Nu mai au carnet de note, dar au de somer
• 1.092 de absolventi din ultima promotie s-au �nscris pentru a primi sustinere financiar� de la stat • ajutorul este de 250 de lei si se acord� pentru cel mult jum�tate de an • De la finele cursurilor scolare si universitare, AJOFM Neamt a �nregistrat �n scripte 1.092 de noi persoane �n c�utarea unui loc de munc�. Este vorba de tineri absolventi ai ultimei promotii care au dreptul la indemnizatie de somaj. Acestia au avut la dispozitie un termen de 60 de zile pentru a se �nregistra la agentiile locale de somaj. Cei care nu au reusit s� se �ncadreze �n munc�, ori nu urmeaz� o form� de �nv�t�m�nt la data solicit�rii dreptului, sau nu realizeaz� venituri, ori dac� realizeaz� din activit�ti autorizate potrivit legii, acestea s�nt mai mici dec�t valoarea indicatorului social de referint�, respectiv 500 lei, au pierdut dreptul la bani de la stat. Prin absolvent al unei institutii de �nv�t�m�nt se �ntelege persoana care a obtinut o diplom� sau un certificat de studii, �n una dintre institutiile de �nv�t�m�nt gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat sau particular autorizat. Indemnizatia se pl�teste pentru o perioad� de 6 luni, este de 250 lei si se acord� o singur� dat� pentru fiecare form� de �nv�t�m�nt absolvit�. Tinerii �nregistrati la agentiiile locale de somaj pot beneficia de prime de �ncadrare, �n valoare de 500 lei, �n situatia �n care se angajeaz� pe o perioad� mai mare de 12 luni si cu program normal de lucru. Cei care se �ncadreaz� �n munc� �n perioada �n care s�nt �n somaj mai beneficiaz� de o sum� egal� cu indemnizatia la care ar fi avut dreptul, p�n� la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dac� nu s-ar fi angajat, plus o prim� de �ncadrare de 1.000 de lei dac� absolventul �si g�sesc de munc� la peste 50 de kilometri de cas�. �n cazul �n care pleac� din localitate pentru o slujb�, mai primesc si o prim� de instalare, stabilit� de autorit�ti la 3.500 de lei. Nu beneficiaz� de nici unul din drepturile mentionate mai sus absolventii care la data termin�rii studiilor aveau deja raporturi de munc� sau de serviciu, precum si aceia care se �ncadreaz� �n munc� la angajatori cu care au fost �n raporturi de munc� sau de serviciu �n ultimii doi ani anteriori finaliz�rii studiilor. De asemenea, pierd dreptul la somaj dar si celelalte beneficii cei care la data solicit�rii dreptului de somaj urmeaz� o form� de �nv�t�m�nt fat� de care angajatorii au obligatia, potrivit legii, de a-i �ncadra �n munc�. Absolventii �nregistrati �n evidente pot urma programe de formare profesional� gratuite �n una din cele 26 meserii pentru care Centrul de Formare Profesional� este autorizat, fapt ce poate contribui la cresterea sanselor de �ncadrare.
|