„Din cinematografie si scris nu se poate trãi în România“
Reporter: Ce reprezintã pentru regizorul Ioan Antoci participarea la
acest festival de la Berlin, la care se stie cã este invitatã crema
cinematografiei mondiale?
Ioan Antoci: În primul rînd este nevoie de precizarea cã Berlinale
Talents este o platformã de lucru pe care o patroneazã Festivalul
de la Berlin si este dedicatã oamenilor care au activat deja în
industria cinematograficã. Festivalul oferã sansa, în urma unei
selectii, cum este cea de delimitare a artistilor, sã-si continue
cariera începutã, dar într-un alt fel, intrînd în contact cu foarte multi
oameni din diverse domenii ale industriei cinematografice. Sînt
foarte multumit cã mi s-a oferit o asemenea sansã, pentru ca în
functie de întîlnirile respective sã continui anumite proiecte si sã
dezvolt altele noi.
Rep.: Aceastã participare la Berlinale Talents înseamnã mai mult
decît Premiul pentru cel mai bun scenariu din Europa Centralã si de
Est, obtinut la Cannes în 2009 pentru „Cîinele japonez“?
I. A.: Trebuie sã revin cu precizarea cã sînt lucruri total diferite. În
timp ce la Cannes a fost un fel de atelier încununat cu un premiu de
prestigiu oferit celui mai bun scenariu dintre cele participante, acum
sînt premiati oamenii pentru reusitele si proiectele lor de succes din
anii trecuti, dînduli-se celor invitati sansa de a-si îmbunãtãti toate
proiectele, ceea ce e o mare diferentã. Dacã vorbim exclusiv de
ceea ce oferã festivalul de la Berlin, nici nu poate exista termen de
comparatie. La Cannes era premiat un scenariu deja scris, la Berlin
selectia în sine e un premiu, pentru ca, ulterior, în functie de
activitatea individualã a fiecãruia, un participant sã poatã beneficia
de ceea ce festivalul oferã.
Rep.: Stim cã sînteti si autorul unor cãrti apreciate pentru copii,
„Paradisul lui Mimi si Tibi“, cãrtile apãrute la Editura Corint. Ce
puteti spune despre aceastã intersantã laturã a activitãtii
dumneavoastrã?
I. A.: Dacã întrebi pe cineva care scrie de cînd face acest lucru,
fiecare va spune cã scrie de cînd era mic. Nu vreau sã dau acest
rãspuns sablonard. Mi-a plãcut întotdeauna sã citesc si atunci cînd
eram mic, si mai tîrziu. E o sansã de a intra în lumea spectaculoasã
a povestilor, a lumii fantastice. E normal sã fi fost atras si de
aceasta. A fost vorba de o provocare din partea unei edituri, la care
eu am rãspuns si mã bucur cã am putut scrie povestioare pentru
copii, pentru cã acestea mi-au deschis o lume la fel de interesantã
ca si lumea filmului. Din pãcate, timpul de care dispun e total
insuficient pentru a face tot ceea ce-mi doresc.
Rep.: Se stie cã sînteti unul din cei mai talentati cineasti ai noului
val. Nu v-ati gîndit niciodatã sã scrieti un scenariu de film despre
viata tatãlui dumneavoastrã, pãrintele Ioan Antoci, cel plecat recent
sã se cãlugãreascã? Viata lui bate filmul, cum se spune. S-a ridicat
de jos, de la munca de grãdinar al primãriei, a trecut prin armatã, a
fost condamnat pe vremea lui Ceausescu pentru tentativã de
trecere frauduloasã a frontierei, a fost sofer al episcopului Eftimie
Luca, a urmat la maturitate Facultatea de Teologie, a ajuns preot
misionar, ctitorind o serie întreagã de lãcasuri de închinãciune. Nu
ati fost tentat niciodatã sã realizati un film avînd la bazã viata
pãrintelui?
I. A.: As vrea sã fac o nouã corectie, nu sînt unul dintre cei mai
talentati, pot sã vã spun cã sînt la noi tineri foarte talentati, pentru cã
eu deja nu mai sînt asa tînãr, am 38 de ani. Pot sã vã spun cã vin
din spate oameni mult mai talentati si mã bucur de acest lucru. Nu
mai vorbesc de precursorii mei, care sînt titani ai cinematografiei.
Despre partea a doua a întrebãrii pot sã vã spun cã fiecare
scenarist se inspirã din viata sa sau a celor din jur. În ce mãsurã si
cît reuseste sã transpunã în scenariul unui film depinde de fiecare
în parte. Eu nu am fost tentat sã fac lucrul acesta, pînã acum, desi
stiu cã de multe ori s-a vorbit despre faptul cã, din ceea ce a trãit
tatãl meu, ar putea fi fãcut un film sau s-ar putea scrie o carte. Mã
gîndesc cã existã în tara aceasta multi alti oameni care au acelasi
destin fluctuant, care au în spatele lor o viatã cu lucruri mai mult
sau mai putin întelese, dar pentru cã nu sînt într-o pozitie care sã
influenteze atîtea vieti nu i-a întrebat nimeni dacã vor sã-si scrie
vietile sau nu. Ce pot spune acum este faptul cã dumneavoastrã, ca
jurnalist, vorbiti despre un personaj despre care concitadinii nostri
cunosc multe. Pentru mine în primul rînd va rãmîne tatãl meu si
abordarea fatã de acest personaj e mai dificilã pentru cã eu, ca fiu
al lui, îl cunosc din perspective total diferite si mai putin cunoscute
de toti ceilalti. Se poate sã existe si multe ipostaze pe care altii le
cunosc si eu nu. Orice as scrie eu, sau altcineva, ar fi perspectiva
personalã asupra unui om, vãzutã de cel care scrie. Nu este exclus
ca pe viitor sã abordez si acest subiect. Deocamdatã nu m-am
gîndit la un asemenea lucru.
Rep.: Care este evolutia profesionalã a tînãrului Ioan Antoci si ea
destul de neobisnuitã, stiind cã ati urmat Teologia, ati luat si un
doctorat, au urmat cursuri de cinematografie si ati ajuns sã lucrati în
industria aceasta extrem de concurentialã.
I. A.: Nu e vorba neapãrat de ceva foarte spectaculos. Provin dintr-
un sistem în care mi-as fi dorit sã activez la un moment dat, dar
care nu mi-a putut oferi totalã implicare. Am decis sã ne separãm
drumurile spre binele amîndurora si a sistemului si al meu si pentru
fiecare om care a pornit pe un drum pentru care a studiat mult e
mai greu. Eu, din fericire, am avut norocul sã dau în viatã de niste
oameni interesati de ceea ce scriam eu atunci si cîstigarea
premiului pentru „Cîinele japonez“ a fost rezultatul unor
circumstante si nu tot timpul bat darabana despre rezultatele mele.
Tot ceea ce faci este bine sã faci la fel în fiecare zi, chiar dacã nu
poti fi rãsplãtit pentru binele pe care îl faci în fiecare zi, ci esti
rãsplãtit doar o datã, la un moment dat. Totul a venit la mine din
dorinta de a-mi exprima sentimentele fatã de lumea înconjurãtoare.
Am scris din inimã, am fost apreciat în România si la TIFF
Transilvania, apoi am mai participat la diverse ateliere si am mai
fost si acolo apreciat. Scenariul meu a fost transformat în film si tot
asa. Adicã, lucrurile de moment în care eu am scris nu mi-au mai
apartinut, ci a intervenit colaborarea si implicarea multor oameni
care au decis.
Rep.: Mai aveti legãturã acum cu studiile teologice pe care care le-
ati urmat?
I. A.: Nu mai am nici o legãturã cu studile pe care le-am fãcut.
Problema e cã foarte multã lume ar întelege cã s-a întîmplat un
lucru neplãcut care m-a determinat sã aleg alt drum în viatã decît
cel pe care pornisem. Acesta a fost destinul meu si în continuare e
drumul meu. Nu mã abat în dreapta sau în stînga. Nu am ce sã
reprosez vreunei perioade.
Rep.: Acum vã cîstigati existenta numai din cinematografie si scris?
I. A.: Nu. Nici din film si nici din scrisul cãrtilor pentru copii nu mi-am
cîstigat existenta si probabil nici în perioada urmãtoare nu se va
întîmpla acest lucru. Ca toti oamenii, sînt si eu angajat. Acum
lucrez într-un domeniu adiacent, acela al copyright-ului. Este însã o
mare diferentã între acest lucru si a fi cineast sau scriitor. A lucra
doar ca cineast sau scriitor înseamnã cã nu poti trãi în România,
chiar dacã esti un Mircea Cãrtãrescu, de exemplu. Asa cum nici un
Mungiu nu poate trãi doar din filmele pe care le realizeazã. E un
domeniu adiacent care îmi ajutã sã-mi duc traiul de zi cu zi.
Rep.: Dupã decizia tatãlui dumneavoastrã de a se retrage la
mãnãstire cînd mai intentionati sã reveniti la Roman unde sînteti
Cetãtean de onoare?
I. A.: În primul rînd eu trec destul de des pe la Roman unde mai
trãieste bunica mea la Cotu -Vames si o voi face si în continuare.
|
Autentificare
