Ah, femeile...

Mai niciodatã nu m-a Încercat, ca acum câteva zile, sentimentul de solidaritate masculinã (cã de una bãrbãteascã nu mai poate fi vorba), fatã de suferintele prin care unii semeni de-ai nostri trec. Dar... s-o iau mai pe-ndelete, ca sã Întelegeti despre ce e vorba. Unul dintre cei mai mari stilisti ai nostri (ce zic?!, poate chiar cel mai mare), unul cãutat, invidiat, stilat, asaltat, adulat, invitat, aureolat si asa mai departe, sãtul probabil de atâtea tigheluri, pânzã tare, nasturi si papiote, si-a pus În minte sã facã parte dreaptã si spiritului care-l copleseste zi de zi si clipã de clipã. Nimic mai firesc decât sã-si umple sufletul cu valori si istorie mai vechi, cã astea mai recente Îi sunt la degetul mic. Cã Întotdeauna ai ce Învãta de la trecut, ba te mai poti inspira pentru modelele tale. Nu m-am mirat deloc când l-am descoperit si i-am urmãrit traseul prin lumea plinã de farmec a Iordaniei, la mândra cetate a Petrei si la Marea Moartã, ba i-am admirat (sângele apã nu se face!) cã nici acolo n-a uitat cã este si rãmâne un creator de modã, fie si ad-hoc. Singur, singurel, le-a fãcut parte si celor de acolo, de o demonstratie a-ntâia, de tinute bãrbãtesti, perfect potrivite cu obiectivul, cu ambianta plinã de istorie si nisip miscãtor. Cã doar nu era sã-si punã caschetã colonialã si slapi de litoral. Cum sã nu-i admir costumele la patru ace, cu croiala perfectã, albe, bleu sau În carouri, cravatele asortate, batistele decorative, ba si pardesiul splendid, Încãltãmintea asortatã, ca si colectia de brãtãruse si ceasuri nelipsite din vreo fotografie? Sincer, am avut impresia cã pânã si cãmilele uitaserã sã mai rumege si rãmãseserã cu gura cãscatã de admiratie. Cum sã nu-l admir (de invidie ce sã mai zic?!) si eu În tinuta de dandy, cãlare pe o cãmilã?! Nu, nu e glumã, era chiar o cãmilã adevãratã, evident una mai spilcuitã, proaspãt Îmbãiatã si datã cu spray. Sper cã fotografia va face Înconjurul lumii, pe Facebook si pe Internet. Sã Învete si altii! Dar cel mai mult si mai mult mi-a plãcut când l-am vãzut la Marea Moartã. Sã te crucesti nu alta, plutea pe apele ei, tolãnit ca Într-un fotoliu, plin de nonsalantã, ba citea si un ziar. Nu, nu fiti ai dracu', sigur cã nu era În costum, dar nici slipul nu era unul de doi bani. Era mascat, ce-i drept, de apã, dar m-am topit de Înaltã satisfactie când am remarcat alãturi de el, un soi de geamantanas (sigur de firmã) plutitor, pe care se afla, În perfectã stabilitate, un pahar. Nu mã Întrebati ce era sau fusese În el, cã nu stiu sã spun dar, de la sine Înteles, nu era apã de izvor, acolo, În patria agheazmelor si În lumea musulmanã care nu acceptã alcoolul. Poate cã n-as fi scris rândurile de fatã dacã nu l-as fi auzit - de aici si solidaritatea mea enuntatã - tânguindu-si neputintele de a-si Împãrtãsi sentimentele de Înaltã spiritualitate pe care le traversa clipã de clipã, cu cineva pe potrivã. BineÎnteles nu cu vreun beduin oarecare, cu turban si prãjit de soare. I-am ascultat neÎmplinirile. Erau perfect justificate cãci, la mintea cocosului, cel mai mult si-ar fi dorit ca partener o reprezentantã a sexului frumos. Cine nu si-ar fi dorit una, fie ivitã din dunele de nisip, În voaluri strãvezii si miscãtoare În adierea molatecã a desertului? Dar, din pãcate, soarta cruntã nici aici nu-i era prielnicã si, În lipsã, distinsul stilist deplângea superficialitatea femeilor. A tuturor femeilor. Ba le imputa si lipsa lor de profunzime. Ce sã zic, Îmi pare pentru el. Femeile sunt femei, au si ele profunzimile cu care le-a lãsat natura, nu le poti cere mai mult. Nu pot decât sã-l sfãtuiesc, sã-l Încurajez sã aibã rãbdare. Nu se poate sã nu rãsarã si pentru el fiinta aceea idealã, plinã de profunzimi. Destui norocosi, precum Cristi, Victor, Leo, Emmanuel (ãsta de mai departe), Dani si câti altii au dovedit-o. Speranta nu moare niciodatã...