Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori






  Stiri azi     Arhiva     Căutare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareÎnregistrare 
RSS News Feed - Monitorul de Neamt Retele Sociale si RSS
RSS - Monitorul de Neamt
Calendar- Arhiva de Stiri Decembrie 2017
LMMJVSD
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Monitorul Neamt
 Monitorul Bacău
 Monitorul Suceava
 Monitorul Vaslui
 C.C.I. Neamt
 EURISC
 Roman24 - TV Online
Optiuni Pagină Optiuni pagină
Adaugă in Favorites Adaugă in Favorites
Setează Pagină de start Setează Pagină de start
Tipăreste pagina Tipăreste pagina
Monitorul de Neamt » Stiri Locale 6 Decembrie 2017
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Ei nu, nici chiar asa!

Mai zilele trecute, am citit (si răscitit) un articol-rechizitoriu semnat de Maria Diana Popescu, intitulat „Casa de hiene a trădătorului Mihai“.
Să luăm aminte! Doamna Popescu nu este un fitecine. Este formatoare de opinie, conducătoarea unei reviste-magazin cultural vâlcean, care poartă numele (usor alambicat prin liniuta de despărtire din mijloc) zeitei Artemis, a vânătorii. Sigur, D-sa vânează altfel, numai întâmplător, motivat, doar n-o să-si risipească gloantele-cuvinte aiurea. D-sa apartine generatiei care nu a trăit (pe viu) perioada de frământare a Europei si a lumii de la mijlicul secolului trecut, care a culminat cu urgia războiului si a urmărilor sale. Nefericite pentru unii.
Doamna Maria Diana Popescu se prezintă opiniei publice cu un chip serafic, suav si atât de luminos încât poti zice că ti-ai putea aprinde inima ca de la flacăra Sfintelor Pasti de la Ierusalim. Doamna Popescu este, fără îndoială, înzestrată de Dumnezeu cu cuvânt penetrant, de luat în seamă si, mai ales, doldora de cultură si cunoastere. La amănunt.
De la sine înteles că, precum orice semen si persoană care nu
rămâne indiferentă la ce se petrece în jurul său si al nostru, care militează activ si bătăios pentru mai binele natiei si nu mai putin pentru viitorul ei, doamna directoare a revistei Art-emis are dreptul la opinie, are libertatea de a judeca trecutul si prezentul, de a initia dialoguri despre ce a fost si ce va să vie ori să fie.
Ar fi un nonsens să initiez o analiză, paragraf cu paragraf, a articolului D-sale, de altfel foarte bine documentat, transformat pe ici pe colo si în părtile esesentiale, într-un aspru rechizitoriu, în care îi trage de urechi, tintit, pe nume, pe cei care îndrăznesc să judece altfel si să aibă alte opinii decât ale Domniei sale. Tot nu am ajunge la un
consens.
Nu vreau să mă erijez într-un întelept Solomon al vremurilor noastre, împărtitor de dreptate. Dar nu pot să nu mă opresc asupra îndârjirii cu care si-a construit, de la primul până la ultimul cuvânt, întreaga pledoarie, asupra urii concentrate si veninului (nici evocarea bâtei n-ar fi nepotrivită), demne de scopuri cu mult mai nobile si cu care îi împroască nu numai pe cei vizati, ci puzderia de oameni de valoare si de bine ai acestei tări care, la vremea lor, au actionat cum au putut, în conditiile date, ca să nu mai vorbesc de milioanele de victime nevinovate care îsi dorm somnul de veci în pământul tării sau departe de ea. Faptele lor, bune, rele, nu pot fi judecate cu instrumentele de astăzi.
Prost, dobitoc sau îmbrobodit cum am fost, am crescut si mi-am trăit copilăria cu „trăiască regele“, simboluri neclintite, alături de armată si biserică, singurele pe care le aveam. Nu le pot arunca la cosul cu
gunoi al istoriei, ba am dreptul la respect. Nu poate veni nu stiu cine să scuipe pe viata mea, să-si verse lăturile peste ea. Nu există un
asemenea drept. Al nimănui.
Altfel spus, tonul si veninul fiecărui rând văduvesc autoarea de
impartialitate si obiectivitate. Elementare. Intransigenta cu densitate
de granit cu care tratează realitătile vremurilor pe care nu le-a trăit, nu
sustin si nu sporesc valoarea opiniilor sale: „Gata, regele a semnat
cu mâna lui abdicarea, s-a terminat, a încetat să mai fie rege. Pentru
vecie“. Nu si-a semnat abdicarea si Alexandru Ioan Cuza? Când cineva din familie si-a pus semnătura pe hârtia prin care dona
colectivului casa, pământul si toată agoniseala, cum a fost? Când
fratele meu a fost condamnat la 22 de ani de puscărie si si-a stricat
viata pentru totdeauna, fiindcă a toastat pentru rege si biserica
ortodoxă română, l-a întrebat cineva dacă vrea ori nu? De ce nu s-au
opus? Nu aveau si ei dreptul la un glont sau la o groapă comună,
precum mii si mii de semeni de-ai nostri?
Chiar asa? Apelul la artificiile ieftine de tipul tării care arde si a babei care se piaptănă, la hienele care atentează la averea tării si la atâtea altele asemenea, nu o ajută si nici nu o salvează pe autoare. Rege întâmplător? Vremelnic? Nu suntem toti asa? Că si-a pus coada pe spinare si a plecat, după ce ne-a vândut rusilor? E asa de greu de
închipuit dramatismul acelor timpuri? Poate fi îndreptătit cineva să le
ia peste picior, făcând rabat la ratiune si la întelepciune?
Să avem pardon! Evocarea amintirii „maresalului trimis la moarte de regele cu decoratia lui Stalin pe piept“, este o impietate chiar la
adresa maresalului. Nimeni nu mai poate hotărî cine a avut dreptate,
cine a fost îndreptătit să actioneze cum a actionat. Apropo de
obiectivitate, o sfătuiesc pe doamna Popescu să citească volumul
dedicat maresalului, scris si tipărit în Israel. De către cine? De Tesu
Solomovici, despre care sunt convins că doamna a auzit. Conationalii
lui evrei nu l-au linsat, cum ar fi dorit-o, probabil, doamna Popescu.
Într-o bibliotecă din Germania se păstrează servetelul de hârtie pe care Churchill, în timpul cinei cu Stalin si Roosevelt, trasa hărtănirea Europei în zonele de influentă care ne-a costat jumătate de veac de dictatură. Trebuie să dărâmăm biblioteca?
Istoria se scrie cum se scrie, de cele mai multe ori cum dispun cei puternici, dominanti sau avuti, se scrie pe vietile si sortile a mii si mii de oameni. Dar nu poate fi citită cu patimă, cu pistolul pe masa de
lectură ori de-andoaselea. Dar cu respect, da.
Îmi pare rău s-o afirm, doamna Popescu nu a reusit în demersul ei vitriolat, încrâncenat si, mai ales, inutil. Departe de noi să negăm sau să fim de acord cu aspectele criticabile sau meschine, circumstanbtiale, ale unor actiuni putin potrivite cu rangul si demnitatea unei casei regale. Care poartă stigmatul societătii de
astăzi.
Dar luciditatea si cumintenia oricărui demers nu trebuie abandonate, în dauna adevărului aflat întotdeauna, undeva la mijloc. Un mijloc al naibii de greu de stabilit.
Altfel, zicerea domnului Adrian Cioroianu că „istoria este cea mai
frumoasă poveste“ ar rămâne o vorbă goală.

Virgil RĂZESU - Piatra Neamt

Articol afisat de 553 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Virgil RĂZESU)
Nu sunteti autentificat pe site!
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu există nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Powered by SiteManager CMS
©2003-2006 Drepturile de autor asupra întregului continut al acestui site apartin în totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totală sau partială a materialelor este permisă numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective