Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Căutare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareÎnregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2018
LMMJVSD
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Optiuni Pagină Optiuni pagină
Adaugă in Favorites Adaugă in Favorites
Setează Pagină de start Setează Pagină de start
Tipăreste pagina Tipăreste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 22 Ianuarie 2018
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Vreau să fiu japonez!

Vreau să fiu japonez! „Ce te-a apucat, omule?! Mai ieri, scriai că vrei o rublă rusească. Acum vrei să fii japonez, ce-ti veni? Ai dat în mintea copiilor? Că nu te-o fi cumpărat vreo dronă cu niscai yeni ori cu vreo sticlută de sake din ăla care nu aduce nici pe departe cu tuica noastră de prune, ca să-ti ia si bruma de minte pe care o mai ai?!“ se vor grăbi prietenii mei să mă apostrofeze.
Uite-asa, brusc, mi-a venit un dor nebun: să devin japonez! Nu mă întrebati de ce si cum, fiindcă nu stiu să vă spun sau, mai degrabă,
stiu dar nu vreau să vă spun.
Si ca să nu vă fierb pe foc fără apă, am s-o iau, pas cu pas, cu niste amintiri. Cred că eram cam prin primele clase de liceu când, bucuros că nu trebuia să cer voie cuiva, dădusem de patima lecturii, prim semn de emancipare si independentă.
Printre primele cărti care mi-au amorsat gustul cititului si de care îmi aduc aminte avea un titlu ciudat: „Nimic despre Japonia“, dar avea si el justificarea lui, pe care o descopereai abia după ce o terminai. Era a unui scriitor si jurnalist de-al nostru, pe nume Ion Timus - cine a mai auzit de el?! - aflat în gratiile tatei, drept care am citit mai multe cărti de ale lui: „Transiberiana“, „Japonia, arta, femeia, viata socială“,
„Ogio-san“ si altele.
Mi-au fost pe plac, fiindcă vorbeau despre oameni care nu semănau, nici pe departe, cu noi. Eram uimit de politetea lor, de nenumăratele reguli si ritualuri stricte pentru cele mai mărunte activităti ale omului, de simplitatea si curătenia lor si a locuintelor lor, de dragostea pentru flori si grădini, de respectul pentru vechile lor obiceiuri si traditii si de atâtea altele. Mărturisesc că mă cam cutremuram de acel „harachiri“, mărturie fără egal a notiunii de onoare dar si de iuteala cu care puteai să-ti pierzi viata, de sutele si miile de cutremure pe care le luau ca pe un dat al naturii, dar nu fără să stie cum să le întâmpine.
Mi-a rămas de atunci în minte expresia „Onorabila mâncare
guazaimas“, cu care musafirul ospătat multumea gazdei: „Onorabila
mâncare bună a fost“. Cum adică? Să atribui unui lucru neînsufletit
calificativul de onorabil? Dar ce să am cu ei, dacă si umbrela, si
ulciorul de apă, papucii si toate cele din gospodărie era onorabile sau
demne de respect? Să mai vorbim de oameni si celelalte fiinte? Mai apoi, am trăit durerea Doamnei Butterfly sau Cio cio san, mi-a fost
ciudă pe înfumuratul de Pinkerton din celebra operă a lui Puccini, m-
am cutremurat de catastrofa de la Pearl Harbor si de sacrificiul
asumat pentru tară si împărat si nu mai putin de dezastrul de la
Hiroshima si Nagasaki, până am ajuns în zilele noastre, când ne-am
mai apropiat de viata, cultura si modul de viată al celor străjuiti de
Muntele Fuji.
Ce popor valoros! Ce paradis a reutit să facă într-o zonă nu chiar
favorabilă, să supună natura, să contribuie la progresele uluitoare ale lumii? Cum Dumnezeu functionează totul la ei după cum stabilesc si la noi nimic?! Cum pot ei să-ti suflece mânecile si să refacă în scurt tot ce s-a năruit ori s-o ia de la capăt după atâtea catastrofe, care nu i-au ocolit, în vreme ce noi avem nevoie de ani de zile ca să reparăm un
pod de cinci metri?! Cum. . . cum. . .
Evoc, din respect pentru cititor si pentru poporul nipon, un episod semnificativ. Era în anul 1985. Congresul national de ORL s-a tinut aici, la Piatra Neamt. Delegatia japoneză era formată din 8-10
medici, condusă de un profesor în vârstă de 32 de ani (competenta,
nu trecerea anilor face un dascăl), printre care si două sotii, în tinută
traditională: kimonou, pieptănătură cu andrele, gentuta în spinare si
pantofii aferenti. În finalul congresului, i-am plimbat pe oaspeti (erau
si din alte tări) la mănăstirile noastre si la cele din Bucovina si ne-am
oprit la un prânz cu bucate traditionale.
În semn de multumire pentru primirea de care s-au bucurat, domnul profesor ne-a rugat să-i dăm voie să ne cânte un cântec popular japonez. Stim cum sună muzica lor. Am asistat la o jumătate de oră de vocalize într-un timbru extrem de variat, dar până când profesorul nu si-a terminat partitura, nu am îndrăznit să ne clintim. Nu cred că, într-o situatie asemănătoare, am auzit vreun dascăl de al nostru cântând „Hai lelito-n deal, la vie!“. Bravo vouă, japonezilor! Dragi păstrători de traditie!
Există, uneori, momente în viata unui om, ca să nu mai spun de a unui popor, pe care nu ai voie să le tratezi cu indiferentă, cu
superficialitate si cu atât mai putin cu „hai sictir!“ balcanic. Asemenea
momente nu se mai întorc. Niciodată.
Nu de mult, am trăit un astfel de. . . mă doare-n cot. Uluitor!
Reprobabil! Condamnabil! Cum a fost posibil să-l minimalizăm, să-l
reducem la. . . nimic?!
Suntem mesteri fără egal să caracterizăm, să etichetăm, să inventăm tot felul de expresii si gogorite doar ca să ne arătăm goliciunea interioară. Ba că nu stiu când, la revolutie sau ce-o fi fost ea, a fost un vid de putere care a justificat nu stiu ce umplutură, că procurorii militari (parcă veneau din cosmos) ne-au furat revolutia si ne-au dat în loc o lovitură de stat si atâtea si atâtea altele, de te miri cum de le mai dau prin minte atâtea variante, care de care mai fantezistă.
Dar acum, când aveam ca oaspete, nu un oarecine, ci premierul tării de care am vorbit mai sus, însotit de treizeci de oamnei de afaceri,
veniti nu la voia întâmplării - hai să trecem si pe la ăstia! - ci în
contextul deosebit de favorabil destinat revigorării relatiilor dintre
Uniunea Europeană si Japonia, cu viză mai mult decât precisă, de
refacere, de reînnodare a „drumului mătăsii“, care ne lua si pe noi în
considerare. Vizită programată, planificată de cine stie când. Să tratăm
acest eveniment ca pe o pacoste căzută din cer, de care să ne
debarasăm cât mai repede?!? Să nu fi stiut nimeni dintre conducători
despre importanta acestui eveniment? Din guvern, parlament, senat,
partide? Nu putea fi amânată debarcarea lui Tudose cu două sau trei
zile? Să nu fi fost capabil premierul interimar să încropească o întâlnire importantă si necesară cu liota de consilieri de care dispune?
A fost lovitură de stat mai mică? A fost un vid de putere? Nuuuuu, strigă vocile interesate, că nu ne dă voie Constitutia. Că tara nu poate rămâne fără guvern nici o singură clipă. E mai rău decât la „Le roi est mort. Vive le roi“. Până si presedintele de la Cotroceni putea să gestioneze mai bine criza asta ad hoc. Doar de aceea se cheamă asa: ad-hoc! Adică anume, pentru acest scop!
S-a spus că înaltul oaspete a fost umilit. Nici vorbă! O asemenea
persoană nu poate fi umilită. Îi desfid pe cei ce gândesc asa. Ba am
avut sentimental că îi părea rău pentru neghiobia noastră.
El a fost cel care ne-a umilit. Pe toti. Ca indivizi si ca popor: iată darul pe care vi l-am adus! Puteti veni în tara Soarelui Răsare fără viză!
Auzit-ati auzit asa ceva? De undeva? Nici după ce ne-am căciulit nu stiu câtă vreme.
Nu, orice-ar spune unii si altii. . . onorabila primire nu a fost guazaimas.

Articol afisat de 471 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Virgil RĂZESU)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra întregului continut al acestui site apartin în totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totală sau partială a materialelor este permisă numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective