca, anul trecut, cu un buget de 14 miliarde de lei vechi, echipa a ajuns �n semifinalele unei cupe europene. �n ceea ce priveste parcarile, acestea au fost prinse �n proiectele licitate �n baza �mprumutului de 140 miliarde de lei vechi pe care Primaria Roman l-a contractat la Banc Post“, a lamurit situatia Mihai Plaii. Acest proiect nu a fost votat de nici un consilier, ceea ce �nseamna ca va fi dezbatut si �n sedinta urmatoare a Consiliului Local.
|