Colonelul Br�nzei, prim-vicepresedinte al PC Neamt
Colonelul (r) Toader Br�nzei n-a ajuns seful suprem al conservatorilor nemteni, asa cum s-a vehiculat recent, �ns� a fost desemnat al doilea om �n organizatie, primind functia de prim-vicepresedinte. Biroul Politic al Partidului Conservator a decis, pe 20 februarie, numirea lui Toader Br�nzei, iar ordinul a ajuns si la filiala Neamt, zilele trecute. Cu aceast� ocazie, sefii conservatori de la centru au mai operat niscaiva modific�ri �n conducerea filialei nemtene. Printre altele, Marius Leustean a fost retrogradat la statutul de simplu membru de partid, pierz�nd si functia de purt�tor de cuv�nt al PC Neamt, dar si dreptul de a se preocupa de organizatia de tineret a formatiunii politice. De departe, �ns�, cea mai spectaculoas� mutare a fost avansarea lui Toader Br�nzei. �nc� de acum o lun�, au ap�rut voci care sustineau c� fostul adjunct la Serviciul Circulatie din IJP Neamt va ajunge „ceva mare“ �n Partidul Conservator judetean, chiar �n locul presedintelui interimar Silvia Ciornei. Colonelul Br�nzei, fost lider al PUNR Neamt p�n� c�nd aceast� formatiune a fuzionat cu PC, declara, la momentul respectiv, c� este decis s� fac� politic� �mpreun� cu Partidul Conservator, nu din interes - pentru c� deja se consider� un om realizat financiar - ci din principiu.
|
Comentarii la acest articol: |
Ad�ugat de Ion Ion la data 09.03.2007 13:03 |
?????
"sef suprem", "organizatie", "purtator de cuvant", "mutare spectaculoasa", "organizatie de tineret"???!!!! Cuvinte mari pentru o filiala prafuita a partidului antenutza, nu credeti? A ajuns Monitorul un subsidiar al Jurnalului (Anti)National? Daca maria sa toader e colonel in rezerva, de ce nu precizati si in titlu? |
|
|