Criza �n teatru �i teatrul �n criz�
Ce, Doamne, iart�-m�, de o or� stau �i m� g�ndesc la un titlu pentru materialul acesta �i nu-mi vin dec�t platitudini �n minte: teatrul la r�scruce; teatrul - �ncotro?; perspective dramatice contemporane �i de-alde-astea. Dar - ce �i cum s� spui despre destinul unei arte minunate aflate �n stare de criz� major�, „fa�� cu“ un festival care ar p�rea s� dovedeasc� tocmai contrariul conceptului crizei?
Or, atunci c�nd nu �tii �ncotro s-o iei, bine e s� te �ntorci �napoi p�n� te l�mure�ti �n ce direc�ie ar trebui s� mergi. S-o lu�m, dar�, „de la patuzsopt“, ba chiar ceva mai dinapoi.
S� nu uit�m c�...
...Teatrul rom�nesc, ap�rut sub zodia scolasticului �i a spectacolului de curte, evolueaz� rapid spre func�ia sa primar�, aceea de tribun� de opinie. �ntr-o lume �n efervescen��, populat� de ne�tiutori de carte, teatrul na�ional a reprezentat ceea ce reprezint� pentru rom�nii de ast�zi televiziunea sau, de ce nu, Internetul. Genera�ia patruzecioptist� a �n�eles bine acest lucru �i l-a folosit din plin. Ceea ce spunea Filimon despre rolul mobilizator al teatrului �n limba greac� pentru preg�tirea mi�c�rii eteriste putem spune �i noi ast�zi despre teatrul secolului al XIX-lea �i mai de apoi. Detaliile ar ocupa prea mult loc �i ar for�a u�i deschise: Hora Unirii s-a c�ntat �nt�i pe o scen� de teatru; Independen�a, Primul R�zboi Mondial, toat� ctitorirea Rom�niei moderne �i toat� istoria ei a �nc�put �i a �nceput �n teatrele na�ionale.
P�n� �i perioada de relativ� lini�te �i prosperitate dintre r�zboaie s-a reflectat �n dramaturgia �i spectacologia rom�neasc�, tocmai prin abolirea monopolului de�inut de aceste institu�ii de cultur� �i prin diversificarea estetic�, dar �i managerial� a fenomenului teatral. Literatura rom�n� „ardea etapele“, sincroniz�ndu-se cu cultura lumii.
...Apoi a venit Al Doilea R�zboi Mondial �i, dup� dezastruosul lui sf�r�it, �ntr-o �ar� aflat� �n stare de cronic� �ov�ire, noii st�p�ni �i instrumentatorii lor de la Moscova nu puteau s� ignore - V. Lunacearski �i epigonii s�i - rolul propagandistic al acestei arte at�t de deschise. S-au „primenit“ structuri, s-a luat �n st�p�nire g�ndirea arti�tilor. Azi, ei mai s�nt ironiza�i sau huli�i pentru ceea ce au scris �i au spus. Ce se putea face?
Dreptul la fric�
Unica ap�rare a artistului �n fa�a istoriei este schizofrenia social�, necesar� dedublare mai ales omului de teatru, sub zodia unei at�t de drastice schimb�ri politice �i, subsecvent, sociale. Pentru c� arta, �nainte de a fi altceva, este a unei vremi. Iar teatrul, spectacularul, este cel mai fericit, �n imediatul s�u, dar �i cel mai expus presiunilor orizontului de a�teptare.
�ntr-un fel, am fost cu to�ii tributari acestei mentalit��i, dar nou� ni se recunoa�te dreptul la fric� - mai bine zis, fiecare �i recunoa�te sie�i dreptul la fric� -, pe c�nd arti�tilor - nu. Exponen�iali, ei trebuie s� r�spund� dublei presiuni a orizontului de a�teptare, cu at�t mai drastic, �n totalitarism, cu c�t este mai �nc�rcat de reprim�ri �i autoreprim�ri, �i s�-i mul�umeasc� at�t pe cei ce dau comanda social� c�t �i pe cei ce o resping; ba, �nc�, s-o fac� f�r� s� arate c� resimt dubla presiune, pentru c� �ncruntarea genereaz� suspiciune. Mai ad�ug�nd la aceasta �i „cur��enia“ ce s-a f�cut �n acte �i �n con�tiin�e dup� 1989, ajungem la o perioad� mai greu de restituit documentar, din prisma orizontului de a�teptare, dec�t antichitatea. �i totu�i, revolu�iile au obsesia propriei cronologii, cele de p�n� acum au dovedit-o. C�t de �nc�rcate ne s�nt con�tiin�ele pentru a tenta o asemenea tabula rasa nu at�t la nivel na�ional c�t la nivelul interesului fiec�ruia? E poate prea devreme s� o �tim.
Cum am putea dovedi, totu�i, amintirea vreunui gest de curaj? Care este instrumentul cu care cercet�torul, chiar �n ipoteza recolt�rii m�rturiei directe, ar putea s� m�soare, s� calibreze exact adev�rul; �i, din adev�rul presupus, c�t e real �i c�t e imagina�ie? Ignorabimus.
Ce ne r�m�ne, �n cercetarea teatrului acelei epoci? �ansa unei munci asem�n�toare celei prestate odinioar� de cei ce „puricau“ operele de art�, de cenzori �i politruci, prin care s� identific�m... ceea ce ei n-au putut identifica, fiindc�, dac� ar fi identificat ei, ar fi disp�rut din text ori spectacol. Sau - culmea ironiei - ceea ce ace�tia vor fi l�sat, inten�ionat, s� treac�, din considerente care, adesea, ne scap� sau... pe care nu le putem argumenta. �i aceasta - pentru opere scrise acum c�teva zeci de ani!
�ntr-at�t de cumplit a fost - �i iat� c� mai este - perversul joc pe care l-au jucat cu con�tiin�ele noaste, �nc�t falsificarea n-a avut loc numai la prezentul de atunci, mimetic, ci se extinde �i asupra prezentului �i viitorului istoriei noastre. S� �ncerc�m, totu�i.
Supunere �i opunere. Teatrul p�ndit
Karl Jaspers propune conceptul de autodomesticire ca o reac�ie a instinctului de conservare la represiunea prelungit�, �ntreb�ndu-se dac�, da sau nu, „�n urma procesului de «autodomesticire», omul �i-ar pierde for�a �i disciplina, tocmai �ntruc�t societatea bine organizat� �l scute�te de toate dificult��ile prin �nvingerea c�rora el a devenit odinioar� om. (...) Acolo unde el �omul, nn� este constr�ns s� se supun�, dob�ndindu-�i func�ia sa, relativ sigur�, �n supunere oarb�, teama se poate diminua p�n� la a deveni motorul permanent al impunerii obedien�ei.“
�n Rom�nia ceau�ist�, na�ionalismul socialist - ce s� vezi! a�a se chema �i ideologia lui Hitler… - aceast� „supunere oarb�“ de resortul fricii a �nsemnat pentru noi mai mult o reac�ie de autos�lb�ticire fa�� de lumea ca lume. De aici, poate, reac�ia advers� postrevolu�ionar�: cosmopolitismul s�lbatic care, ast�zi, �ncepe a trezi cele trei reac�ii dramatice aristoteliene de baz�: ru�inea, mila �i groaza. Dar pentru dramaturgia �i pentru spectacolul de teatru rom�nesc, a fost un ceas, dac� nu fericit, m�car spornic.
Frica de teatru, de art�, nevoia de a cenzura c�t mai drastic faptul spectacular poate izvor� �ns� �i de aici. S� ne punem o clip� �n postura unui asemenea activist. Ce te faci, tu, „factor responsabil“ cu un spectacol modern, pe un text - frecvent - clasic, adic� inatacabil (a se vedea celebrul „s� vie m�ine tovar�ul Molière �sta la mine cu secretarul de partid!“), spectacol cu un ritm antrenant, �n care interpre�ii „se sc�l�mb�ie“ �n tot felul, un spectacol pe care �ie, unul, nu-�i vine s� dai doi bani, dar la care publicul se �nghesuie, r�de, aplaud� mai ceva ca la vizitele de lucru, comenteaz� �i… mai vine odat�, cu toat� familia, cu vecinii, cu prietenii? Ba, s�pt�m�na urm�toare, �i se trimite (reflexiv-pasiv cu nuan�e de ghea��) o informare cum c� la un post str�in s-a comentat spectacolul ca fiind o critic� vehement� a regimului; �i te treze�ti chemat „sus“ �i �ntrebat: p�i, ce-ai p�zit, tovar�e; unde �i-au fost ochii?!
De aici, ideea tragicomic� artei-sperietoare, a oamenilor de art� ca sabotori ai regimului, de aici ceea ce Marin Preda denumea „frica de scriitori“, convingerea c� „�tia“ (oamenii de art� �i cultur�, evident) nu au alt� treab� dec�t „s� critice regimul“ instiga�i de obscure „for�e reac�ionare“ externe. De aici, una din sursele paranoiei lui Ceau�escu (�i a acoli�ilor s�i), care nu l-a p�r�sit p�n� la urm�, frica de „agent�rili str��ni“. De aici, ideea restr�ngerii p�rghiilor de afirmare artistic� la un unic festival de art� „angajat�“ - vai, trist� ambivalen�� semantic�: angajat� � militant� / angajat� � mercenar�. De aici, promovarea unei genera�ii de scriitori, talenta�i sau netalenta�i �n sine, dar dota�i cu lips� de scrupule �i m�nc�rime de condei, ca fiind corifei ai t�m�ierii generale, cu dublul scop de a potoli foamea de adulare a celor mai de sus �i de a mesmeriza con�tiin�ele simple �ntru acceptarea unei situa�ii de fapt revolt�toare. De aici, condi�ionarea oric�rui acces �n domeniile superioare ale culturii - fie acesta doctorat, func�ie de conducere c�t de banal�, �nscrierea la unele facult��i de profil, de calitatea de membru de partid.
Mintea lor �ngust� - pentru c� nu numai mentalitatea lui Ceau�escu era la mijloc - nici nu putea s� mearg� cu ra�ionamentul p�n� la nivelul al doilea, acela cu „tr�dare s� fie, da' s-o �tim �i noi“; nu �n�elegeau c� asemenea mici deful�ri critice erau psihologic favorabile regimului, oferind o minuscul� satisfac�ie omului de r�nd, senza�ia de „a-i fi p�c�lit“ pe cei ce conduc �i l�s�nd impresia democra�iei. Cum nu cred �n predestinarea genetic� la paranoia, ni s-ar p�rea interesant de reconstituit etapele psihozei de guvernare, pentru uzul genera�iilor politice ulterioare; dar e t�rziu.
Spaima de r�su' lumii
S� re�inem totu�i cele dinainte ca pe o prim� etap� a teatrului aluziei, ca form� embrionar� a teatrului rezisten�ei mai ales, �ntruc�t se leag� de orizontul de a�teptare social� (vector - de jos �n sus). altfel zis, rom�nul oricum f�cea haz de toate necazurile. Cu at�t mai mult se r�dea la teatru. Replici simple �i scrise acum mul�i, mul�i ani de autorii lor f�r� nici o leg�tur� cu caren�ele socialismului, de tipul lui:
„De m�ine �ncepe foamea…“ (Camus, Caligula)
sau
„Economii, economii, Hora�iu:
Fripturile r�mase de la praznic
Au fost servite reci la masa nun�ii“ (Shakespeare, Hamlet)
st�rneau hohote satisf�cute - de�i, adeseori, nescontate - din partea publicului care, f�r� perspectiv� cultural� sau chiar cu, vedeau �n ele aluzii la putere, la partid, la Ceau�escu. �i, desigur, cu tot protestul oamenilor de teatru, alarma�i, dar �nc�nta�i �i nu totdeauna nevinova�i, ele provocau irit�ri paroxistice autorit��ilor. Iar dac� sc�paser� neobservate la vizionarea oficial�, erau retezate din mers, uneori cu scene �ntregi, pentru „a nu se putea interpreta“.
Acesta era chiar motivul pentru care se organizau „vizion�ri cu public“, repeti�ii generale cu sala plin� �i avanpremiere: pentru a se vedea c�nd, unde �i de ce r�de lumea; �i foarte frecvent tocmai p�r�ile cele mai reu�ite - vinovate sau nu - erau eliminate la premier�. Fiinc� erau interpretabile. Se r�dea la ele - deci, nu puteau fi dec�t aluzii politice. Erau ele, majoritatea, reintroduse apoi pe furi� de c�tre actori, dar asta era deja alt� problem�.
Mai sus pomenita agravare a situa�iei economice, sociale �i politice ofer� dramaturgilor rom�ni bogat material pentru piesele lor, �i ne referim, desigur, la material de genul considerat „subversiv“ de oc�rmuire. �n acest aberant joc de-a ho�ii �i vardi�tii, la un moment dat dramaturgii par s� se fi s�turat s� fie vinova�i - �i v�na�i - f�r� vin� �i �ncep s� intre �n joc. Se adaug� la aceast� dramaturgie a aluziei - dramaturgie, nu teatru, pentru c� majoritatea pieselor „problematice“ nu apucau s� vad� lumina rampei ori m�car a vitrinei - nu numai propriile insatisfac�ii ale autorului �i propriul s�u sim� exacerbat al umorului, ci �i nevoia de a r�spunde tocmai orizontului de a�teptare al publicului.
N-a fost, poate, perioada cea mai fertil� ca relevan�� estetic�: e greu de spus c�te dintre piesele acestei perioade vor mai fi jucate peste cincizeci sau o sut� de ani - dac�, peste cincizeci sau o sut� de ani se va mai juca teatru; dar textul dramatic s-a obi�nuit, cum spuneam, cu pozi�ionarea lui sub zodia variabilit��ii. pe noi nu ne intereseaz� teatrul - sub multiplele lui aspecte - ca fenomen estetic, ci �ntru c�t este el ecoul, replica undei de �oc a unei epoci.
Fitilistica
Supus acestei duble presiuni a orizontului de a�teptare - comanda social� �i nevoia publicului de a g�si �n el, ca manifestare public�, supap� de defulare a propriilor insatisfac�ii, niciodat� spectacolul dramatic nu a fost, poate, sub o zodie mai vitreg�. E cu at�t mai uluitor gradul excep�ional de evolu�ie la care a ajuns, dovad� c� nimic nu stimuleaz� mai mult secre�ia valoric� dec�t constr�ngerile de orice natur� �i c� libertatea de expresie este neinfringibil� prin represiune, doar intricarea c�ilor pe care le folose�te pentru a-�i c�tiga dreptul la existen�� este mai mult sau mai pu�in anergizant�. Din chiar acest motiv, de prea pu�ine ori, �i cel mai frecvent �n textul dramatic, am putut decela m�rturii aproape incontestabile ale acestei lupte de con�tiin��.
Dar la fel de - dac� nu mai - relevant� este pozi�ia sa �n axiologia con�tiin�elor. �ntr-o perioad� �n care toate c�ile de exprimare ale opiniei publice erau confiscate, teatrul redevenise ceea ce fusese la �nceputurile sale: o tribun� a expresiei libert��ii, cu tot patosul acestei expresii de manual.
Dar toate aceste considerente pot avea, cum am mai spus, un aer oarecum ne�tiin�ific, c�t� vreme nu avem dovezi ferme �n nici un sens: oamenii de teatru se fereau s� recunoasc� a fi „b�gat fitile“ �n realiz�rile lor, iar „tab�ra opus�“, a „v�n�torilor de aluzii“, era notorie pentru suflatul �n iaurt. Pe de alt� parte, dup� �nl�turarea dictaturii to�i s-au gr�bit s� treac� drept diziden�i, �mp�un�ndu-se cu ceea ce alt�dat� nu mai pridideau s� nege, �nc�t e strict imposibil s� mai decelezi c�nd anume erau sinceri.
...Unde-am r�mas
Dup� decembrie 1989, libertatea de opinie redevenind o realitate - uneori exploatat� p�n� la exacerbare - teatrul a pierdut aceast� pozi�ie, preluat� de mass media, de pres�, de jocul politic �n sine devenind fie o art� „elitist�“ - pentru teatrele care, beneficiind de sponsoriz�ri speciale, �i pot permite un asemenea statut, fie, dimpotriv�, o �njghebare cu iz comercial-bulevardier, „de turneu“, pentru cele care mai sper� s� se auto�ntre�in�. De un statut �nc� aparte se mai bucur� �nc� teatrele din provincie, unice repere culturale locale, aflate �ns� la discre�ia bugetului comunitar.
Au ap�rut at�tea trupe noi, s-au �nmul�it �colile superioare de profil, s-au diversificat modalit��ile dramatice, s-au �njghebat, mai fragile sau mai durabile, pun�i spre lume... Prea pu�ine trupe mai pot men�ine echilibrul just �ntre nevoia de public (generatoare de concesii) �i imperativul categoric al calit��ii pe care �l cere nu numai tradi�ia, dar �i reperele mondiale. Cele mai multe trupe s�nt silite s� se �ntre�in� cu piesete bulevardiere, de turneu. Cei mai mul�i absolven�i (regizori, actori, teatrologi) fac dublaje de desene animate, prezint� buletinul meteo, joac� �n romtelenovele (c��iva ferici�i) sau fac „tapiserie“ la programele tv cu public, vis�nd s�-i remarce cineva �i s� ajung� produc�tori. Cele mai multe dintre trupele str�ine care au stabilit leg�turi cu cele rom�ne�ti se confruntau ele �nse�i cu probleme de sponsorizare c�ci „no business like show business“.
Pe deasupra, teatrele, cele care mai supravie�uiesc, se confrunt� cu �nc� un „cancer“ strict distructiv: clientelismul. Cu �mpu�inarea posturilor bugetare, necesarul de speciali�ti din teatre �ncepe a fi „umplut“ cu rude, acoli�i, „pile“ ale noilor comanditari de tot felul. C�t� vreme va prolifera aceasta, teatrele se vor umple cu salaria�i f�r� nici un interes petru institu�ia pe care o deservesc - �n toate sensurile cuv�ntului… - �i care nu e, pentru ei, dec�t suport de sinecur�; ce �tiu ei �i ce-i intereseaz� din problemele teatrului, �n general �i �n special?! Or, teatru f�r� pasiune…
Despre ce e vorba
Dramaturgia rom�neasc�... Ie�ind din zona comenzii sociale, lipsit� de factorul entuziasm care a generat at�tea piese, din care destule foarte bune, dramaturgia rom�neasc� este, practic, extinct�. Piesele scrise �n perioada anterioar� lui '89 au devenit caduce nu neap�rat prin conata�iile ideologice, c�t prin referen�ial: pe cine mai intereseaz� cum era via�a acum cincisprezece, dou�zeci de ani? Pe cei care au tr�it-o - nu, abia s-au descotorosit de ea, pe nea�teptate, dup� ce fuseser� siguri c� vor muri �n interiorul acelei realit��i. Pe cei ce s-au n�scut dup� - nici at�t; copiii �tia nu mai au sim�ul istoriei. Recent, explic�nd unor copii de vreo doisprezece ani cum erau �mbr�ca�i cei de v�rsta lor pe vremea lui Caragiale, m-au �ntrebat cu senin�tate: „c�nd asta, pe vremea lui Ceau�escu?...“ Deci - teatrele joac� mai cur�nd piese rom�ne�ti interbelice sau mai vechi dec�t dramaturgie original� postbelic�.
Noile genera�ii de scriitori par mai fascina�i de eseu. A�i observat un fenomen? Cu c�t se g�nde�te mai pu�in, cu at�t mai multe volume de filosofie, medita�ii, maxime, eseuri apar. Probabil, fiec�rui om care g�nde�te ast�zi lucrul i se pare at�t de extraordinar, �nc�t nu se poate ab�ine s� nu-l comunice urbi et orbi. Iar dac�, printr-o �nt�mplare, un t�n�r autor ar fi interesat de genul dramatic, ar scrie probabil un scenariu de film publicitar sau de telenovel� (dac� este excesiv de serios) �i l-ar vinde unei televiziuni.
Or, Doamne, Dumnezeule, nici nu cred s� fi existat �n zona aceasta o perioad� mai fertil�, mai ofertant� ca surs� de inspira�ie pentru un autor dramatic; revin la un loc comun �i zic c� nici Caragiale n-a avut noroc de asemenea vremuri �n care tragicul �i comicul se amestec� p�n� la redefinire, �n care sublimul �i ridicolul se �mbin� bergsonian, �n care aparen�a nu mai are preten�ia s� ascund� nici o esen��… Unde s�nt comediografii care s� scrie despre ele? De ce nu scriu? Cum de ce? Pentru c� nu mai au pentru cine. Teatrul nu exist� f�r� receptarea imediat�. F�r� public.
S� vedem lucrurile a�a cum s�nt: teatrul a pierdut „r�zboiul minimului efort“ �n fa�a televiziunii, a computerului, a tuturor metodelor digest de comunicare, relaxare �i formare quasi-estetic�. A pierdut mai �nt�i r�zboiul cu filmul, apoi cu radioul, apoi cu televiziunea... Ne e tot mai greu �i nou�, amatori de teatru, s� ne mobiliz�m pentru un spectacol �i, recunoa�te�i sincer, c�nd o face�i, totu�i, de c�te ori nu regreta�i c� a�i pierdut un meci, un film, un talk-show; de c�te ori nu l�sa�i televizorul „pe �nregistrare“, ca s� g�si�i la �ntoarcere un indispensabil episod de telenovel�? Iar c�nd n-o face�i, c�t de des regreta�i cu adev�rat?
�n perioada pre-decembrist�, c�nd mass media erau... a�a cum erau, s�lile de teatru, reci ca ghea�a, erau arhipline. Acum...
Se mai face teatru de calitate, mult �i bun, teatru adev�rat. Mai s�nt oameni de meserie care nu vor s� tr�deze aceast� frumoas� pasiune. Teatrul, �ns�, adev�ratul teatru, a �ncetat a mai fi un fenomen de mas�. A devenit o art� „pentru ini�ia�i“, ca opera sau muzica simfonic�. Spectacolul realit��ii, un pas mai �nainte dup� „happening“, este cu mult mai imediat, mai variat �i mai absorbant.
�i atunci, teatrul a cobor�t �i el �n strad�, acolo de unde a plecat �i unde nu-i st� r�u de loc. Dar aceasta este o simpl� concesie tranzitorie. O cristalizare este necesar�, un salt structural, o redevenire. Oare, �ncotro?
...�nspre Piatra Tineretului
Cu at�t mai frumoas� o asemenea tradi�ie ca prezentul festival, iat�, jubiliar. Pentru mine, personal, e prilejuitor de nostalgii la limita insuportabilului. Dar nici du�manii n-ar putea contesta rolul lui de - �nc� un loc comun - gur� de aer proasp�t sufletului nostru sufocat �i poluat de kitsch. Vivat, crescat, floreat. Totu�i, de�i �tiu c� necesarul de bilete a cople�it mult cererea, nu m� pot ab�ine s� nu mai c�nt o dat� balada unui greier… mare: unde e publicul Teatrului Tineretului? Ne cuno�team cu to�ii, ne re�nt�lneam - cei de aceea�i v�rst� - la spectacolele date de colectiv �n centrele universitare pe unde studen�eam, veneam de trei, de zece ori la acela�i spectacol, cu aceea�i bucurie. Desigur, e bine c� vin la teatru oameni noi. Dar unde s�nt cei vechi, intelectuali, oameni de cultur� sau simpli pasiona�i? Mai s�nt c�teva zile de festival, apoi iar v� ve�i pl�nge de monotonia ora�ului. Veni�i! Trimite�i-v� copiii! Mai s�nt locuri, nu mai s�nt… mai este loc pentru teatru �n via�a noastr�.
|