Poveste de Cr�ciun
Fetita, Andaluza pe nume, se trezise la viat� �ntr-un sat �nconjurat de dealuri molcome si acoperite de livezi de mere, pruni si nuci. Dar nici p�durile, ad�nci si �ntinse, nu erau departe. Golas� nu era dec�t culmea muntelui Buila, care atunci c�nd �si potrivea pe crestet cusma de nori albi si pufosi, oamenii stiau c� va fi vreme ploioas�. Si asa era.
Satul avea case frumoase, care �mprumutau ceva din m�retia Hurezului, m�n�stirea de dincolo de deal, ctitorit� de Domnul Constantin Br�ncoveanu si �ntrebat� de toat� lumea. �n satul lor, M�ld�resti, se g�seau si niste constructii vechi si rar �nt�lnite altundeva: Culele. Una, a lui Greceanu, era masiv�, mai rece, p�stra aspectul de fort�reat�, si sub zidurile ei nu �ndr�znea s� se joace. �n schimb cealalt�, Cula lui Duca, era plin� de viat�, albul imaculat care o �nv�luia fiind numai bine pus �n lumin� de puzderia de flori rosii, care se iteau din balcoane, firide si alte deschideri din zidurile groase. Domnu' Marcel, tat�l fetitei, silvicultor al locului si bine cunoscut �n toat� zona, se �ngrijea �ntotdeauna ca din ograda culei s� nu lipseasc� lemnele trebuincioase pentru toat� ziua si, mai ales, pentru iarn�. Si c�nd se ducea la doamna Duca, doritoare de copiii pe care nu i-a avut, o lua si pe fetita lui. Intrase �n gratiile doamnei, o oprea la ea, �i citea povesti din c�rtile care acopereau doi pereti �ntregi de camer�, ba o �nv�ta s� vorbeasc� frantuzeste. De l�ng� casa lor, cas� gospod�reasc�, din centrul satului, �ncepea drumul c�tre biseric�, o bisericut� veche, veche de tot si frumoas�, cu pereti grosi, acoperiti de picturi. Iar iarna, drumul acesta devenea un derdelus numai bun pentru s�nius. �n dimineata aceea de Ajun, �nsorit� si cu z�pad� mare si pufoas� c�zut� din belsug, c�nd fata vroise s� ia s�niuta, ai s�i o opriser�. I-au spus c� nu era vreme de s�nius, c� trebuia s� se �mbrace frumos si s� ias� �n sosea, laolalt� cu tot satul, fiindc� Regina, aflat� la M�n�stirea Horezu, avea s� treac� cu tot cortegiul s�u, prin fata casei, �n drum spre cula Doamnei Duca, sotia primului ministru (ce-o mai fi si asta!?), unde avea s� petreac� noaptea sf�nt� a Cr�ciunului. Chiar asa s-au petrecut lucrurile: c�nd a sunat nu stiu ce goarn�, satul a iesit �n p�r pe marginea drumului, s� �nt�mpine alaiul regal. Ca s� vad� mai bine, t�ticul fetitei o luase pe umeri si se asezase al�turi de ceilalti. Trase de caii puternici de la m�n�stire, �n sunete zglobii de clopotei, s�niile s-au ivit de departe si c�nd regina, �nvelit� �n bl�nuri moi, a trecut prin dreptul lor, nu stiu cum si-a �nclinat capul, numai bine ca fetita s� �nceap� s� bat� din palme si strige, plin� de bucurie: „T�ticu, t�ticu, m-a salutat regina!“.
...
Vremurile au trecut, pe domnul I. G. Duca l-au asasinat legionarii �n gara Sinaia, apoi a venit r�zboiul cu urgiile lui si, mai apoi, a venit cealalt� urgie, rosie: regele si ai s�i au fost alungati ba, �ntr-o iarn� cu viscol, si fetita din poveste a fost izgonit� din casa lor, �mpreun� cu mama si surioara ei mai mic�, doar cu ce aveau pe ele, ca familie de chiaburi si dusmani. Noroc cu b�tr�na Doamn� Duca, cea care le-a oferit, chiar la protestele oamenilor cu sepci si haine de piele, ad�post �n cula ei.
...
Viata si-a v�zut de ale ei. Fetita de atunci a urmat c�ile obisnuite, a f�cut tot felul de scoli, apoi si-a �mplinit menirile de sotie si de mam�, a devenit bunic� si, dup� o viat� tr�it� frumos, �n demnitate, a luat si ea drumul vesniciei. Din toate cele frumoase c�te au fost, pe o fotografie �ng�lbenit� de vreme, mai d�inuie o amintire, dintr-un Ajun de Cr�ciun, cu z�pad� mult� si pufoas�, mostenire pentru cei din urm�: „M-a salutat regina!“...
|