Doamna Elena Cuza, comemorata la Piatra Neamt
• actiunea face parte dintr-o serie de manifestari organizate cu prilejul Zilelor Scolii „Elena Cuza“ O manifestare culturala dedicata Elenei Cuza s-a desfasurat luni, 21 mai, �n curtea Fundatiei de �ngrijiri Comunitare si a Sindicatului Pensionarilor de pe strada Stefan cel Mare din Piatra Neamt, unde se afla si bustul �n bronz, opera a sculptorului pietrean Silviu Bejan. Actiunea a fost prilejuita de Zilele Scolii „Elena Cuza“ din localitate si a fost organizata de Complexul Muzeal �n colaborare cu scoala aniversata, precum si cu cele doua organizatii de pensionari pietrene, la care au participat oameni de toate v�rstele, iubitori de istorie. Un grup de elevi, �ndrumati de cadrele didactice Silvia Avarvarei, Rodica Porumb, Elena Toader si Ioan Grigore au depus o coroana de flori la statuia Elenei Cuza, dupa care profesoara Doina Iliescu, director al scolii sarbatorite, a prezentat mesajul conducerii unitatii de �nvatam�nt. Despre viata, activitatea si personalitatea Elenei Doamna, cum era numita �n popor, care a trait ultimii ani ai vietii la Piatra Neamt, a vorbit Elena Cojocariu, muzeograf la Complexul Muzeal Neamt. Apoi, dr. Elena H�ncu, presedinta Fundatiei de �ngrijiri Comunitare, profesorii Radu Toma si Gheorghe Vadana, lideri ai Sindicatului de Pensionari, au transmis salutul organizatiilor de v�rstnici din urbe.
�n �ncheiere, elevii scolii aniversate au prezentat un frumos program artistic pe aceasta tema. Elena Cuza s-a nascut la 17 iunie 1825, la Solesti, judetul Vaslui, �n familia Rosetti, si a murit la Piatra Neamt, la 9 aprilie 1909. A fost �nmorm�ntata �n satul natal, dupa cum si-a exprimat dorinta. Cu o educatie aleasa, dupa severele principii ale vremii, t�nara Elena a fost introdusa �n �nalta societate la Iasi, unde l-a cunoscut Alexandru Ioan Cuza, cu care s-a casatorit �n aprilie 1844. Urmare a importantului eveniment istoric de la 1859, Elena Cuza a devenit prima doamna a Rom�niei, contribuind cu modestie si demnitate la opera reformatoare a sotului sau.
A �nfruntat toate vitregiile vietii ce au urmat pe plan familial, retrag�ndu-se la Piatra Neamt. De aceea, �n cinstea ei, Scoala nr. 4 i-a preluat numele, asemeni unei strazi din municipiul de la poalele Pietricicai, iar �n curtea Fundatiei de �ngrijiri Comunitare, aflata �n apropierea casei �n care a locuit, a fost amplasat frumosul bust lucrat �n bronz.
|