Releul Pietricica
Despre funeraliile Regelui Mihai I,
dar si despre cele ale lui Ion Iliescu
Un val de ipocrizie ne inundã în aceste zile de decembrie. Zile de doliu national si de ipocrizie nationalã. Un om a murit, asa cum mor oamenii, zilnic, chiar si în secunda asta, s-a dus. Un destin tragic, un rege din tragediile antice, un om vertical, un model de verticalitate si asa mai departe. Avem nevoie de asa ceva, CA MODEL DE VIATÃ, de a fi, dar mâine, adicã de sãrbãtori, dupã toate ceremonialurile funebre, o sã ne vedem de ale noastre. O sã mâncãm cârnati si tobã si piftii si sarmale, si o sã primim urãtori de zile fericite si cu sãnãtate. O sã ne trãim traiul nostru. E absolut firesc sã fie asa! Bãtrânetea te împutineazã, te usucã, îti duce mintile aiurea, nu este altceva decât bãtrânete, nimic altceva. Nimeni nu scapã. Nici Mihai, nici Stalin, nici Churchill, nici Hitler, nici Eisenhower, nici Vadim, nici Iliescu, nici nimeni nu trãieste vesnic. Nici ãstia de azi, cã nu le mai spunem numele, pe care, îi asteaptã, la fel, destinul... Cinic, dar îmi pot permite sã îmi imaginez viitoarele funeralii ale lui Ion Iliescu. Nu prea cred cã vor avea amploarea de azi, mâine, poimâine, zile de doliu national pentru un rege a cãrui mare, uriasã, imensã calitate, a fost aceea cã el s-a crezut rege al României. A fost rege la 6 ani, apoi, oleacã mai târziu, în adolescentã, iar a fost rege, iar apoi a plecat, fãrã vina lui, s-a însurat, cu binecuvântarea lui Petru Groza, si-a întemeiat o familie, cu principesa Anne de Bourbon-Parma, si-a trãit si el viata, cum a putut si el, apoi l-a acceptat pe Radu Duda, actor de la Iasi, drept ginere pentru Margareta lui, a încercat în douã rânduri sã revinã în tarã, iar a treia oarã l-a întâmpinat un milion de români monarhisti, o demonstratie regalistã unicã în Bucuresti. Iar apoi, când totul era deja fâsâit, statul român l-a recunoscut si a început sã bage bani, vorba unui cunoscut hit, în monarhie, ca într-o dudã. Discursul din Parlament a fost genial, doar atât. În acel discurs, sincer, am recunoscut o Românie inteligentã, coerentã, viabilã. Am devenit monarhist. Dar, noi, românii, de ceva timp, nu mai trãim pe aceste coordonate logice. Asa cã mi-a trecut. Am votat pe unii si altii, apoi m-am plictisit, trecând în tabãra neutrilor. Pe de altã parte, Iliescu a umblat cu bãsina prin izmene, la rusi, apoi la americani, la europeni, apoi s-a împãrtit în douã, în trei, a fãcut si el ce a stiut. Si a fãcut-o prost. El neavând coloanã vertebralã, nimeni, azi, nu mai vorbeste despre el, poate acum, despre mizeria cu Regele Mihai. În zilele astea, Iliescu e schingiuit la televizor, ca Hristos pe cruce. Reiau absurdul: cât de jenante vor arãta funeraliile lui Iliescu?! În fine, dacã ar fi peste doi sau trei ani, s-ar putea sã fie chiar misto pentru regele din Oltenita. Cã chiar a fost un rege al românilor care îl meritau. Si pe care l-au votat cu entuziasm. Ca reprezentant al istoriei românilor, ar trebui sã mai reziste si el, câtiva ani, pânã i se mai sterg de pe chip niste tare. Dumnezeu sã-l ierte!, mda!, dar cui sã i te adresezi?! Gerovital, vitamine, lãptisor de matcã?! Noi, încã, avem rãbdare. Poate ne îngroapã el primul, cine stie?!
|